Iulia mea, Alba!

Cum mi-a venit ideea acestei postari? Simplu, in particular sunt si ...voyeur, amator ce-i drept! :)) Am spionat peretele(wall-ul) unei fete, si am vazut, ca prin gaura cheii, niste treburi la care am zis ca m-as califica! Nu stiu exact la ce v-ati fi asteptat sa gasiti in continuare, intre si printre randurile acestei postari, dar eu zic ca pe unii dintre voi am sa-i cam dezamagesc.
Cum am mai declarat-o si in alte randuri, nu premiul, cat competitia in sine este cea care ma atrage, dar eu sunt cel mai bucuros doar chiar si atunci cand pot sa-mi ofer o scuza buna ca sa ofer posteritatii o noua postare! :)) "Glumesc!" Este o provocare pentru mine sa ma pun in pielea unui primar de urbe importanta! Asa incat o sa raspund si eu provocarii lui Andrei "Makavelis" Dobra: "Astazi dau drumul unui concurs ce are ca premiu un weekend reusit intr-unul dintre cele mai frumoasa orase din Romania – Alba Iulia, cealalta capitala, orasul in care poti respira aerul istoriei. Ce trebuie sa faci? Sa scrii un post pe blog in care sa-mi dai cel putin trei idei de promovare a orasului Alba Iulia, cum crezi tu ca urbea din care va scriu poate ajunge in top 3 cele mai vizitate orase din Romania."

Asadar, cum intotdeauna am considerat ca sunt mult mai capabil decat majoritatea primarilor astora "onorifici" sau "stiintifico-fantastici"(cazul celui din urbea mea), a venit iata vremea sa-mi demonstrez, macar in cadrul unui exercitiu teoretico-imaginativ, capabilitatile mele de Prim Gospodar al Urbei. Sa zicem Alba Iulia, de asta data. Cum sunt o persoana decenta, democratica, deschisa dialogului si nu sufar de frustrari intelectualo-egoisto-obtuze, prea grave, primul meu pas, asta inca din perioada precandidaturii, ar fi sa-i rog pe locuitorii urbei, interesati de viitorul acesteia, sa ia parte la o serie de intalniri cu tema "Alba Iulia, orasul de maine al copiilor nostri", si in care sa purtam discutii si sa elaboram planuri de dezvoltare durabila si armonioasa a urbei noastre. Bun, in mod sigur o astfel de prima initiativa de bun-simt ne-ar ajuta sa ne diversificam, fundamentam si consolidam si mai puternic propriile noastre pareri.

1. Alba Iulia, oras istoric, oras-leagan al unitatii si independentei Poporului Roman. Orasul care respira istorie prin toti porii sai, acest oras trebuie perceput ca o Mecca a Romanilor, orice roman trebuind sa simta obligatia morala sa vina cel putin o data in vizita in acest oras maret, si sa paseasca prin locurile in care au pasit cu atata barbatie si onoare marii nostrii eroi ai neamului. Sa simta in suflet prezenta staruitoare si impozanta a lui Mihai Viteazul, fauritor de neam si tara, cutezanta lui Alexandru Ioan Cuza, maretia regilor Romaniei, si a atator altor figuri impresionante ale istoriei noastre, care si-au legat numele de acest maret oras. Acest oras trebuie sa fie vesnic in sarbatoare, acest oras trebuie sa fie o sarbatoare! Alba Iulia, oras bastion al genezei neamului, culturii si spiritualitatii poporului roman. Acest lucru ar trebui inoculat mai des in mintea tulbure a noilor generatii, dar aceasta este o discutie mai lunga!
2. Alba Iulia, orasul organizator al celui mai mare si important festival de dans si muzica populara din Europa. Un oras atat de frumos, si care ofera atatea exemple despre cum se poate conserva in modul cel mai fericit patrimoniul si traditia straveche, ar trebui sa fie promotorul unui astfel de eveniment cultural important de reverberatie europeana.
3. Alba Iulia, punct de referinta, alaturi de alte orase, al unor programe turistice oferite romanilor, dar si turistilor straini, sub denumirea "Descopera frumusetea istoriei romanilor", un program itinerar de 5-7 zile prin locurile pline de istorie ale Romaniei.
4. Alba Iulia, reper important pe harta taberelor de lucru ale artistilor. Sprijinirea artistilor din Romania sa vina in numar mare in Alba Iulia, si sa fructifice in cadrul operelor de arta, ceea ce orasul si imprejurimile acestuia au de oferit: insemnatatea istorica a locurilor, complexitatea si frumusetea naturii, puritatea filonului de roman mandru, si multe altele.
5. Alba Iulia, culturala. Locul primului Muzeu al figurilor de ceara din Romania, al vernisajelor, expozitiilor nationale si internationale, al spectacolelor de teatru, al muzeelor si galeriilor de arta.
6. Alba Iulia, avand deja acest pronuntat specific national-patriotic, as cauta sa-l leg si de altceva, complementar poate, dar nu kitchos. N-as cauta sa vopsesc bancile si pubelele in culorile drapelului. In schimb as incepe un program ambitios "Alba Iulia, orasul luminos al vitraliilor". As ruga cetatenii si i-as sprijini sa monteze vitralii la geamurile caselor lor, dar nu numai, in locurile cele mai vizibile, astfel incat tot trecatorul sa-si bucure privirea la vederea acelei palete de curcubeu magice. As avea ambitia ca Alba Iulia sa devina orasul cu cele mai multe vitralii din lume.
7. Alba Iulia, orasul romanticilor, orasul indragostitilor, orasul cu cea mai frumoasa fantana a dorintelor din Romania, pe care as construi-o intr-un parc, in centrul acestuia. Orasul cu cele mai multe artere pietonale din Romania, orasul cu cele mai multe cafenele si ceainarii, orasul sarbatoare al Romaniei. Orasul in care te intorci de fiecare data cu placere. Dupa modelul podului indragostitilor, din Verona, le-as propune tinerilor indragostiti sa-si faca juraminte de dragoste, pe care apoi sa le incatuseze simbolic, sub forma unui lacat, pe care sa-l prinda de "Balustrada Iubirii", asta ar fi un alt punct de atractie, alaturi de frumoasa fantana a dorintelor, in parcul orasului. Sa aiba si Romania, Orasul Indragostitilor! Chiar daca este vorba de o simbolistica, ea este una foarte puternica. Alba Iulia, Orasul de vis, de care auzi vorbindu-se intotdeauna cu admiratie si pasiune.
8. Alba Iulia, orasul bicicletelor. As incuraja prin toate mijloacele, folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare in oras, asta prin forta exemplului personal, prin crearea de piste fezabile pentru biciclisti, prin popularizarea ciclismului in randul tinerilor, organizand competitii de country-cross.
9. Alba Iulia, primul oras din Romania unde sistemul de reciclarea a deseurilor este complet, cel mai ecologic oras din Romania.
10. Alba Iulia, orasul verde, vesnic indragostit, scaldat in razele filtrante ale soarelui cazute printre vitralii, orasul artistilor, orasul turistilor romani si straini pasionati de istorie, orasul cultural, dar mai ales orasul-simbol, unde romanii se simt binecuvantati de istorie si de Dumnezeu.

