Balada lui Cornel

"Hac! Pardon! ... cred ca deja m-am imbatat"

Gandea serios Cornel Vasat zambindu-si siesi incruntat 

"Chiar nu gasesc ca sunt un tip superficial!"

"Dan Negru insusi mi-a zis ca sunt oricum dar nu banal"

"... Si zau ca nu-nteleg ceva : de ce va tot mirati asa!?" 

"De ce?"

Statea compact si gangurea, Vasat Cornel, "Beizadea",

Trantit in luxuriantul sau Corvette, cu sapca-n cap si mainile pe piept,

Iar ochii tinta la oglinda, de un rosu fad, cam prespalat, 

Aposi, laptosi si melancolici priveau spre chipu-i tulburat.

Si un mare semn se isca 'dara, o umbra clara de-ndoiala,

De nesat.

Iubita lui, fata lui "stim noi cui" i-a reprosat asa-ntr-o doara,

Ca-i prea semet, chiar arogant cu lumea de pe-afara,

Ca are o minte de copil obraznic si-i rasfatat ca nimeni altul,

Ca nu doreste sa invete lucruri noi, ca de exemplu : Saltul,

De la statutul de burlac convins la cel de sot si tata.

V-ati prins ?

De la o vreme lumea toata parca-l priveste cu 'ntristare,

Cu totii si-au cam pierdut rabdarea si asta-l doare cel mai tare, 

Nu-i mai ajunge un sac de vorbe bune, si-ar vrea cumva sa-ncerce,

Entuziasmul celor mai vii ca el sa-l fure, sau macar sa-nvete ...

El doar din inertie mai respira, oare ?

Intrebare!

..... mai urmeaza