sâmbătă, 31 octombrie 2026

Reminder

Reminder "de plătit chiria mâine dimineață". Să încep luna cu buzunarele goale, asta mă motivează de fiecare dată să merg la muncă. Obiectivul lunii, să reușesc să plătesc chiria și luna viitoare. Așa obidid mă simt, că "Uneori simt că trag cam toți pe mine", vorba melodiei lui PhunkB. 2800 de euro sunt mulți bani. Este drept că avem și patru camere și cinci chiriași, și eu plătesc cel mai mult, poate și de asta mă plâng acum. Dar lasă că mărim chiriile. Facem și un nou transfer din decembrie, în locul lui Marius vine Adi Ilie. Așa îi zic eu, pe el îl cheamă altfel, și este cel mai serios chiriaș al meu, sa l țină bunul obicei în continuare! Era de așteptat ca Mihai să fie cel mai "bucuros" dintre noi de reîntoarcerea "rinichiului de aur", pentru că așa este aproape sigur că va există întotdeauna o rezervă de bere la care să se apeleze. Așa au ajuns acum dușmani declarați, își furau berile între ei! :)) I am stabilit deja chiria lui Adi Ilie, 650 de euro camera/lună, cu 50 mai puțin decât plătesc eu. Mie îmi place să fiu primul în toate, deci și în management financiaro-falimentar! :)) Dacă nu îmi vând un rinichi ceva, nu văd cum aș putea să am bani de Thailanda pentru la anu'. Poate mă împrumută Marius! Poate nu mai cheltui așa mult cu doamnele, ar zice el, și aici nu pot să l contrazic. Nu m am mai gândit la Ana, de azi. M am gândit să apelez la sfatul prietenei mele K, pentru că ea a trecut prin trauma serilor mele de Karaoke, prilejuite de marijuana mood, și încă am rămas prieteni în continuare. Lor (ei și lui Cristi) nu le am pus niciodată marijuana în prăjituri. Tuturor din casă ne a plăcut de ei. Cel mai tare îmi plăcea atunci când ne dădeau nouă prăjiturile, sau alte chestii care nu erau pe gustul lor. Totdeauna mi a plăcut să primesc de pomană, dar întotdeauna a trebuit să muncesc. Așa că aveți grijă ce vă doriți, este posibil să nu se întâmple niciodată. Eu și cu Ana, împreună? Niciodată! Pariu pe onoarea mea de chitarist! Și apropo de asta, am primit sfaturi de la artistul casei, transferul din decembrie, Adi Ilie, mi a zis să încerc să improvizez la chitară cu căștile pe urechi și joint ul în mână. Am avut o discuție așa, ca de la artist la artist. El basist, eu chitarist, căutăm toboșar sa ne facem formație! :))) Reminder "să vorbesc cu K despre Ana"! "Auzi K. vreau să am și eu o discuție mai delicată cu tine, uite despre ce este vorba ..." K. este foarte ageră la minte, și ea și Cristi, sunt sigur că mi ar da un sfat bun. Nici azi nu i am scris soției din Bangkok, pentru că mie îmi stă gândul la Amsterdam, la africance, la columbience, la Ana. Dar totuși uite că și la ea! Reminder "ce mai face soția mea thailandeză ?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.