Ps. Acum poate ca as fi avut o sansa cu acest concurs, daca as fi dat un search pe google dupa metode "geniale" de promovare a unui oras, dar eu capos, cum ma stiti, m-am incapatanat sa scriu doar ce mi-a trecut mie prin minte, fara alte surse de inspiratie externa. Dar nu-i bai, eu sunt multumit de cat m-a dus capul! Simt ca ar mai fi trebuit spusa, macar o chestie geniala, dar cred ca nu-mi sunt proprii genialitatile, altfel nu inteleg de ce nu-mi trece prin minte!

Força Cumetrele 2.0!

Initial, ma hotarasem sa sustin echipa castigatoare, la acest Triathlon Challenge Mamaia 2011-sectiunea dedicata Bloggerilor, dar asta dintr-o intamplare. S-a nimerit sa aflu de acest concurs, de pe Facebook, de la unul dintre membrii echipei pe care o vad eu printre cele castigatoare, si atunci am empatizat cu echipa sa, prin simplul fapt ca eram membrii aceluiasi grup de biciclisti, dar si pentru ca aveam cateva hobby-uri in comun: bicicleta, muzica, chitara, blogosfera. Nu ma incanta atat premiul pus in joc, cat faptul ca atunci cand public o postare pe blog, sunt mereu in competitie cu mine insumi, cu celelalte postari ale mele de pe blog, iar intr-un final chiar cu obiectul muncii: cuvintele, carora incerc sa le gasesc alchimia potrivita in laboratorul mintii, astfel incat sa le castig o data in plus de partea mea, iar ele sa mi se predea neconditionat si recunoscatoare, sub forma unor propozitii, fraze, idei potrivit de seducatoare. Asadar, zis si facut, declick-ul producandu-se, a pornit valvataia de idei, un mic incendiu care s-a propagat cu repeziciune si care a mistuit totul in calea sa, pana chiar si efervescentul meu entuziasm initial. Delasarea si uitarea s-au asezat peste dorinta mea, de-a intra in galeria bloggerilor pentru acest concurs, mai abitir decat cenusa vulcanica a unui munte care erupe fara incetare. M-am culcat pe-o ureche, atat de tipic mie!
Dar toate astea pana azi! Ce s-a intamplat azi? Azi mi s-a aratat un semn. Azi am dat, ca din intamplare, pe Facebook, de o bloggerita, iar la o privire mai atenta am bagat de seama ca si ea este concurent la Triathlon Challenge Mamaia 2011. Pfoa, ca sa vezi ce mica e lumea, mi-am zis! Si asa m-am hotarat numaidecat sa-i fac o aroganta maxima si sa-i sustin echipa! Asadar, eu, Nicu Fermecatu' din Rahova alias Nijk, puradelu lu' Mercedesa si a lu' Orlando, sunt fanu' numaru' 1 la echipa Cumetrele 2.0 la Triathlon Challenge Mamaia 2011-sectiunea dedicata Bloggerilor, deoarece si pentru ca Elena Cîrîc este intransigenta si nu vrea sa ma primeste in grupul ei de bloggeri! Va dati seama ca ar muri dusmanii de oftica, deoarece as fi si Unicat, pentru ca aicea este vorba de un grup mai esclusivist, mai etilist, mai sukar, aici intri, manca-t-as intransigenta lu' matale, doar daca ai Blog si .. Sani! Blog am, si sani ... ce daca n-am ... suplinesc cu altceva! Mama Natura a fost darnica cu mine, manca-i-as ochisorii ei!! Deci este voe sa intru pentru o perioada limitata de timp, pentru ca intrunesc jumatate sau 1/2 dintre conditii, asta e punctul meu de vedere! Daca ar fi vorba de un abonament pe 1 an de zile, si ar fi sa fim corecti, ar trebui sa ma lase macar 6 luni sa stau acolo, laolalta cu toate bunaciunile acelea blogosferice...inchis...singur...deja-mi plang de mila... Pfoa, fratica ... m-a palit relevatia in moalele capului! Pai eu ma leg la cap fara ca sa ma doara?! M-am razgandit, NU MAI VREAU!! 182 de zile, 4368 de ore, 262080 de minute de Barfa, discutii despre zdrente, pms, cure de slabit, retete de prajiturit, etc. no way, Argentino! Pai si Superman, fraticu meu, cu nervii lui de otel, care e, si tot ar ajunge la balamuc. Daramite eu, un simplu puradeu'!

Ps. Bafta, fetelor! Si nu uitati, important e sa participi! Oricum sunteti niste invingatoare! :* Echipa Cumetrele 2.0: Liliana Mercan (inot) – Elena Ciric (bicicleta) – Claudia Sofron (alergare)

Ps2. Nenea, nenea, tanti Elena nu vrea sa-mi dea Accept la un banal friend request! :(( :P (later edit: gata, mi-a dat accept! :X nu-si mai are rost acest pasaj, rog adminul sa stearga Ps2, multumesc!)

Eu mor intr-o zi cat altii muri-v-or in zece,
Ma topesc si m-afund in pamantul lemnos,
Curg rauri de ploaie, hotarate sa-nnece,
Amintirile negre din sufletu-mi ciung.

