vineri, 31 decembrie 2010

La multi ani!

2010, dragul de el! Un an cat o poveste imposibila de dragoste dintre un "copil prostut"(cum ar spune ea) si o fata insensibila la incercarile celui dintai de a-i cuceri inima. Un inger(credeam pe atunci, acum nu mai sunt chiar asa de sigur)cu numele de ...,iar acum, spre finalul anului, redus doar la o simpla initiala, dar chiar si asa, dureroasa. Mi-a placut anul asta, in primul rand pentru ca am fost extrem de indragostit de R. O fata obisnuita, normala, fara pretentii de fotomodel sau aere de diva de dorobanti. O sumedenie de emotii irepetabile traite la cea mai mare intensitate, pe care le consider cel mai minunat si valoros lucru din lume. Asadar pot sa spun ca sunt tare norocos ca am avut sansa sa traiesc toate momentele astea minunate, carora le-am consacrat, cand m-am simtit inspirat, ici-colo cate o postare reprezentativa. Nu-i deloc complicat sa te indragostesti. Daca nu stiti cum se procedeaza va pot lamuri eu intr-o clipa, deja cred ca pot sa-mi iau doctoratul in astfel de problematici. Iata : se ia una bucata fata, se pune in centrul preocuparilor tale zilnice, i se atribuie apriori calitatea de cea mai minunata fiinta din lume, la vederea careia simti cum ti se umple inima de bucurie si in preajma careia te porti, involuntar, extrem de incurcat si aiurit. Ajungi astfel sa te gandesti zilnic, in fiecare secunda, la ea, si reusesti sa zambesti singur, spre mirarea indiferenta a oamenilor din jur, care totusi, preventiv, te ocolesc la cel putin doi pasi distanta. Uneori se intampla sa ne aruncam cu capul inainte, sa uitam sa ne lasam o marja de eroare, sa plonjam fara nicio masura de siguranta in mijlocul unei furtuni starnite de o emotie uriasa, deci sa reusim sa ne indragostim pana peste cap. Poate, de cine nu trebuie, si astfel, incetul cu incetul alte sentimente, mai putin nobile pot pune stapanire pe sufletul nostru, metamorfozandu-ne, schimbandu-ne bunele obiceiuri, devenind mai paranoici, mai atenti cu astfel de investitii de nobile sentimente pe viitor. Romanticii, naivi irecuperabili cu tendinte idealisto-masochiste, printre care poate ca ma numar si eu, nu ne invatam minte niciodata, si, plini de incredere si surazatori o luam iar si iar de la capat, convinsi fiind ca oricate greutati "ar binevoi" soarta sa ne puna-n carca, noi nu avem dreptul sa modificam din temelii tot ceea ce este bun si frumos in noi, altii pot s-o faca, e problema lor! Cel mai important, dupa parerea mea, este sa nu regreti niciodata nimic! Si daca n-a fost sa fie ... asta e! Poate o sa fie mai cu noroc data viitoare! Fac eu pe grozavul acum, dar niciodata nu e asa usor sa nu pui pasiune in tot ceea ce faci si sa nu ti se para ca traiesti o adevarata drama, atunci cand lucrurile o iau razna, poate din cauza ta, poate a celuilalt... Dar destul despre mine, nu vreau sa monopolizez discutia ! :)) 

Printre celelalte "mari realizari" ale mele pe anul asta mi se pare demn de amintit ca am reusit sa-mi iau carnetul de sofer, in conditiile in care nu ma vedeam vreodata sofand, nu intelegeam cum fac masinile de nu intra una in alta pe strada. Unde mai pui ca l-am luat din prima, atat sala, unde m-am dus cu gandul ca o sa pic, si uite ca n-a fost asa, cat si traseul. Apoi ar mai fi si blogul asta, tare ma bucur ca am avut initiativa sa-l deschid, imi mai spun si eu gandurile, si, incet incet poate o sa ajung la o filosofie de viata pornind de la blogul asta, ar fi o chestie! Pana una-alta mi-a fost destul de folositor pe plan personal, am reusit sa-mi concentrez energiile creatoare in cadrul unor postari, unele mai nervoase, altele, dimpotriva, pline de dragoste, dar intotdeauna sincere, poate si asta sa fie unul dintre motivele pentru care blogul a suscitat un oarecare interes din partea sexului frumos. Lucru care nu poate decat sa ma bucure, pentru ca in fond mi-am dorit sa bucur si ochii altor privitori, poate ca intr-o mica masura am reusit asta, si sper sa-mi iasa si in continuare, dar totul depinde de inspiratie. Deocamdata, sincer, inca n-am regasit-o, dar poate ca nu o caut eu unde trebuie ! :P

Tin sa va multumesc din suflet tuturor acelora care ati urmarit postarile mele pana la acest moment, sper ca aveti deja un pic sentimentul familiar ca ne cunoastem, chiar daca poate ca nu ne-am vazut niciodata. Va multumesc pentru criticile, aprecierile si comentariile voastre care au insotit postarile mele de-a lungul anului. Sincer, n-as fi crezut vreodata ca in afara de mine vor fi si altii care vor citi pe aici.(sau poate ca nici nu sunt .. rubrica de comentarii spune totul :))) Deci, pentru un elev de media 6-7 la limba si literatura romana eu zic ca m-am descurcat onorabil. Va multumesc asadar pentru ragazul de a fi poposit un pic si pe acest blog, si-mi exprim speranta ca am fost o gazda buna.

Va doresc sa aveti parte de sanatate de fier, dragoste sincera si-ndestulatoare, lumina in suflete, noroc din plin si toata fericirea din lume sa va bata la usa. Zambiti mai des, viata e prea frumoasa sa va ramana indiferenta, fiti mai buni, mai altruisti, daruiti iubire si cadouri fara sa asteptati ceva in schimb. Un chip luminos este un chip frumos, iar lumina porneste din sufletul vostru, cu cat este mai curat cu atat este mai bine.

La multi ani! Sa va mearga toate din plin in Noul An!

marți, 28 decembrie 2010

(Ne)lamuriri necesare

Cum adica ati apelat la serviciul "lost and found" pentru a ma afla?  Sigur nu-mi jucati un renghi? Eu, in tot timpul asta, am fost aici, langa voi!  La fel de umil, fortificat intr-un cocon de tacere vinovata, o masa amorfa de ganduri negre care-si asteapta, non-beligeranta, ploaia purificatoare s-o vindece de pustulele-i scabroase. Intr-o zi as putea incerca sa visez cum ploua cu stropi reci de gheata, lame ascutite care-ti lasa pielea brazdata de caldute siroaie, molcome revarsari de smoala, cu pretentie candva de lava vulcanica. 

