joi, 12 noiembrie 2026

Caleidoscop

Credeam că este doar în închipuirea mea, faptul că mi a mai crescut părul. Dar am avut neinspirația să trag de el, și aproape că a durut. Aproape că am avut de ce prinde, așa mai timid, cu buricele degetelor, dar pare să fie ce trebuie. Cu siguranță a ajutat minoxidilul ăla, dar și masajul energic al scalpului. Ce pot să spun acum, recunosc, am experiență la frecat... menta! :)) Ce vreau să spun totuși este că îmi place să fac experimente pe mine. Acum monoxidilul, în trecut NMN, marijuana și alte minunății, iar singurul regret este că nu am încercat încă cocaină! Dar trebuie să o fac odată în Thailanda și să implice neapărat o negresă. Asta e, nu am cum să fiu original aici, dungi albe pe fond negru, clasic! Dar nu cu Zara, exclus Zara, sau doar să fi slăbit, că era cam durdulie atunci când era cu mine. Tot nu mi vine a crede că m am întâlnit în trei rânduri cu ea în Bangkok, așa ca din întâmplare. Deși întâmplarea face ca amândoi să frecventăm Nana Station, locul unde dragoste devine tranzacțională. Cum naiba de m a recunoscut? Așa impresie puternică să fi făcut? Păstrase până și conversația din primul an, de pe Whatsapp. Ca și mine dealtfel, că nici eu nu o ștersesem încă(dar între timp am remediat această scăpare). Nu îmi amintesc să fi văzut multe fete frumoase în Thailanda. Sau poate că erau, dar Anong, "nevastă mea", le cam da clasă multora dintre ele. Și unde mai pui că este și de vârsta mea. Cred că d aia și mă place ea așa de tare! Frumoasă, deșteptă, atentă, potrivită ca vârstă, Anong bifează toate criteriile mele. Ăsta cu potrivirea de vârstă este un criteriu secundar, nu chiar așa de important, și deci asumat pe jumătate, doar din necesitatea conveniențelor sociale. Și aici, moraliștii (de obicei femeile), au tot dreptul să se simtă lezați. Creierul unui bărbat are încă pornirile ancestrale ale vânătorului, și deci nu ne putem nega natura animalică, că ne place sau nu. Probabil vom putea face asta, atunci când vom deveni un hibrid, când se va fi produs simbioza între om și mașină, între om și AI. Câți ani să mai fie oare până atunci? Eu cred că lucrul ăsta s a și petrecut deja. Cu siguranță trăim într-un scenariu, într-un joc. Scopul jocului: transhumanismul. Primul pas spre dizolvarea sentimentelor. Așa văd eu lucrurile, dar este posibil sa fi fost inspirat și de oarecare film SF. Oricum ai da o, viitorul omenirii nu pare foarte strălucit. Și totuși, de la ce ne am pornit? .... îmi place să fac experimente pe mine! :))) Am să detaliez în episodul următor! PS Incerc să îmi imaginez o scenă de dragoste intre doi AI: "aileu, Gizzel, mi ai scurt-circuitat sistemul de prima oară când ți am văzut irișii din quartz japonez. mi am dat restart, doar ca să mă conving că nu visez, vorba oamenilor de demult."
Aici furasem niște dulciuri din frigider, de la colegi. Știu, foarte urât din partea! Să n am parte de sex weekendul ăsta dacă vă mint! :))) Vreau in Antwerp!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.