Blanda natura ma strange in brate,
Musafir nepoftit nu am fost chiar nicicand,
Susura raul in vale, dar aici intre nori este pace,
Si ploua marunt cu lacrimi de bronz si de lut.

Psihedelica ploaie, tu-mi aduci ogoire!
Imi alungi chiar si ultimul gand tulburat,
Ma-nvalui in sunet lacustric, de soapte,
Viata mi-o porti spre-nceputul curat.

Tot la fel a plouat si in ceasul in care,
Far's-o cer, far'de vina, nascutu-m-am eu,
Zana ploii cea buna ma prinse de mana,
Si imi dete in dar o penita cu har.

Imi mai prinse de mana si o sfoara de aur,
C-un mic inger duios sa ma aiba in paza,
Un sarut de smarald isi topi pe-a mea frunte,
Si-mi sopti descantecul de blestem si de dor.

Mai apoi ziua se schimba in scrum. Zana mea,
Disparand ca un blitz, intr-un nor alb de fum.
Bezna si frigul cuprinzand laolalta mica-ncapere,
Transforma totul in Umbre. Nelinisti. Tacere.

Mi-e frica! Un fum negru se insinueaza demonic,
Ma tulbur si tip, dar toti dorm, parca vrajiti,
Sunt morti oare toti, sau poate ca doar viseaza?!
O Intrebare care si astazi ma urmareste in timp.

"Dar vai, ce dulceata de prunc avem noi aici!"
Declama, mai mult pentru ea, volubila ursitoare cea rea,
Aparand, insotita de-un tamp, din dosul ungherului stramt.
"Noteaza, Taciune, intocmai dupa cum iti voi spune!"

"Copilul frumos cauta-v-om sa-l Sss.. ssul...ssslu..",
"Ahhhhh, blestemata Regina a Ploii, ai fost pe aici!",
Urla si lua foc, inciudata, pe loc cutremurandu-se toata,
Sagetand cu privirea pizmasa ingerasul bun, pazitor.

"TACIUNE... cutitul din os de vipera, ACUM!
Mai iute, mai iute, vezi bine, sunt tare grabita!
Descantecul trebui-acum ocolit, nu-i vreme de saga,
Limbajul codat al ploii mereu ma inneaca!"

"Asa..., bun! Si acum sa pornim la drum!
Sapte inimi spurcate impietrite in lapte,
Patru limbi buhaite strivite de dinte,
Doua pene de curca si un fir de naparca"

"O sira de capra, o blana de urs,
O mistrie de var aruncata sub jar,
Si-o piatra pretioasa, luciferic aleasa,
Toate cate am zis, la un loc sa imi fiti"

"Pasul sa-l potriviti, dansul sa mi-l gasiti"
Blestemul sa se porneasca, descantecul sa il topeasca!"
... Cam asa incanta, Hidosenia sa, Vrajitoarea,
Inmuindu-si cutitul de os in sange de sfinx gaunos.


....... (va spun, e dusa cu pluta vrajitoarea asta rea, pacat ca nu pot s-o omor, sunt prea mic! :))) deja prea multe strofe, simt cum incep sa va plictisesc!:P )

Masa Critica(intre Utilitate si Futilitate)

Iata cateva motive pentru care eu NU pot participa la Masa Critica:

1. Nu-mi place spiritul de turma. Nu sunt dispus, pentru niste motive rizibile, sa renunt nici macar pentru o ora la independenta, la spiritul meu liber, si sa ma las contopit intr-o pasta amorfa. Inteleg perfect rostul revolutiilor, grevelor, miscarilor de protest si sensibilizare. Dar aici nu este vorba decat de un eveniment ieftin si inutil, un atentat pe doua roti la adresa Institutiei generice a Bunului-Simt Comun(careia unora dintre noi ne vine foarte greu sa-i trecem pragul, daramite s-o mai si absolvim!), un atentat la Siguranta si Fluiditatea Traficului, o aroganta cat un deficit impardonabil de educatie, ce se vrea, constient sau inconstient, facuta soferilor si pietonilor, dar in cele din urma o batjocura chiar la adresa lor, a participantilor la Masa Critica, pentru ca atunci cand nu ai respect pentru ceilalti, inseamna sa nu ai respect nici pentru tine. Avem de-a face, asadar, cu niste Robin Hood pe biciclete, un amalgam de iresponsabilitate, tupeism, teribilism, boemie frumoasa, imitatie, naivitate duioasa, care considera ca totul li se cuvine, si carora nu le pasa decat de plapuma lor. Dar totul se explica foarte simplu, daca luam in calcul, frustrarea acestora, a biciclistilor, care vor sa epateze in mod teribilist, sub forma unui grup, gasti, multimi colorate, pornite intr-un fel de mars al potentei, dar din care nu reusesc sa scoata in evidenta decat imaginea unui circ ieftin care-si plimba saltimbancii pe strada. Sa ne intelegem bine, eu nu ma opun acestui circ! Ca orice om, si eu am o slabiciune pentru grupurile umoristice de buna calitate. Acum nu spun ca Masa Critica nu poate deveni unul dintre ele intr-o buna zi, eu am toata increderea, intelegerea, si toleranta din lume pentru ei.