Gata, stiu! Masca de sticla de Murano e de vina!(vom incerca si vom reusi, asadar, sa dam vina pe ea!) Am o masca noua, deci nu-i de mirare ca nu m-ati mai putut recunoaste pe strada! Este o minunata creatie a mesterilor sticlari venetieni, iar eu am luat-o de la un arlechin care a parut foarte bucuros sa scape de ea. Este de culoare argintie cu reflexe sidefii si albastre, si(curios lucru!) mi pare ca aud valurile marii spargandu-se de stanci, in momentul cand o apropii de fata. Lucru straniu, cu siguranta! Dar ceva mult mai infricosator in legatura cu aceasta masca nu am apucat inca sa va spun ... 

Dar, inainte de asta, pentru ca cineva m-a intrebat daca o mai iubesc pe R ... Da, inca am sentimente si amintiri puternice ce ma leaga de ea. Cred totusi ca cel mai bun raspuns va poate fi sugerat de playlistul meu, in special de primele trei melodii din el.  Asadar media versurilor primelor trei melodii de pe playlist reprezinta punctul meu de vedere la momentul acesta in legatura cu ... Deci ne-am luat amandoi judecatorul cel mai impartial din lume, vom lasa Timpul sa hotarasca pentru noi! 

Ps1 : Poate ca tu ai dreptate, dar n-am acum forta sa-ti recunosc asta. Poate ca intr-o buna zi ... cand sufletul imi va fi inundat de lumina soarelui de primavara, de cantecul randunelelor neobosite, de mirosul teilor infloriti ... de ce nu !? Pana atunci voi continua sa ma gandesc la tine ca la un miraj indepartat, pana cand profetia se va adeveri ,"and this memory will fade away and die", iar noi doi va parea ca nu ne-am cunoscut niciodata.

Ce chestie! Citatul tau favorit mi se potriveste acum ca o manusa! N-as fi banuit vreodata lucrul asta!


Ps2. Pentru ca pare sa nu se inteleaga niciodata suficient de clar din postarile mele, ma vad nevoit s-o afirm acum, aici, tare si raspicat: Eu si R. n-am fost niciodata iubiti, am fost cel mult amici, poate prieteni! Si pentru ca gusturile(nu doar muzicale)se schimba cu timpul, acestea erau cele trei melodii la vremea acestei postari : James Blunt - Love Love Love; Natalie Imbruglia - Want; Elisa Toffoli - Rainbow.

marți, 19 octombrie 2010

Eu, insolitul

Ieri a plouat mai toata ziua, cand mai tare, cand mai incet, asa ca am luat hotararea sa fiu o data in plus in nerand cu lumea si sa merg la munca ... pe bicicleta ... zis si facut, mi-am tras pantalonii scurti de biciclist pe mine, m-am mai uitat inca o data pe geam .. apa era tot acolo, apa .. adica baltile, ploua marunt .. hai ca am noroc mi-am zis, stai sa vezi ca n-o sa fie chiar asa de rau pe cat imi imaginam eu .. o iau pe trotuar, lipa-lipa, ajung eu intr-un final! Ma vede maica-mea(care tocmai venise de afara) isi face cruce si cu stanga si cu dreapta, imi zice ca-mi desumfla rotile daca nu-mi bag mintile in cap, pana la urma eu accept sa-mi iau o pereche de pantaloni lungi pe mine si ea inchide ochii la noua mea nebunie. Afara acceptabil, ploua nu foarte rau, asa ca am pornit cu zambetul pe buze la drum si am mers asa defiland de fericire cam juma de drum(20 de minute), moment in care a inceput sa se inteteasca ploaia .. ups! Baltile s-au transformat in lacuri, picaturile de ploaie imi siroiau de acum in voie pe fata secandu-mi bucuria de-a merge prin ploaie .. ploaia asta neprietenoasa de s-a pornit n-o mai intelegeam! Ajung eu intr-un final la munca, ud din cap pana-n picioare ... expresiile colegilor .. de nepretuit ! :))  Ochi largi cascati, zambete zeflemitoare, contrariati si uimiti se lanseaza intr-o serie de comentarii : "las-o draqului nicule, si pe vremea asta cu bicicleta ?", "nicule, uite aici 2 lei sa ai de metrou data viitoare!", "nicule,  au functionat stergatoarele?", "nu esti sanatos nicule!", "nicule, ne-ai dezamagit la faza asta" .. N-am mai avut puterea sa ma apar .. adidasii plini cu apa, hainele ude, totul ud de pe mine imi spuneau ca mai bine tac si-nghit glumitele lor! Asta e ... m-am cam riscat cu bicla pe vreme asta, dar nu-i nimic, iau echinaceea .. e momentul sa vad daca e buna de ceva, n-ar trebui sa racesc, zic si eu! Ma schimb in salopeta de munca si uite ca se duce si noaptea asta, iar ziua ce aduce ? ... exact, Ploaie! Acum chiar turna binisor, m-am echipat corespunzator ..mi-am lasat pantalonii scurti pe mine de data asta, colegii mi-au sugerat sa-mi infoliez adidasii, picioarele , eventual sa ma infoliez cu totul  ... (am niste colegi foarte glumeti ...) Si am iesit, asa senin, sa sfidez vantul rece, ploaia caineasca de afara, bunul-simt, care-mi spunea pana si mie ca asta nu e tocmai vreme de mers cu bicla! Deja nu-mi mai imaginam comentariile celor de pe strada, oameni "normali" cu umbrele, pelerine de ploaie, oameni ca la carte, sau a celor din masini, adapostiti la caldurica, deja imi ziceam singur : "frate, ce nebun sunt!","nu, asta nu e sport extrem, e inconstienta extrema", "hai ca nu-mi mai ridic privirea la chipurile oamenilor ca sigur o sa ma descumpaneasca si mai tare", "ce narod sunt, vai cata apa am in adidasi in momentul asta, ma paste o raceala serioasa!","am sa postez aventura asta a mea lacustra pe blog, poate-mi amintesc data viitoare s-o iau cu metroul!", "pfff, parca vad ca din prea mare uimire fata de nebunu pe bicicleta, o tipa aflata in masina o sa uite sa calce frana la timp si tamponeaza masina din fata ei .. " Si uite asa, tinand-o numai intr-un raliu prin ploaia care n-a contenit o secunda, prin uriasele intinderi de apa baltita, prada a dezaprobatoarelor priviri a oamenilor ce se luptau sa-si tina umbrelele cat mai integre(datorita vantului), mai pe trotuar, mai pe strada am reusit sa ajung cu bine din punctul A in punctul B! Desigur, nici ieri si nici azi n-am intalnit picior de biciclist pe strada. Asta ma face pe mine un soi de .. unicat? :)) Propun sa discutam mai multe despre vaditul meu caracter auto-distructiv de-ndata ce voi intelege mai bine cartea de psihanaliza de care m-am apucat. Ud leaorca, cu 2 litri de apa in adidasi, mi-am lepada hainele si m-am bagat la un dus cald, o echinaceea, iar acum la somn ! Vorbim cand ma trezesc ... pariu ca nu racesc ?! 

