luni, 30 mai 2011

Moin/Tchüss (1)

In goana mea (in)voluntara dupa experiente de viata cat mai diverse si mai pline de invataminte, soarta mi-a calauzit pasii, de asta data, in Germania. A fost suficient un telefon, o voce mieroasa, niste promisiuni, o stare general-prosta a mea, determinata de niste neplaceri pe plan sentimental, dar si "profesional", si, iata-ma in pragul usii cu bagajele facute, pregatit pentru un drum de 40 de ore cu autocarul, pana la Hamburg. Aveam nevoie sa plec pentru o vreme, iar oferta asta de munca a venit cum nu se putea mai bine, remuneratia era si ea, una corecta, multumitoare. Asadar n-am mai stat prea mult pe ganduri si imediat dupa Paste m-am prezentat la noul loc de munca, o pizzerie din nordul germaniei, pe malul marii baltice, intr-un satuc foarte cochet. Era pentru a doua oara, cand, patronul, un sicilian la 40 si ceva de ani, stabilit de multi ani in Germania, ma chema sa lucrez la el. Prima oara, acum 3 ani, am strabatut jumatate de europa cu trenul, din nordul italiei pana-n nordul germaniei, pentru ca dupa doua saptamani sa strabat o alta jumatate de europa(si tot cu trenul), din germania in romania. Chipurile, nu putea sa-mi faca acte, iar eu credul, l-am crezut, in afara de asta mi s-a parut ca a existat si o antipatie reciproca, desi eu nu am obiceiul sa antipatizez persoanele decat dupa modul lor de a se comporta, deci putem presupune ca nu s-a purtat intocmai frumos cu mine, dar cine mai tinea minte acum toate aspectele astea, trecusera 3 ani de zile, iar eu incerc sa retin doar partile pozitive (si foarte rau fac, pentru ca astfel nu reusesc sa trag niciodata nicio invatatura ..) Amintirea oarecum neplacuta a primei mele descalecari in Germania nu m-a impiedicat sa revin asadar in aceasta frumoasa tara, plecand din romania cu o atitudine pozitiva, cu pofta de munca si de adaptare, cu mici atentii pt noua mea "familie adoptiva"! Urma sa-mi petrec urmatoarele 4-5 luni departe de casa, de familie, de prieteni, dar nu si de limba romana, deoarece italianul mi-a zis ca mai sunt romani acolo care lucreaza la el, deci premize bune sa ma adaptez mai usor la noul loc de munca, ce poate fi mai perfect! Really, what could get wrong ?!
Loading...