2. Nu-mi place ca prin rezultatul actiunilor mele, ceilalti sa aiba de suferit. Nu doresc sa aduc atingere libertatilor si drepturilor celorlalti, doar ca sa-mi ofer mie un moment de refulare a frustrarilor mele de biciclist, claxonat de masini, injurat de tampiti, muscat de caini, etc. Mi se pare abuziv, mitocanesc, marlanesc, o culme a egoismului si a prostiei sa-ti insusesti o intreaga banda de mers pe strada, sa tii blocate intersectiile, sa ingradesti libertatea de deplasare a pietonilor si soferilor, sa te joci cu nervii acestora! Cat de lipsit de bun-simt, cat de inconstient, cat de pervers, cat de iresponsabil trebuie sa fii sa ranjesti, constient sau nu, la gandul ca in felul acesta pedepsesti pe toata lumea pentru tot raul care ti s-a intamplat tie in viata! Poate sunt eu prea empatic cu soferii si pietonii, dar mi se pare prostesc sa incurci cu buna-stiinta, si intr-o zi de munca, traficul si asa infernal. Sau poate credeti ca veti primi aplauze si simpatie in schimb? Nu, nu va mai pacaliti singuri. Aduceti un foarte grav prejudiciu de imagine biciclistilor, nicidecum nu-i ajutati! Dragi Mowgli, Copii dezinhibati ai junglei, poate ca n-ati realizat pana in acest moment, dar va gasiti intr-un oras, cu niste reguli care sa ne tina putin mai departe de anarhie! Prin marsurile voastre ilegale, imorale, iresponsabile, nu realizati nimic altceva decat sa atrageti antipatia tuturor(soferi, pietoni, politisti, etc) invrajbind lumea impotriva biciclistilor, asadar din toate motivele voastre frumoase se alege exact praful. Cautati metode mai de bun-simt sa promovati mersul pe bicicleta, iar daca nu le gasiti, dati copy/paste de afara, precum ati facut cu Masa Critica! Ahhh, de 2-3 ori pe an, de ziua mondiala a bicicletei, de ziua lantului de la bicicleta, de ziua internationala a spitei, asa mai merge sa blocam toata Romania cu bicicletele! Dar nu toata-ziua buna-ziua!

3. Nu simt nevoia sa fiu popular, nu tin sa ma vada cineva anume, nu tin sa-mi arat noua bicicleta, noul costum de biciclist, noul parfum, nu vreau sa agat, nu vreau sa fiu agatat, nu vreau sa flirtez printre biciclete, nu vreau sa fiu spiritual, nu vreau sa epatez, nu vreau sa fiu etichetat drept teribilist, nu vreau sa fiu buricul pamantului, etc.

Nu, Masa Critica nu e pentru mine! Bine, asta nu e nicio pierdere, nici pentru mine, nici pentru Masa Critica! Apoi mai Pot sa Banuiesc doar, ca o buna parte dintre participantii la Masa Critica sunt de buna credinta, fiinte copilaroase carora li se pare seducatoare ideea de gasca, spiritul de turma fiind pana la urma ceva firesc oamenilor, iata deci, circumstante atenuante! :)


Si pentru ca nu-mi place sa fiu ipocrit, as avea totusi si un motiv, unul singur si destul de nerealist, pentru care mi-as calca pe inima sa vin la genul asta de manifestare, dar este un motiv cu adevarat personal, imposibil, pueril, si inutil, si care vizeaza o persoana care nu merita, si pentru care flirtul este o filosofie de viata, si deja am spus totul, nu?! Asta e tot, si-mi cer scuze daca s-a simtit cineva ofensat de cele spuse de mine mai sus! Sper sa ramanem prieteni in continuare! :)

Ps. Am cautat zilele acestea sa ma gandesc la o imagine plastica care sa oglindeasca aceasta adunare pestrita, si am ramas cu gandul la o Omida Teribilisto-Colorata. Sa-mi ceri sa particip la Masa Critica e ca si cand m-ai invita la un spectacol de manele, ti-as multumi frumos de invitatie si ti-as raspunde ca as fi venit cu mare drag, atata doar ca nu este tocmai genul meu. :)

Night Bike in Tineretului (Patania cu Mircea)

S-a intamplat si prima editie de Night Bike Training Session, o idee generoasa si suficient de seducatoare, care mi s-a revelat ca fiind atat necesara cat si utila, si pe care am incercat s-o pun in practica impreuna cu prietenul si vecinul de bloc, Andrei. Si cum ideile bune(asta ca sa fiu foarte modest si sa folosesc doar un indulcitor slab caloric:)))izvorate din mintea cuiva care pozeaza in arogant si inabordabil nu sunt intotdeauna o binecuvantare pentru lumea din jur, iata ca am avut parte de un Night Bike Failing Session in toata regula. Glumesc! Nu ma asteptam la o participare masiva, dar ce spun eu masiva .. nu ma asteptam sa vina cineva! Ora tarzie, ziua neinspirat aleasa(in timpul saptamanii), fasia extrem de ingusta a publicului-tinta caruia ne-am adresat, handicapul reprezentat de asocierea putin popularelor noastre nume cu lista organizatorilor, criticile venite din partea Gurului(cu G, sper ca se intelege!)Biciclismului, acest profesor emerit, reper interesant si valoros al urbei noastre, inegalabilul, inexorabilul, incoruptibilul, imprevizibilul, inamovibilul, irecuperabilul, the one and only, Chuck Norris-ul biciclismului bucurestean ..... LEEEEEEEGSTRONG!(un fel de var primar cu Armstrong, dar la o scara 1:5000000), toate astea si inca altele, au avut darul sa tina lumea departe de acest eveniment.(suna cam pretentios eveniment, sa-i zicem chestie) Dar au venit cativa! Si astfel, exact o "mana mutanta" de oameni(deci mai mult decat suficienti)am pornit in aventura noastra nocturna pe aleile luminate(si nu prea), dar extrem de atragatoare prin goliciunea lor, ale parcului. Ritm de pedalare sustinut, vartuos, aer placut-respirabil, parcul-tot numai al nostru, sentimentul ca antrenam cu folos si pricepere grupele de muschi pentru concursurile sau turele viitoare, arderea grasimilor, tonifierea muschilor, respiratia corecta, dorinta de a nu fi cu nimic mai prejos decat coechipierul de antrenament, atmosfera placuta, degajata, toate acestea se desfasurau cu o viteza ametitoare si concreta, sub atenta privire a omului de pe luna care ne incuraja tacut si neparcimonios. Dar Lapidar, iata si cateva Highlight-uri:

1. Andrei, varf de lance si aflat intr-o forma grozava(cred ca ia vitamine, cu pumnul:))), nestiind el prea bine topologia parcului, face cunostinta cu radacinile de copaci care strapung aleea intr-un punct al acesteia, cu o densitate si rautate demne de o cauza mai buna, si care il proiecteaza in inaltul cerului, mai ceva ca la un concurs de rodeo! In mod admirabil reuseste sa nu cada!(cred ca cineva acolo sus il iubeste:) Si ca si cand acest lucru nu ar fi fost suficient, tot Andrei, si tot mare viteaz(in sensul ca el era tot timpul primul), este protagonistul si urmatorului incident. Nefiind pus in tema(mea culpa, dar credeam ca stie parcul!!)de treaba cu scarile de la pod, cu acele gratare pe care se poate urca cu bicicleta, fiind si o zona cam deloc iluminata .. intra in plin in acele scari .. de Beton, si care nu aflasera ca lui Andrei i se mai spune si "Harry Potter"(glumesc, nu cred ca are vreo porecla, dar ar putea sa aiba de acum incolo :D). Imediat dupa lantul asta de ghinioane s-a linistit si Andrei al nostru. Dar nu Andrei a fost protagonistul noptii, titlul de ghinionistul absolut a revenit in mod destul de dureros altcuiva.