vineri, 1 octombrie 2010

Un citat

"Tacerea ta imi impune. Ceea ce ai tacut, inteleg. Si tac tot ceea ce tu n-ai priceput. " Cella Serghi

La inceput nu cuprindeam intelesul acestor cuvinte, dar a avut cineva grija ca eu sa-nvat greutatea fiecarui cuvant din citatul de mai sus. Zi de zi, ceas de ceas ...  Iar acum, ce sa fac, mi-am insusit si eu citatul ei preferat.  

miercuri, 29 septembrie 2010

Sor-mea si ciocolata capcana

Maine e ziua de nastere a scumpei mele surori, Nicoleta-Marguta. Eu ii spun mai simplu .. Marga! N-as putea sa-i zic vreodata Nicoleta .. 4 silabe, ma lasi .. e ca si cand mi-ai cere sa invat poezia Luceafarul pe de rost! 

Zilele astea a fost un adevarat zbir, mobilizandu-ne pe toti cu mic cu mare sa-i renovam apartamentul in care o sa se mute azi-maine, schimbandu-si asadar statutul de chirias cu cel de datornic pe viata la banca, bine, ea si iubitul ei! 

Eu mai sunt cunoscut si pentru insusirea naiva ca sunt intotdeauna ultimul care afla cate un lucru. Sunt ultimul care afla ca fata de care m-am indragostit are de fapt iubit, ultimul care afla ca frat-miu anuleaza nunta din senin, cu doar 1 luna inainte, doar pentru ca s-a indragostit de o alta fata, ultimul care afla ca a iesit pe piata o ciocolata cu aroma de ... ardei iute !!! :)) 

Vine frumusica de sor-mea pe la mine cu tunsoarea ei de baietica, pisicoasa, suspect de zambitoare, inarmata cu o ciocolata Heidi :X .. am facut eu repede legatura .. "La Multi Ani, sor-meo ! Ahhh, cioco ce bine, exact de ce aveam nevoie, sa vina momentul dulce al zilei ca numai praf am inghit azi de la peretii apartamentului tau! Cat pot sa iau, pot sa iau mai multa ?"

Imi rupe ea generoasa aproape juma de ciocolata, moa ... perfect, Heidi stiu ca e foarte buna, am vazut eu ca avea ceva rosu pe ambalaj, deci Heidi amaruie cu zmeura, hmm, parca am mai mancat d-asta si mi-a placut la nebunie! Perfect! Rup o bucata si o var cu pofta in gura, o plimb de colo pana colo plescaind pe alocuri de placere .. sor-mea cu ochii pe mine, toata numai un zambet .." Ehhh, cum e, iti place ?", ma intreaba ea de colo nevinovata, abtinandu-se cu greu sa n-o bufneasca rasul. "Hmm , buna buna !!" zic eu, si totodata incep sa stramb putin din gura .. un gust sarat fusese detectat de papilele mele gustative, "Hmmm, ciocolata amaruie, tre sa ma astept sa fie si ceva amarui pe acolo .. dar lasa ca acum dau de zmeura aia si o sa fie super!", ma incurajam eu singur. Sor-mea nu-mi scapa din vedere nicio strambatura, "Ehhh, ce gust are, e buna ?" Eu: "Pai .. e cam sarata, ai pus ceva sare pe ea ? Si ... piper ? Si .. ce naiba e asta Margo! Are un gust oribil !! E expirata ? Cahhh !!!" Am mai molfait o vreme la ea .. sare, si ceva picant si ciocolata, ciudatenia naturii de ciocolata !!! Mi-a facut-o sor-mea !! A ras cu gura pana la urechi de strambaturile si comentariile mele. Am clatit 5 minute gura sa scap de gustul ala oribil de sare de mare si chilly .. cam asta continea "ciocolata mea amaruie cu zmeura"  Ti-o platesc eu Margo! 

La multi ani, Sor-meo! :* Love You! 

marți, 28 septembrie 2010

Balada lui Cornel

"Hac! Pardon! ... cred ca deja m-am imbatat"

Gandea serios Cornel Vasat zambindu-si siesi incruntat 

"Chiar nu gasesc ca sunt un tip superficial!"

"Dan Negru insusi mi-a zis ca sunt oricum dar nu banal"

"... Si zau ca nu-nteleg ceva : de ce va tot mirati asa!?" 

"De ce?"


Statea compact si gangurea, Vasat Cornel, "Beizadea",

Trantit in luxuriantul sau Corvette, cu sapca-n cap si mainile pe piept,

Iar ochii tinta la oglinda, de un rosu fad, cam prespalat, 

Aposi, laptosi si melancolici priveau spre chipu-i tulburat.

Si un mare semn se isca 'dara, o umbra clara de-ndoiala,

De nesat.


Iubita lui, fata lui "stim noi cui" i-a reprosat asa-ntr-o doara,

Ca-i prea semet, chiar arogant cu lumea de pe-afara,

Ca are o minte de copil obraznic si-i rasfatat ca nimeni altul,

Ca nu doreste sa invete lucruri noi, ca de exemplu : Saltul,

De la statutul de burlac convins la cel de sot si tata.

V-ati prins ?


De la o vreme lumea toata parca-l priveste cu 'ntristare,

Cu totii si-au cam pierdut rabdarea si asta-l doare cel mai tare, 

Nu-i mai ajunge un sac de vorbe bune, si-ar vrea cumva sa-ncerce,

Entuziasmul celor mai vii ca el sa-l fure, sau macar sa-nvete ...

El doar din inertie mai respira, oare ?

Intrebare!


..... mai urmeaza 

luni, 20 septembrie 2010

Dimineata

"Frumos ne mai miroase pielea in dimineata aceasta"

Mi-o spui chiar tu, deci nu doar eu gandesc asa ...!

Ma lasi sa-ti sorb privirea,

Nu vreau, nu pot, nu stiu sa-mi infranez pornirea,

De a-ti spune o data in plus, in soapta, "Te iubesc!"


Azi toate simturile mele parca au luat-o razna,

Un mic conflict spontan de-ndata s-a pornit,

Si fratricid se acuza o pleoapa si o buza

Care din ele prima pe tine te-au gasit.


As incerca sa-ti spun ceva, dar mintea mi-este goala,

Un gol adanc acum ne-ncearca pe-amandoi,

Bratele tale calde surprind corect momentul,

Si umplu nesfioase putinul spatiu dintre noi.


Ne-mbratisam cu prima raza de lumina care ne bate-n geam,

Parem mareti, iar eu iti fur o sarutare lunga,

Primesc dojana ta, un nou sarut in palma stanga,

Noi ne iubim, si totu-i cat se poate de firesc.


