joi, 5 noiembrie 2026
Barul I
Cred că o să mă îmbăt în seara asta. De ce nu? Atmosfera este mișto aici în barul ăsta de rockeri de lângă hotelul meu. Mi am luat cuminte o bere și am cerut voie să rulez un joint. S ar putea zice că are potențial și noaptea asta. Nu același potențial pe care l ar fi avut în cartierul roșu, dar muzica rock din barul ăsta îmi dă o stare de bine, și vorba unor vecini de bar, care au ieșit la fumat și mi au luat vorba din gură, nu mai am nimic de demonstrat. Bangkok, Pattaya, Patong, Amsterdam sunt nume foarte grele în industrie. :))) Recunosc, am intrat în barul ăsta, pentru că 1. Îl remarcasem aseară și 2. Era o gagică care fuma afară, și atunci m am simțit inspirat să intru. O să încerc să duc trei beri aici la bar, asta este limita mea, și mai bag și câte un pai ceva intre doua beri. Dar unde sunt rockeritele? Că aici sunt doar bărbați. M au întrebat unii dacă totul este în regulă cu mine, dar au aflat între timp, că nimic nu este în regulă cu mine. :))) Acum barul nu este prea animat, dar poate mai vin niște fete ceva, să mai animăm puțin localul. Cred că nici barman ul ăsta nu mă are așa la suflet, sau poate să mă fi înșelat, pentru că tocmai mi a dat de băut din partea casei! :))) Mie și la încă doi norocoși, inclusiv crush ului meu din această seară, o olandeză. Un polonez a încercat acum să o cucerească și a plecat cu coada între picioare. Ea pusese deja ochii pe mine. :))) Un bar atipic de rockeri. Aici se joacă darts și se poartă discuții intelectuale, eu și crush ul meu suntem singurii care simtem muzica. În mod clar nu mai ajung în cartierul roșu în seara asta!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.