2. Event-ul asta ne-a prilejuit si intalnirea cu un tip de toata isprava, care ne-a fermecat pe loc cu accentul sau de ardelean, cu plasticitatea si siguranta discursului sau, cu naturaletea si calmul specifice motilor, si de ce nu, cu eruditia sa(si acum, spre deosebire de alte dati, nu sunt ironic)in ceea ce priveste cel putin doua dintre hobby-urile sale: bicicleta si fotografia. Un corporatist(cum singur se auto-defineste)care cauta sa fie prezent la cat mai multe concursuri de MTB, asta si daca timpul i-o permite, si care are cele mai noi gadgeturi pt bicicleta, un claxon care te surzeste pe loc, masca pt fata cu filtru hepa, etc, de ramai interzis de calitatea si diversitatea echipamentelor de care dispune, precum si de notiunile de psihologie canina si umana, pe care le joaca pe degete precum un prestidigitator de zile mari. Titel, ne-a facut o reala placere intalnirea cu tine!

3. Man down! Man down!! Saracu' Mircea, face el ce face si iar se ia la tranta, in modul cel mai absurd cu putinta, cu solul. Data trecuta, acum 2 ani, a intrat in plin intr-o rolleritza, in parc. Tipa s-a ridicat si si-a vazut de drum, prin parc, Mircea s-a ridicat si si-a vazut de drum .. spre spital! Fractura de cot, operatie, sarme, metal, durere! De atunci expresia "ma doare in cot" are cu totul o alta insemnatate pentru el, dupa cum lesne va puteti da seama. Iar noi faceam glume pe seama lui ca nu asta e cea mai buna modalitate sa faci rost de numarul de telefon al unei fete .. Intr-un final s-a reparat, dar dupa 1 an de exercitii de recuperare, si s-a mai ales si cu o nu prea sexy cicatrice la cot, ca amintire.
De data asta a reusit sa cada pe strada, linia de tramvai venindu-i de hac. L-am vazut cum a cazut. A cazut rau, am vazut cum a incercat sa faca tot posibilul sa nu cada pe cotul cu problema. Din fericire nu s-a lovit la cot, si nici la cap, dar a dat serios de pamant cu umarul, cu genunchiul si cu degetele. Concluziile doctorului: repaus pentru o vreme, mana in fasa pentru 6 zile, luxatie la deget, contuzie la umar si la genunchi. Destul de sifonat a iesit din toata povestea asta, din pacate! Acum, adio Geiger, n-o sa mai poata lua startul! Si el care astepta cu atata nerabdare concursul asta... M-am antrenat cu el in ultima saptamana, si aproape sigur ar fi reusit sa-si depaseasca performanta de anul trecut, dar ... cand e sa ai ghinion ... Eu l-am numit blestemul producatorilor de bere ... pentru ca eu si cu Andrei "am influlecat" cate o bere la final de antrenament, iar Mircea s-a abtinut! Lasand gluma la o parte, imi pare tare rau ca s-a accidentat, si intr-un mod atat de stupid, si-mi reprosez ca am tras de el sa vina la event. Acum imi dau seama ca ar fi fost cu mult mai castigat daca statea acasa. Asta e acum, mergem inainte! Insanatosire grabnica, Mircea!(sper sa nu-mi poarte pica, prea tare)

Una peste alta, lasand la o parte incidentul cu Mircea, datorat sinei de tramvai si neatentiei lui, consider ca a fost un eveniment interesant, util, un prim-test, un Bike night pilot. Stim ca nu e o idee rea in esenta si vom cauta sa mai venim cu astfel de propuneri de antrenamente nocturne in parcuri. Multumim tuturor celor care ne-au sustinut! Pe curand! :)

(Mircea, Mircea .. :( ..)

Ps. Interpretarea "stiintifica" a NBTS-ului pilot(cu multumiri speciale lui Andrei) : http://maps.google.com/maps/ms?msa=0&msid=208038950411301844156.0004aad4f050153e7c0da

Reflectii la ceas tarziu de noapte

In clipa asta, cred ca singura persoana din lume pentru care as renunta la ateism este Laura Szasz. Dar nu in urma vreunui santaj, sau mai stiu eu ce. Din cu totul alte motive...

Atunci cand esti foarte sigur de un lucru, cand esti convins de adevarul sau intrinsec, tot atunci se nasc si cele mai adanci indoieli cu privire la acel adevar. Incep sa cred ca adevarul absolut nu este la indemana muritorilor, nimeni n-ar reusi sa-l priveasca in fata, lumina lui ne-ar orbi pe loc.

Gandurile si actiunile noastre sunt calauzite de nevoile, trebuintele, aspiratiile si visele noastre. Omul Este un circuit complex cu multe variabile si necunoscute, uitati de sabloane si teorii, e posibil sa va dea cu virgula!

For all the times, When you're running out of answers, the only reasonable one left is Love!

When you're in doubt and full of sorrow, i think probably the best way to get through is to see yourself as a fallen angel that is falling in love.(it may look that i'm trying to do this, but it might not be realistic, or how Ane Brun would say:"it's hard to be safe, it's difficult to be happy" on "Changing the seasons" song)

Poate ca as fi bun de filosof, daca as reusi sa inlatur din minte certitudinea ca as fi fost cu mult mai potrivit sa fiu fotbalist. Pe bune! :)) Lasa, fac eu o postare pe blog! :) Nb!