Camera-ntreaga se umple de culoare si parfum,

E atata dragoste ce zace neconsumata-n noi,

Oprim iar Timpul, diluand incet secunda,

Sunt ore-ntregi de acu-nainte de pace si razboi . 

 

..... ?

duminică, 19 septembrie 2010

CLS

Imi face mare placere sa va anunt ca in uma unei examinari atente, juriul a hotarat ca urmatorul comentariu sa fie declarat Comentariul Lunii Septembrie : 

"L. spunea... 

Un exemplar rar...Ascultator,talentat si foarte pur sufleteste .. Cititi-l,simte ce scrie ...
Si mai ales iubiti-l..merita...;)
17 septembrie 2010, 16:25"

Comentariul a fost publicat la subsolul postarii "Fata cu zodiile (partea a doua)" de catre L. (o fata sper ! adica sigur o fata  :P ) . Asadar, castigatoarea este rugata sa-mi lase datele de contact pentru a-si putea revendica Premiul ! Premiu la care m-am gandit ar putea fi : o cafea la Starbucks, o invitatie la teatru, etc ! Dar bine, ramane sa mai vorbim  .. deocamdata, din pacate, eu nu pot fi o companie prea placuta(cos' I am so emotional unavailable right now and my heart is out of order for the moment!) , dar dupa ce-mi va trece penitenta, doliul sentimental pe care mi l-am impus, si daca L. va mai fi inca dispusa sa-si ridice premiul .. cu cea mai mare placere stam si la mai multe cafele !! 

Ps : Astfel de comentarii placute sa tot auzi ... dar daca va mai spun ca L. este o tipa misto care vorbeste limbajul astrelor, asadar un astrolog care mi-a facut mie onoarea sa-mi faca o astrograma, deci vorbeste in cunostinta de cauza despre mine in comentariul ei de mai sus ! :D  Si voi care ati crezut ca e vorba doar de o amabilitate gratuita... :)  Thx L. ! Vorbim ! :*

vineri, 17 septembrie 2010

Viata, definitie

Am si eu o definitie personala, nu atotcuprinzatoare insa, pentru Viata ! O definitie anti-misogina a vietii omului de rand, obisnuit, sa vad daca-mi iese .. 

Din punctul meu de vedere, Viata este o scurta calatorie pe care un Om o intreprinde incercand sa relationeze cu semenii sai. Se naste fara nicio intrebare, creste si se dezvolta apoi direct proportional cu numarul de intrebari pe care incepe sa si le puna, si la care incearca sa-si raspunda, iar la final moare fara sa aibe certitudinea de a fi gasit intotdeauna raspunsul potrivit la intrebarile importante care l-au macinat toata viata. Viata este locul de intalnire a doua suflete pereche, iar pana acolo este o succesiune de intamplari si cautari generate de sexul opus. Eu, de exemplu, printre altele, ma pot caracteriza si ca fiind rezultatul interactiunii mele cu diferitele fete care mi-au iesit in cale, toate speciale in felul lor, majoritatea extraordinare. Am invatat, invat si voi mai avea multe de invatat de la ele .. dar bine, trebuie sa ma grabesc un pic ... aproape ca pot sa numar firele de nisip dintr-o anumita Clepsidra... (Pana atunci am numarat toate melodiile care-mi plac si am ajuns la cifra asta : 326538! "Liar!") 

miercuri, 15 septembrie 2010

Te rog !

Ma lasi sa-ti prind un soare verde-n piept?

Parol, iti jur, n-o sa te doara!

Il voi sadi cu grija, voi sti sa fiu atent, 

Ca tu sa radiezi de bucurie iara .   


Invata deci sa ai incredere in mine,

Nu-mi cade bine cand te codesti asa,

Eu pun pret mare pe iubire, honey

Ti-am dat oare motive sa te indoiesti cumva?


Imi spui adesea ca dragostea-i bizara,

Nu intelegi cum pot sa te iubesc atat,

Si-mi biciuie acum in minte pentru a mia oara, 

Al tau refren, mereu tot trist si hotarat.

 

"Miki, ma doare sufletul de fiecare data ..."

"De fiecare data cand vorbim!"

"Tu-mi spui mereu ca tii la mine, dar nu vrei sa-ntelegi ceva!"

"Eu am ... te rog, chiar am pe altcineva!" 


Te temi ca nu am sa-nteleg ? :)

Acum cand totu-i dezolant pe afara .. 

Cand ploaia bate rece-n geam, si-o frunza se roteste-n van, 

Ma tem ca voi fi inteles prea bine! 


duminică, 12 septembrie 2010

Rox

Acum cand totul s-a sfarsit,

Cu o secunda poate prea devreme...

Launtric creste o rana adanca-n piept,

Si dureros, ea ma despica-n doua,

Cu un cinism de troglodit. 


Cad fluturi morti incet din mine,

De un gri inchis, intens, metalic,

Rasuna-n strada un Mi salbatic, turbulent,

Stridenta voce a cruntei neiubirii,

Fantoma unei noi vechi dezamagiri


O ceata alba ne-nvaluie de acum,

Pe toti cati suntem azi pe strada.

Strivesc cu forta un fluture in pumn,

Lovesc pagan in zidul meu de ceata,

Ce ma-mpresoara nefiresc.


Candid, el, Universul nu imi mai ajunge,

Ma strange azi, n-am aer sa respir.

Inconstient, scot haina de pe mine,

Si o atarn pe-un colt frumos de stea,

Zambesc amar ... e steaua ta !


Rox, un nume potrivit eu ti-am gasit,

Un zambet cald tu ai avut de oferit,

O lume de culori si vise apoi ti-am zamislit.

O raza de iubire as mai fi vrut sa-ti cer

Si am ramas asa ... sa sper !


 

vineri, 10 septembrie 2010

Fata cu zodiile (prima parte)

Saptamana trecuta am intalnit pe un site de socializare un personaj cu adevarat spumos, o fata care m-a gasit suficient de interesant sau poate de insistent incat sa-mi intocmeasca ad-hoc o harta zodiacala personala. A pornit de la ziua de nastere (21 iunie , pentru cei care d-abia asteapta sa-mi faca cadouri), ar fi ajutat-o mult daca as fi stiut sa-i spun si ora la care m-am nascut, astfel n-ar mai fi bajbait prin universul astrelor pana sa dea o intrepretare “stiintifica” datelor culese cu atata larghete de la mine. Am sa reiau o mica parte din dialogul purtat, re-editandu-l intr-o forma mai comerciala(doar Gabriela, confidenta mea a avut ocazia sa rada pe saturate savurand dialogul original, sac !) 

