sâmbătă, 24 octombrie 2026
202
Factura pentru Marius.
7 euro sticla de vin că merge la .. are el niște treabă diseară. In ultima vreme și a cam neglijat bețiile cu prietenii. Poate că nu ne mai consideră prietenii lui. Sau și mai concret, poate că nu mă mai consideră prietenul lui, fratele lui alături de care merge in Thailanda de 3 ani de zile. În fine, și eu sunt supărat pe el! Cum să lași iarna ușa deschisă la casă, doar ca sa se facă frig și să pornească centrala electrică? Pai intră el frigul, dar poate mai intra și un șoricel sau doi, și atunci iar îmi ia o lună să scap de aceste mici bestii de chiriași. Zic eu bestii, dar sunt chiar drăgălași. Mici cat degetul mic de la mâna, și niște ochișori foarte ageri, astfel nu îmi imaginez cum a reușit să fenteze capcanele noastre vreme de atâtea zile și săptămâni. Dar tot l am omorât cu sânge trece! Indirect, s a prins în lipici și mi a părut și bine și rău în același timp. Bine pentru mine, rău pentru el. Și au fost vreo 3-4 astfel de momente, deci un killer cu sânge rece zace în mine. :))) Recunosc că îmi face o mult mai mare plăcere să omor gândaci decât să ucid șoricei. Altfel sunt vegetarian! Din convingere și milă pentru animale, și karma. Așadar cam pervers acest frate/ bodyguard ul meu din Thailanda, Marius! A vrut să ne fută cu centrala. Și nu i țin în frig, 19,5 ziua și 20,5 noaptea este mai mult decât rezonabil. Proprietarul ne a zis sa ținem pe 21 grade ziua și 14-15 noaptea, adică invers! :))) Deci eu pot să spun că sunt chiar generos! Tot din vina lui Marius, ne a mărit proprietarul chiria cu vreo 70 de euro pe lună. Urât din partea lui, egoist din zodia Racului. Apropo de asta, sa mor dacă eu știu ce zodie sunt! 21 iunie este granița dintre gemeni și rac. Bănuiesc că sunt un amestec, de dezgust și scârbă, poate în ochii celor care îmi reproșează, pe bună dreptate faptul că este imoral și greșit să mă îndrăgostesc de fete cu mult mai tinere decât mine. Acum cred că îi înțeleg și eu pe artiștii ăștia care își iau neveste mult mai tinere. Dehh, artist și eu la rândul meu! Poate autist, ar zice Marius! Fuck Marius! Și fuck toți egoiștii din lume. Deci fuck me too, cred că este dovadă de egoism sa te îndrăgostești de fete nepotrivite ca vârstă. Sau poate că sunt eu mai catolic decât Papa, dar acum depinde și de diferența de vârstă, ar zice unii. Da, cam egoist acest Marius, și cred că ar merita să l încalț la factură pe acest Don Juan cu suflet bun.
55 de euro galoșii de muncă de la Mustang via Amazon.
50 de euro, taxă pentru folosirea mașinii de uscat, "Nicu, bagă și tu te rog hainele in mașina de uscat". Inițial când am cumpărat o el nu a vrut să participe la achiziție pe motiv că el nu o folosește. Șmecher tupeist de timișorean de la țară cu mentalitate de "te fac eu pe tine". :))
Și mai încă 10 euro taxă pentru uleiul meu de măsline extra virgin, de care cam abuzează și poate că ar trebui să i cer chiar 20 de euro. Și parcă îl aud " Da mă, te ai și găsit tu acum să faci bani de Amsterdam de la fraieri!"
Și mai are el și alte amenzi neplătite! Arunca într-o vreme uleiul de gătit pe pământul de sub gardul meu viu, pune aiurea gunoiul în tomberoane, și câte și mai câte. Dar îl iertăm că este fratele nostru.
202, rotunjit 200, să par și eu băiat bun, care de fapt și sunt! :))
PS. Trebuie sa le măresc chiria. Cum să fac sa le dau vestea? :))
Am uitat de 80 de euro, taxă pentru gunoi, îl plătim in fiecare an. Cred că i am mai cerut odată banii pentru asta, dar nu îmi mai amintesc foarte precis. De asta nici nu i cer suma întreagă ci doar 80%. Poate că trebuie să o iau mai încet cu fumatul de iarbă! :)) La naiba, trebuie sa închid acum pentru că am fumat, m am luat cu poveștile și eu trebuie sa pun plasele cu mâncare în frigider! :)))
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.