Macabru de Sapantza

"Inimioara zbuciumata" a iubit si el o fata.
Fata, fiinta complicata cu mansarda mobilata,
Nu-l iubea, nici nu-l ura, ii era mila cumva.
Azi asa, maine la fel, Nicu-al nostru nu-i de fier,
Sucomba in chip ciudat, intr-o miercuri pe-nserat.

Azi au dat cu substante halucinogene in parc, pt tantari! Azi am fost in parc cu bicicleta. Niciun tantar, dar o groaza de Yetii

Aroganta maxima de care as fi in stare, in cadrul unui concurs de mountain bike, ar fi asta .. (dar mai bine ii las pe comentatorii de la fata locului sa va prezinte evenimentele, nu vreau sa fiu acuzat de subiectivism!) : "Iata doamnelor si domnilor, dupa mai bine de 4 ore de la startul cursei, se zareste si primul concurent care se apropie de linia de sosire! Castigatorul nostru poarta numarul de concurs 2(doi), si se numeste %&$%&(neinteligibil), ... mai verifica o data(soptesc agitati comentatorii intre ei) .. Lasati-ne sa mai verificam inca o data ... DA, va reconfirmam .. este vorba de o MARE SURPRIZA, concurentul se afla la PRIMA sa participare la acest maraton!!! Incredibil !!! Ne intrebam cu totii ce s-a intamplat cu favoritii cursei, dar mai ales cine este acest "@#ntila" ?!?! Concurentul se afla la mai putin de 20 metri de finish, nimeni in spatele lui! DAR .. acesta incetineste inexplicabil, acesta OPRESTE(?!??!), ne intrebam cu totii ce s-a intamplat, ne rugam sa nu fie vb de o problema medicala, va reamintim ca la editia de anul trecut un concurent a suferit un infarct si a decedat, murind! Dar nu este cazul si anul acesta, concurentul pare vesel si increzator, coboara de pe bicicleta si .. ASTA-I CULMEA !!!! O ia pe langa bicicleta catre linia de sosire, saluta publicul, glumeste cu el, bea apa, face poze!!!(sa va mai zic ca se opreste si sa dea un autograf, ar fi prea mult , nu ? :))) INCREDIBIL, ce maniera obraznica, sfidatoare, cat de arogant poti sa fii sa faci una ca asta! Ma intreb ce prevad regulamentele pt o astfel de batjocura la adresa adversarilor de concurs! Rusinos! Doar un bucurestean putea sa faca asta, RUSINOS!! Huoooo! HUOOO!!" :)))) (da, ce sa zic, cam dusi cu capul comentatorii astia ai mei! Si rasisti pe deasupra!! :))))

Ce bine era pe vremea Inchizitiei! Toata lumea dona, bancile de sange erau toate pline!

Offf! Unde sunt zilele alea bune, de altadata, ale bisericii, cand ardeau pe rug pe oricine, asa dupa bunul lor plac? O adevarata "epoca de aur" trebuie sa fi fost, comertul cu lemne de foc era infloritor, minti "luminate" cautau sa inventeze noi instrumente de tortura, totul era arbitrar si simplu! Rosteai ca omori in numele "Domnului", si focul cuprindea lacom pielea "necredinciosului", satarul despica firesc si cu precizie capul ereticului, totul era providential, un serviciu de ecarisaj pus in slujba "Domnului". Era atat de simplu sa fii un mic dumnezeu pe atunci, incat nici nu aveai nevoie de calificare. Aceasta se obtinea la locul de munca ... singurul criteriu: sa-ti placa sa ucizi! Dar daca "necredinciosii" si familiile acestora se mai revoltau cateodata pentru nedreptatea ce li se facea(detaliul asta cu pierderea vietii), ei bine, in schimb Domnul nu se revolta niciodata, el era multumit, mainile lui erau mereu pline de sange clocotit.

In zilele noastre s-a ramolit rau de tot aceasta institutie, a ajuns doar o umbra palida, cadaverica a ceea ce a fost candva. Pacat de ea, parea de viitor .. poate ca mi-ar fi placut sa fiu cioclu! Haine negre, muzica gotica, masca precum a lui Zoro, exact genul meu! :)) Era o asa mare placere, voluptate, lumea chiar era pasionata sa omoare in vremurile alea ... nu ca in ziua de azi, cand oamenii si-au pierdut tot entuziasmul. Nu mai sunt deceleratii de altadata! Cred ca "de vina" pentru asta se cheama ca poate fi Umanizarea(barbar spus, cenzura instinctelor animalice, constientizarea a ceea ce este bun si rau dintr-o perspectiva a bunului-simt universal) si Desteptarea(dezvoltarea inteligentei)

Sau poate ca eram noi mai prostuti pe vremea aia, si am permis unei maini de oameni sa ne incatuseze cu doctrina lor, sa ne tortureze si sa ne omoare cu instrumentele Inchizitiei? Astazi ma simt mai norocos, astazi i-am castigat de partea noastra, ii mituim : le finantam catedrale megalomanice, bisericile cata frunza-cata iarba, un intreg aparat propagandistic(care intre noi fie vb, nu-si prea face treaba bine!), ce sa mai, le dam si pielea de pe noi, numa' sa fie bine, sa puna si ei o vorba buna acolo in cer pentru noi, cand se trag ei de sireturi cu Al-Mare, la adapostul unui pahar de vin. Acesta-i spiritul vremurilor in care traim, Toleranta! Nu conteaza ca nu-s spitale, scoli, bani de medicamente, bani de mancare, etc, important e ca avem biserici. Sa aud vreodata vreun fanatic d-asta religios ca se plange ca nu are de niciunele, pai o sa iau o caramida din biserica de la coltul strazii, si inainte sa-i dau in cap cu ea(metaforic vorbind! desi...) o sa-l indemn sa ia o gura din caramida asta sfiintita, pt ca ea se va transforma in peste si vin la contactul cu papilele sale gustativo-bigotiste.