Eu : Stii, mereu am necazuri in dragoste cu fetele, ce naiba se intampla ?

Ea : Pai ai avut si o sa mai ai si in continuare, pentru ca ai Venus retrograd, si mai ai si doua careuri la Venus … cu Saturn si Marte. Dar sunt si aspecte super bune !

Eu : Aspecte bune, ce vrei sa zici cu asta ? Auzi, mi-or placea mie blugii sa-mi stea putin mai stramti pe mine…dar sa devin gay nu este o optiune pe care s-o iau in calcul ! :P

Ea : Taci si nu mai vorbi prostii ! Ce faci in viata ?

Eu : Muncitor, trudesc din greu pentru o bucata de paine.

Ea : Bun ... asa muncitor cum esti trebuie sa fii sef !

Eu : Dar nu sunt sef !   

Ea : Atat timp cat nu am ora nasterii bajbai, dar planetele raman in aceleasi constelatii. Ai timp sa ajungi. Ai un Jupiter foarte frumos aspectat. Bogatie, Dreptate, Credinta. Nu ai inclinatii spre medicina ?

Eu : Nuuuu, lesin daca vad sange !

Ea : Atat timp cat n-am ora, ma chinui. Nici partea de nutritie nu-ti place? Nu esti pedant, nu esti tu atent la ce mananci ? Ma mir !

Eu : E adevarat ca sunt mai sclifosit la mancare, nu mananc chiar orice ! Doar carnea de pui si peste imi place ! Si nahh, imi plac si mezelurile, chiar si cele din porc daca au E-uri de buna calitate in ele ! Tu de ce crezi ca sunt eu atat de Atomic ? Iti zic eu ! De la E-uri si de la reactorul nuclear de la Magurele(platforma) mi se trage ! Cand vreau s-o fac pe maica-mea sa rada, la intrebarea ei :“Azi ce sa mai fac de mancare ?“ Eu ii raspund invariabil :”Faci ce vrei, eu mananc orice, ce ma stii pe mine pretentios la mancare ?” Nu mananc niciodata ciorba, fleici de porc , vita etc. Sunt foarte putine mancaruri care-mi plac. Sunt o adevarata pacoste la bucataria omului !

Eu : Am inclinatii catre …nush ce inclinatii am !! Imi plac fetele ! :D (evident imi plac mai multe lucruri, dar n-am sa ma intind aici, intr-o viitoare postare spun tot!) 

Ea : Asta DA ! Jupiter in Fecioara … Esti cu capul .. fetele o sa-ti faca numai probleme pentru ca tu ai karma de grup .. Neptun in opozitie cu Venus retrograd.

Eu : Karma de grup nu e similar cu orgie de grup , nu ?

Ea : Inceteaza cu prostiile, ca nu-ti mai zic nimic! Oricum fara ora e complicat.

Eu : Hai mai, mai destind si eu putin atmosfera, oricum am emotii !

Fata cu zodiile (partea a doua)

Ea : Crezi in reincarnare ?

Eu : Dap ! (si aici facem o paranteza : ( ... ) gata, putem continua acum .. =)) ) 

{Teoria mea e ca … atunci cand mori, cand haina sufletului, corpul , nu isi mai poate sustine functiile vitale pentru ca a fost programata genetic sa expire dupa un numar de ani, mai multi sau mai putini, si aici nu cred ca e vorba numai de noroc .. ei bine, atunci, sufletul e pregatit sa faca drumul intors, catre stele. Ca un ultim omagiu adus carnii in descompunere care l-a purtat cu mai multa sau mai putin demnitate, sufletul ii ofera mintii, tulburata de spectrul mortii imediate , un ultim moment de luciditate, o scurta retrospectiva a evenimentelor marcante din viata traita impreuna. Sufletul si Corpul isi strang mana pentru ultima oara. Acum, sufletul alearga grabit, plin de angoase, n-are vreme sa priveasca in urma la corpul ramas fara viata, daca face acest lucru risca foarte mult ! Risca sa piarda trenul care il va duce catre o destinatie deocamdata necunoscuta, risca sa ramana ostatic intre doua lumi. Si stim cu totii ca sufletele ramase captive intre doua lumi nu debordeaza de fericire nici daca fumeaza marijuana ! Nu-i vreme nici macar de intovarasiri cu celelalte suflete-povara, globuri vii de lumina neimaculata ce se ridica de peste tot .. sunt atat de multe incat pare ca ploua cu stele, dinspre Pamant spre stele! Tulburatoare imaginea asta ! Ai spune ca toata planeta a murit sau sta sa moara. Urata ploaie ! Sufletele-povara curg incontinuu, parca tot mai grele, parca tot mai urate evita sa se priveasca unele pe altele. E aproape un lucru indecent sa privesti in sufletul cuiva. Pe Pamant asta e una din regulile de aur. Prostia, Ipocrizia, Rautatea si altele din neamul lor si-au dat concursul la adoptarea acestei norme cretine. 

Sufletele ajunse in constelatia Andromeda, dau un scurt ocol stelei Rox, cea mai stralucitoare si impunatoare stea din galaxie, trezindu-se apoi intr-o sala de asteptare, ajunsera in “Soul’s Laundry”, un loc generos, luminos, plin ochi de masini profesionale de spalat suflete-povara. Afacerea, foarte profitabila dealtfel, fusese pusa pe roate de un consortiu de firme avandu-l ca actionar majoritar pe un bunicut bonom pe nume Zeu, dl. Zeu, pentru straini . Cu timpul, din comoditate l-ul a fost inlocuit de cratima devenind astfel , d-Zeu. Procesul de spalare se desfasoara astfel : sufletele-povara, murdare, patate intra laolalta intr-o masina de spalat suflete, de obicei cate 23/tura, se adauga detergent de suflete, iar la capatul celor 7 minute, cat dureaza spalatul, aveam suflete curate, imaculate, pure. Acestea sunt apoi puse la zvantat pe colturile stelelor din univers, iar odata zvantate, sufletele cad de pe colturile de stea si rapid ajung in te miri ce colt al universului, unde poate se naste un copil, prinde viata un pui de animalut, etc } (am zis ca fac o paranteza si am facut ditamai acolada ..)

 

Eu : Cred ca am invatat despre mine in cartea de istorie, conducator de osti se prea poate sa fi fost candva, am avut musai sange nobil, nu ma hazardez sa zic regesc .. !

Ea : In alta existenta ai facut rau incalcand liberul arbitru al multor persoane, inclusiv cele cu care ai avut relatii de cuplu .. acum ele iti vor da inapoi ceea ce ai facut tu atunci.

Eu : Deci am fost un fel de tiran, un tip machiavellic. Se prea poate sa fi fost un despot sangeros, altfel nu-mi explic de ce unul din principiile mele e sa nu am niciodata regrete in viata si unde mai pui ca am oroare de sange, poate ca am vazut prea mult lichid d-asta caldut siroind rauri-rauri din trupurile celor pe care-i persecutam, deci aveam drept de viata si moarte asupra multora … Yac ! Nu-mi place ce aflu despre mine !

Ea : Da, ceva de genul asta ! Vei avea o casatorie frumoasa totusi, si ea te va ajuta sa intelegi ce ai de facut  …doar cu ea . O tipa din zodia gemeni cunosti ?

Eu : Cunosc fete din gemeni, chiar mai multe! Par sa ma placa multe dintre ele, chiar nu inteleg, eu credeam ca fetele din gemeni ma urasc ! Am bagat de seama ca am o slabiciune pentru fetele din varsator (Alina cea cu what if-urile , Laura cea cu D-zeu..), fetele din berbec in schimb, nu par sa ma placa deloc(am eu o fata in minte cand spun lucrul asta ..) Sincer, si te rog sa nu te superi acum, eu nush ce sa zic si cu zodiacul asta .. am uneori impresia ca e asa un fel de ghici in oase de camila, specific mamei omida. Te-am suparat, stiu !  La asta ma pricep cel mai bine ! 

 

joi, 2 septembrie 2010

Da, pui !

Da, pui si loboda, doar e ciorba de .. loboda, dohhh ! (nu, nu asta era contextul)

Da’ pui si tu mana pe cartile alea vreodata ? (nu, nici asta nu era)

Salata Caesar ? Ahhh ... ! ... Da, pui nu se pune ... Ansoa in schimb, da !  (Yac!)

Da, pui ! (un raspuns dragastos dat iubitului ce te cauta la telefon. Bingo!)

Scenariu plauzibil :

Un baiat si o fata intr-o masina rosie ca focul merg la film ! Baiatul o place pe fata, o iubeste de-a dreptu’(noi nu ne ferim de cuvinte mari), i-a marturisit-o timid in mai multe randuri, fata stie ca este indragita, poate se simte chiar rasfatata la gandul ca are inca un admirator, in fond merita lucrul asta, merita sa fie apreciata ! Este frumoasa (are atuurile ei fizice care ar determina orice barbat sa intoarca capul dupa ea),desteapta, prietenoasa, non-fitoasa. Este aproape o fata perfecta, dar nu vrea sa lase asta sa se vada ! Nu, nu ! Se autoflageleaza invaluindu-se in nedisimulata modestie. Nu doreste ca cineva vreodata sa se apropie de ea suficient de mult pentru a-i afla secretul. Aproape intotdeuna reuseste sa fie sincera, iar daca mai scapa pe alocuri mici adevaruri trunchiate este pentru ca nu vrea ca persoanele dragi ei sa aibe de suferit. Este altruista cu prietenii, tine la prieteniile ei vechi, sincere, crede in marile prietenii. Hmmm, ai crede ca sunt pe cale sa o numesc , sau macar ca as putea sa o cunosc pe aceasta fata ! Da, cel putin una dintre variantele vehiculate este adevarata ! Glumeste, spunand ca o sa ajunga prima femeie presedinte a Romaniei, dar el nu glumeste cand spune ca de o astfel de fata s-ar putea indragosti in fiecare clipa a oricarei zi, vreme de mai multe vieti ! Secretul ei(vazut prin ochii baiatului) : naturaletea, blandetea ei, magica ei privire interogativ-sfredelitoare, vioiciunea spiritului, dansul complex al neuronilor sai, care da viata unor sclipitoare  idei, cuvinte, gesturi. Ea ! O fata morgana moderna, concreta, plasmuita din energie vitala, vitaminizanta, voioasa.  O ingemanare de forte puternice si delicate, depozitara a zestrei matriarhatului arhaic, o unicitate Demiurgica rascolitoare, un inger care aluneca cu multa siguranta de sine pe role sau patine, in functie de anotimp .  

Fata nu-l iubeste pe baiat, il apreciaza ca prieten. Si ca intr-o antecamera, cu peretii veseli si tristi ai prieteniei lor, ii tolereaza acestuia modelul comportamental al lui Tristan, indragostit de Isolda. Nu-l crediteaza cu sanse mari ! Mereu va exista o usa in plus, un gard nou ivit de escaladat, un perete vesel in minus, o  pereche nou-nouta de aripi frante. Cred cu tarie, desi nu-mi este proprie religia, ca la modul metaforic fiecare om are de dus in spate cel putin o cruce sentimentala, care se poate cheama Mirela, Roxana, Tudor, Irina, Silviu, Alina, etc.  A tolera este verbul cheie in paragraful asta. 

Tzarrrrr !

- Da, pui !
- ...... (
voce de baiat)
- .....

Baiatul de la volan o iubeste pe fata din dreapta lui, fata care vorbeste la telefon.  El se panicheaza pentru un moment, si-ar duce mainile la urechi, dar acum e deja mult prea tarziu, urechile-i sunt deja rosii si foarte calde, cu un ultim efort incearca sa-si controleze debitul expiratiei, sa scoata fum pe nari, asta ar mai lipsi acum!. Poate ca daca ar fi fost in trafic mainile i-ar fi cazut descumpanite pe langa volan, molatice, cu sangele izgonit in mare graba dinspre membre catre creier, incapabil sa struneasca caii putere si-ar fi dorit inconstient o noua realitate, una sangeroasa poate. Sau si mai bine, si-ar dori o telecomanda sa poata sa puna Timpul pe pauza, nu mult, doar pana si-ar fi dat seama ce trebuie sa faca, ce poate sa faca, astfel incat sa nu iasa o data in plus vopsit in culoarea prunei din razboiul sau personal cu fortele malefice raspunzatoare pentru toate dezamagirile din dragoste din lume ! Desigur, glumeste!  Si-a dat seama cat de imensa trebuie sa fie o baterie pentru o astfel de telecomanda, poate cat doua cvartale de locuinte ! Asa, baiatul nostru, complet buimac, iritat, dezamagit parcheaza masina in vreo ... 5 minute, numai ! Are un aer posac si e la fel de vesel ca un peste mort in acvariu ..”are sa fie o seara ratata, cu sau fara telefonul ala tot asa ar fi fost !” Simte ca ceva e in neregula cu el, niciodata deprimanta tristete si neincredere de sine n-au gasit un teren mai propice sa se desfasoare, sa-si desavarseasca procesul de abrutizare.   Incepe filmul, 2-3 secvente de film si iar revine obsedant in minte acel Da, pui !, hmm, filmul tine 2 ore, nici macar nu e o comedie, deci nicio sansa sa uite macar pentru o clipa acel Da, pui! … isi ureaza singur : Chin Placut, Fraiere ! Daca ai noroc poate mori in timpul filmului  