Bine, inca 1000 de ani si ne vom destepta si noi, sper! Zic 1000 dar ma gandesc ca sunt suficienti si 100 de ani, biserica si religia sunt in picaj liber! Minciunile lor nu mai starnesc interesul nici macar copiilor de tata! Nu mai reusesc sa induioseze pe nimeni. Vine din urma arhetipul inteligentei colective a lumii, cu toate descoperirile stiintei, care deja de ani buni ofera raspunsuri alternative si credibile pentru toata minciuna indrugata de biserica. Voi, habotnici, fanatici religiosi, nu va mai amagiti, acceptati ca religia si biserica sunt puse in sfarsit la locul lor meritat, la umbra stalpului infamiei. Toata lumea o ocoleste, toata lumea se rusineaza cu ea. Este doar o chestiune de clipe(raportandu-ne la gigantul timp cosmic)pana cand aceasta pata neagra din istoria omenirii isi va da ultima suflare.

Live and let live

Dragii mei, ati iubit vreodata pe cineva intr-atat de mult incat sa declarati razboi propriei voastre persoane, propriului vostru egoism? Sa le dovediti in lupta, si sa puneti astfel, fericirea celuilalt inaintea propriei voastre fericiri? Asta chiar daca ar presupune sa pierdeti pt totdeauna acea persoana de langa voi? Sacrilegiu, sacrificiu, nebunie fara margini, etc. fiecare dintre voi ar putea sa vina cu propria sa definitie cu privire la o astfel de abordare brutala a problematicii fericirii. Eu pot sa banuiesc doar, ca ai nevoie de o doza importanta de altruism si intelepciune ca sa pleci pe drumul asta curajos al implicitei metamorfoze spirituale.
(Auto-suficientza, egocentricitate mascata ori la vedere, tentacula parsiva implantata in propriul-meu-amor, ai fost excomunicata, nu mai esti bine-venita pe meleagurile aflate in posesiunea mintii si vointei mele! Piei materie gelatinoasa care ai supt seva acestui nefericit, hranindu-ti lacomia, lasandu-l singur, prada intunericului. Dispari, si ia-ti si mantaua neagra sa-ti tina de urat. Ridica valul umbrelor de pe ochii lui, reda-i albul ochilor, cruta-i vederea, ai facut si asa destul rau!)
Eu n-am sa inteleg niciodata acele persoane care decreteaza sec, de la inaltimea sufletelor lor minuscule, ca ele nu au iubit pe nimeni, niciodata ... In mod normal as incerca sa fug de genul asta de oameni, pe care mi-i inchipui ori prea nebuni, ori prea mincinosi. Persoana mea nu debordeaza nici de prea mult altruism, nici de prea multa inteligenta, sunt mai banal chiar decat acoperisul de paie al unui zgarie nor din Manhattan, sau poate tot la fel de folositor ca un robot de bucatarie in mainile oamenilor epocii de piatra(putina auto-ironie, ca sa raman in echilibru fragil), dar cu toate astea, am momentele mele rare de clar-viziune a lucrurilor, dupa cum NU se poate deduce din cele ce urmeaza :

Stii, desi te-am iubit, ma vad acum prins intr-o hora muta, absurda, desfasurata intr-o atmosfera rece de continuu priveghi. Ma tin de mana cu Neputinta, Regretul, Incertitudinea, si alti cativa carora le lipsesc tag-name-urile, dar care-mi zambesc generos, precum niste varcolaci, cu caninii la vedere. Ma macina o intrebare: Si daca n-am luptat niciodata suficient de mult pentru tine? Mereu m-am imbufnat, mi-am luat jucariile si am dat bir cu fugitii inca de la primele obstacole, pt ca mai apoi sa te rog sa ma ierti, sa ma primesti inapoi sub aripa prieteniei tale. Iar lucrul acesta l-am repetat de cateva ori, mi te-am rupt de la suflet pt ca nu ma iubeai, iar apoi din cale afara de nefericit cautam intelegerea, iertarea si iubirea ta. Si baietii pot fi suparaciosi! Stiu ca nu-s demn sa fiu iubitul tau, iar un simplu prieten nu ma pricep sa fiu, am incercat, dar fara succes! Sunt un Miki care ti-a adus numai batai de cap, si din cand in cand(atunci cand supararea mi-a intunecat mintea) niste jigniri nemeritate. I'm a bad looser, now i know that! As mai fi avut atatea sa iti spun, lucruri frumoase pe care doar tu sa le auzi, pt ca doar tu le meriti, pt ca doar tu esti importanta, pt ca orice as face gandul meu bun se intoarce la tine, precum un porumbel voiajor pe care candva amandoi l-am adoptat, dar pe care doar eu il mai hranesc astazi, cu franturi de amintire vie si speranta desarta. Mi-ar placea sa realizezi intr-o zi cat de mult ai insemnat pt mine, si inca mai insemni! Nu stiu la cine ar trebui sa ma rog sa ne dea mai multa minte. Si nici cui, tie sau mie ?! Imi pare rau pt ca n-am stiut sa fiu mai intelegator, mai rezonabil, e drept, nu ma pricep deloc la fete! Imi este dor de tine, intotdeauna mi-a fost! Si de Oana imi este foarte dor!

N-ai sa-mi raspunzi, dar banuiesc ca merit asta! Esti fata pe care am iubit-o cel mai mult de pana acum in viata mea, si mi se pare corect sa platesc pt acest lucru. Fericirea imi este refuzata in mod constant, fuge de mine de parca ar concura la proba de 100 de metri garduri de la Olimpida, fuge de rupe pamantul. De cateva ori m-a palmuit, dar a avut grija sa nu dea prea tare, iar dulceata caldurii de pe chipul meu s-a evaporat cu o viteza mult prea mare. Vreau sa stii ca nu sunt suparat pe tine, te pot intelege, e viata ta, fericirea ta. Mi-ai oferit sansa sa te fac sa te indragostesti de mine, iar eu am dat-o in bara. Am ratat cu poarta goala, ca sa fac o analogie cu un sport tare drag tie. Asa e in viata, ca si in fotbal! Spun mereu ca eu nu regret nimic in viata, dar uite ca nu-i chiar asa! Regret ca s-a sfarsit astfel prietenia noastra, mi-as fi dorit sa reusesc sa te fac sa intelegi ca dragostea mea pt tine era mai puternica decat orice pe lumea asta. M-ai fi iubit poate si tu, mi-e greu sa cred ca cineva care m-ar cunoaste cu adevarat, nu ar reusi sa ma iubeasca(dar poate ca sunt prea vanitos cand spun asta). Ce ma fac daca o sa te intalnesc vreodata pe strada? Care dintre noi isi va feri primul privirea? Ai sa poti auzi tropotul inimii mele, sfarseala din corpul meu, dezintegrarea fiintei mele, valul de regrete dureroase? Nu-ti cer nimic, pt mine a fost o placere sa te cunosc si sa fiu indragostit de tine si daca as putea s-o iau de la inceput, as face-o fara pic de tagada! Stiu ca nu ai sa-mi mai vb niciodata, si asta doare! Sper sa-mi gasesc linistea sufleteasca intr-o buna zi, vorba unor comentarii de pe blog! Amin !