Ps : Si poate ca totusi baiatul intelege mai multe decat lasa el sa se intelega ca ar intelege ! Acel Da, pui!rostit atat de natural, atat de curat si simplu a umplut aerul cu dragoste pura, neconditionata, exaltanta, necesara. Efectul produs asupra baiatului aflat in masina a fost unul halucinant, acesta transformandu-se subit, fara voia sa,  intr-o marioneta vodoo cu zeci de mii de ace infipte in ea, cu precadere in zona pieptului. Putina tortura nu strica niciodata, NU a mai apucat el sa zica. Flacara vietii baiatului indragostit a palpait sangeriu, apoi tot mai palida s-a stins.  Flacara vietii baiatului rational preia de acum comanda centrilor nervosi ai corpului si indruga un foarte convins "Ce Prost Sunt!"(desigur, aluzie la faptul ca era total nemultumit de timpul neverosimil de mare ce s-a scurs pana a reusit o parcare decenta, ati fi crezut altceva?).  Asa .. si pentru ca m-a lasat sa-i scriu povestea trista, tin sa-l gratulez pe, hai sa-l numim .. (poate-mi dati voi niste idei de nume !) cu o dedicatie muzicala, dar mai ales cu un vers : Ho aspettato a lungo/Qualcosa che non c’e (Am asteptat indelung/Ceva ce nu exista…)

(postarea asta este doar un material brut care va suferi modificari de forma , nu de fond)

miercuri, 18 august 2010

marți, 17 august 2010

cam asta e ...

Sa vedem … in primul rand ma simt teribil de zdruncinat azi, inca ma resimt dupa ziua de ieri, cand prin natura evenimentelor intamplate se poate spune ca am avut o zi mizerabila. Se poate spune ca as fi preferat bataia prieteneasca pe umar a unui tren de mare viteza care ma spulbera de pe sine sau poate imbratisarea rece a aerului rarefiat ce-mi aluneca printre degetele pornite ca din senin sa mangaie imaginarul ei chip, angelicul ei suras, dulcii ei ochi caprui... Norii, multi si tacuti(sau poate doar prosti!), neplacut surprinsi, privesc cu neincredere incercarea mea de a cauta o fisura in legea gravitatiei. Nu-i raspund nici macar alburindului norisor prietenos in forma de fuior ce-si rupe de la sine un suierator fir salvator ..  Azi nu sunt rezonabil, nu din ceruri caut salvarea! Iarta-ma norisorule, stiu ca te-a durut, rupturile sunt intotdeauna dureroase !     

Ieri, in urma unei discutii sfasietoare cu Roxana, am hotarat sa incapsulez toata dragostea ce i-o port. Nu-i un lucru simplu pentru mine, si sunt convins ca nici pentru ea nu e usor, dar e mai bine asa, pentru amandoi. Fiind vorba de o cantitate apreciabila de iubire, a fost nevoie de doua capsule, una mai mare si alta mai mica. Le-am personalizat cum m-am priceput eu mai bine, scrijelind cu un cui pe amandoua ”Miki+Roxana = Love”. Le-am vopsit, pe cea mare in alb-albastru iar pe cea mica in galben-negru, am indesat in ele toata dragostea mea pentru ea iar apoi m-am infiintat in fata Roxanei, asemeni unui condamnat in fata sentintei judecatorului : 

R: Tu ma iubesti pe mine ?

M: Te iubesc! Am incercat sa te fac sa te indragostesti de mine, am incercat si am esuat ! Sunt vinovat pentru ca am esuat, iar pentru asta sunt gata sa platesc orice pret !

R: Ce reprezinta cele doua vaze?(capsulele)

M: Sunt dovezi ale iubirii ce ti-o port. Am strans toata dragostea de care sunt eu capabil si ti-am adus-o drept ofranda

R:  :) 

M: :) 

R: Gardian ! Luati-l ! Sa i se taie capul pentru impertinenta sa ! Ba Nu … Dati-l la Fiare! 

M: Mi se pare rezonabil ! De cele doua vaze ce se va alege ?

R: Evident, vor merge in temnita, in locul tau ! Le voi fereca astfel incat sa nu mai vada vreodata lumina zilei. Esti multumit ?

M: Multumit ! Astfel dragostea mea pentru tine va dainui mereu, chiar daca si numai intemnitata dupa ziduri si bare groase de otel. Te iubesc !

R: Si eu te iubesc ! ... Iarta-ma ! Gardian ... !

joi, 12 august 2010

O carte/Doua carte

A fost necesara mana providentiala a vara-mii, venita sa imprumute niscaiva carti de pe la mine, pt a realiza ca aveam deja in modesta mea biblioteca un roman pe care avusesem curiozitatea sa-l caut prin librarii, convins fiind de o recenzie citita intr-o revista de psihologie. "O luna de duminici" de John Updike , o carte din colectia Cotidianul, un roman scurt si obraznic care oglindeste latura sexual-pulsatorie a masculului in permanenta sa cautare de placeri sexual-favorizante. Autorul nu se dezminte nici de data asta si revine obsedant la tema sa favorita - adulterul. Astfel, Tom Marshfield, de 41 de ani, cu 2 copii si o nevasta la locul ei, incepe sa fie macinat de demonul schimbarilor neuro-chimice, fizice si psihice, constituente launtrice a asa-zisei crize deconcertante a barbatului de varsta a doua. Daca mai mentionam sutana neagra si gulerul de prelat al bisericii, referendul nostru capata valente noi, suscitand cu atat mai tare curiozitatea noastra, nevoia de intruziune in spatiul mistico-personal al personajului.  Inchinandu-se deja unui d-zeu diluat, un d-zeu personal, tolerant cu masturbarea si preacurvia, acest preot o porneste , odata cu varsta de 41 de ani pe o alta cale decat pana atunci, o cale care-l duce in multe dintre paturile enoriaselor sale. Cartea se citeste relativ usor, in ciuda unui stil mai pompos, a unor fraze intortocheate si a unor cuvinte sofisticate, toate, precum piesele de pe o tabla de sah imaginara la care autorul se raporteaza si incerca sa te puna pe tine, Cititorul Ideal intr-o vadita incurcatura, cautand cu obstinatie pe alocuri sah-matul mintii tale. Personal am pornit lectura cu mult entuziasm, apoi m-am dezumflat putin (adulterul nu mi-e o kestie simpatica , cu atat mai putin proprie si sper sa ramana asa !) iar spre final imi parea relativ rau ca se termina romanul, m-am surprins zambind in cateva randuri, dar nu stiu daca neaparat avea legatura cu romanul, poate doar ma bucuram ca se termina ..