Imi dau pana si eu seama ca n-am niciun drept sa reapar asa cand mi se nazare mie, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Eu singur, cu manuta mea m-am trecut pe lista naufragiatilor, a disparutilor, iar acum ma intorc, precum o fantoma, sa bantui lumea .... nu prea se cade! Cred ca te cunosc suficient de bine incat sa-mi dau seama ca m-ai iertat pt toate lucrurile urate pe care, pe nedrept, ti le-am spus. Dar pe de alta parte, simt ca nu-ti doresti ca eu sa mai am in vreun fel de-a face cu viata ta. Sunt un capitol inchis, ciudat, dar chiar asa ma simt, un capitol inchis intr-o carte veche, legata si zavorata intr-un cufar. As putea incerca sa strig(cred ca asta e noima mesajelor astea), dar stiu ca nu vei dori sa ma auzi, si e firesc! Cine vrea sa reinvie mereu si mereu o fantoma? Nu pari genul care sa iubeasca fantomele, asa ca te inteleg daca o sa alegi sa-ti vezi de prezent si de viitorul tau stralucit, si sa lasi in seama unor cosmaruri anumite fantome. Am ales sa te cred, cand mi-ai zis ca nu ai vrut niciodata sa ma faci sa sufar. Eu singur am ales sa ma las sa sufar, pt ca nu stiu o alta cale si poate pt ca merit asta. E oarecum dulce-acrisor, purificator si inaltator sentimentul ca suferi din dragoste. Mi se pare cel mai bun mod de autopedepsire, cel mai potrivit, cel mai desavarsit. Daca merit vreo pedeapsa pt vreun pacat, atunci aleg sa sufar din dragoste, iar daca asta n-o sa ma omoare ... restul de suferinte vor fi joaca de copil.

Rabdarea ta are si ea o limita, iar eu am incalcat-o in cateva randuri; ultima oara mi-a fost fatala. Ai dreptate sa nu mai apleci urechea la vorbele mele, cu cat sunt mai sincere cu atat par mai goale si fara sens. Te-am pierdut pt totdeauna de asta data, sau poate ca nu te-am meritat niciodata! Am sa pastrez toate amintirile placute in legatura cu tine, doar ele merita pastrate. Esti o fata deosebita, am stiut-o intotdeauna, dar n-am avut inteligenta necesara sa ma ridic la nivelul asteptarilor tale. Drama vietii mele : gramada de neuroni lenesi din capul meu a reusit sa-i corupa si pe ceilalti 2-3, mai sprinteni, ca e superfluu sa faca pe eroii. Te-am iubit, si voi continua sa ma gandesc la tine, pt ca oricum, tu ai devenit parte din mine. Poate intr-o buna zi vom vorbi din nou, cand imi vei fi iertat toate derapajele mele, toata gelozia si prostia care m-au impins catre un suicid emotional. T UV-esc! Mi-e dor de voi!

Iarta-ma ca te-am deranjat, n-am crezut vreodata ca am s-o mai fac, dar ... nu e niciodata usor sau suficient sa pui o bariera cu semnul "Uit-o, nu-i de nasul tau!" si sa te astepti ca asta sa rezolve totul, ca am sa uit ca mi-ai fost candva draga. Iti multumesc pt clipele minunate petrecute impreuna(cred ca ti-am mai spus asta), cred ca am stiut inca de atunci ca intre noi totul s-a terminat, cu toate astea nu-s surprins ca eu inca tin la tine, si nici tu nu ar trebui sa fii. Desigur, asa am consimtit amandoi, ca asa este mai bine sa nu ne mai vorbim niciodata ... Mi-as fi dorit sa fiu si eu la fel de puternic ca tine, in materie de gestionat sentimentele, dar nu-s! Pt mine era ceva firesc sa fiu indragostit de tine, chiar si atunci cand credeam ca te urasc, de fapt eu tot te iubeam. Singura alinare pe care o gasesc, ar fi aceea ca-mi dau seama ca meriti pe cineva mult mai bun decat mine. Iti doresc tot binele din lume si-mi doresc sa fii fericita! (stiu ca lucrurile astea mi le doresti si tu) Ma simt mult mai bine acum dupa "spovedania asta", intotdeauna m-am simtit foarte atasat de tine, iti multumesc ca ai fost atat de buna cu mine!

"Durerea isi schimbase culoarea, se mutase in spectrul tamaduirii" (John Updike - Centaurul)

Ps. Ati urmarit o abordare masochista a unei etape din viata mea. Dati-mi fericirea pe mana, si am s-o fardez in chip de clovn care rade cu un ochi si plange cu celalalt. Dar daca, vorba unui geniu al literaturii universale, Marin Preda, in Delirul ... (cu aproximatie, citez..) .. "daca am lasat fericirea sa treaca pe langa noi, si nu am schitat nici cel mai marunt gest pentru a o retine?" (sigur nu era asa citatul, dar sper ca se intelege macar ideea care transpare din el)
Sa ne intelegem, Oana este cea mai buna prietena a Roxanei. Iar ca tabloul sa fie de un absurd absolut, tin sa reafirm ca Roxana n-a fost niciodata iubita mea, doar cel mult o prietena.