Chiar si asa tot am cules 2-3 citate :

"In general, bisericile vizitate de mine (...) constituie pentru mine aceeasi relatie fata de d-zeu ca panourile publicitare de coca-cola : promoveaza setea fara s-o astampere"

"Stiind, dizolvam indeajuns lumea exterioara pentru a ne misca liber in ea. Dispersam claustrofobia"

Reminder : Sa caut sa vad ce inseamna satisfactia escatologica !

Concluzii : O carte care merita citita ! Poate deveni kiar o lectura placuta daca nu aveti idei preconcepute si nu sunteti pudibonzii peste masura. Ahhh, cred ca ma incearca un fel de invidie naroada pe Tom ! Sa te ia naiba Tom, pe tine, pe hiperactivul tau libidou si pe succesul tau la femei ! Vai, am ajuns sa polemizez cu personajele literare, Roxana, fa ceva !!! :*

joi, 29 iulie 2010

nu ma baga in seama !

In seara asta sunt pus pe hartza ! Obosit de la munca/Fericit ca am terminat Versetele, la lecturarea carora am trudit ceva vreme, Suparat si abatut ca-s numit obsedat si penibil in loc de indragostit si visator/(incerc sa mai caut motive de bucurie dar nu mai gasesc ... ). Yac ! Motive de nefericire gasesc cu duiumul, dar n-o sa ma apuc sa le insirui, vreau sa fiu scurt azi ! Vreau sa termin comedia asta, m-am saturat sa intretin in viatza o flacara muribunda ce se hraneste din iluziile, visele mele adolescentine tarzii, azi vreau sa comit pacatul capital si sa ucid iubirea ! Duca-se, numai necazuri mi-a adus ! Cateodata imi simt inima in piept tare slabita, ca dupa un razboi din care a iesit infranta, ce zic eu razboi ?!?  Pluralul e mai potrivit ! Razboaie ! Prea multe, prea recente , prea durerose infrangerile astea in dragoste ! Imi ascult cateodata inima si-mi dau seama ca nu mai bate deloc uniform, isi linge si ea ranile, cred ca din cauza asta am senzatia ca mi se mai poticneste in piept, atunci ma strang repede ghem pe o parte si-mi doresc sa nu mor ca prostu din pricina ca am facut greseala sa iubesc de prea multe ori fete pt care ori n-am insemnat nimik, ori ... (parca ziceam ca o sa fiu scurt, unde ma lungesc asa ?!?! ). Fapt de necontestat : pe toate cele trei fete amintite aici le-am iubit ! Evident nu pe toate in acelasi timp, si la niveluri platonice diferite. Dupa ce Alina m-a facut nebun de legat si mi-a zis ca nu o intereseaza pesoana mea, fizic, vreme de cateva zile m-a durut inima, o durere intensa, sfasietoare, am inteles atunci ca nu-i de glumit cu inima,  cu ea iubesti ! Laura a fost panaceul care mi-a insanatosit inima, dintr-odata s-a vindecat miraculos si a inceput iar sa bata cu putere, cu speranta, eram iar indragostit ! De o himera , de o fata pe care n-o vazusem decat in poze , de o fata cu care nici pana in ziua de azi n-am stat macar o sg data de vb la telefon, de o fata extrem de frumoasa, un inger de fata, m-am simtit cel mai norocos om din lume ca am sansa sa vb cu o astfel de fata, ajunsesem chiar pana la punctul (ridicol) in care imi interziceam sa intorc capul pe strada dupa alte fete, explicandu-le prietenilor mei, plin de mandrie, ca n-am nevoie sa ma uit dupa alte fete atata timp cat eu o am pe Laura mea cea cuminte, cu okii ei, minunati, albastri, care puteau topi orice pe lumea asta. Apoi ceva s-a intamplat, un scurt-circuit si farmecul s-a risipit ! M-am intors la dezolarea-mi caracteristica ! Apoi am cunoscut-o pe Roxana ! As minti daca as spune ca pe x sau y am iubit mai mult, pe toate 3 le-am iubit, pe una dintre ele o mai iubesc si acum ! Imi vine din ce in ce mai greu s-o fac, sunt momente cand imi vine sa-i spun pe o voce metalica , rece :  Adio ! Nu te mai iubesc !  Dar sunt momente in care-mi vine s-o imbratisez cu atata dragoste si nesatz, intr-atat incat sa-mi intre prin piele, s-o fac a mea pt totdeauna, sa stie ca o iubesc, sa stie ca vreau sa-i fiu alaturi, sa stie ca se poate baza pe mine, sa stie ca este cea mai importanta fiintza din univers pt mine, sa stie ca fara ea viitorul este doar o notiune abstracta, sa stie ca am visat-o dinainte de a fi intalnit-o , sa stie ca vreau sa ma pierd in ochii ei caprui si ca vreau sa uitam amandoi de lumea galagioasa din jur, sa stie ca intr-o zi va deveni mama copiilor nostri ! Si toate astea doar pt ca o Iubesc !  

Mereu sfarsesc prin a-i face declaratii de dragoste Roxanei ! Clar ceva e in neregula cu mine, e posibil chiar sa fiu indragostit ! :) Cred ca mi-a trecut supararea de la momentul la care m-am apucat sa scriu ! Nu-s chiar senin acum, doar iritat ! Cat de mult mi-as fi dorit sa mergem ieri seara la Gyuri Pascu si sa ascultam :  http://www.youtube.com/watch?v=s1tcVDJR5pA , dar daca nu s-a putut ... :( 

duminică, 25 iulie 2010

The Cranberries Bucuresti 2010

Marti, 20 iulie, am fost la singurul concert de la care nu-mi propusesem sa lipsesc vreodata daca s-ar fi desfasurat in ravisantul spatiu carpato-danubiano-pontic, si chiar s-a intamplat, The Cranberries pt prima oara in Romania, un eveniment musical important si foarte important pt mine dat fiind faptul ca mi-s fan din vremea liceului, deci de ‘jde mii de ani. Foarte “vinovata” ca am ajuns la concert (pt ca de unul singur nu m-as fi dus), si-i multumesc si pe acesta cale ca a fost cu mine, is a very special ladyfriend of mine.

In deschidere a cantat o trupa autohtona, de care cred ca atunci am aflat prima oara : The Amsterdams, simpaticutzi, soft-rockareala placuta, au cantat 1 ora, ne-au informat(plini de emotie) ca ziua aceea este cea mai fericita zi din viatza lor (ii cred si eu  ..), la sfarsit, un zvapaiat membru al trupei, un barbos care parea sa cante la toate instrumentele, si care traia intens muzica de-o canta, n-a rezistat tentatiei si a aruncat catre public un  “Dolores, I love you!” Mdea !

20:30, ora rezervata inceputului concertului celor de la The Cranberries , si totusi nika nu se intampla ! Superioara, minunata, sexy, calma, cu zambetul pe buze, Roxana decreteaza “or sa inceapa la 21:00”, si ce sa vezi, asa a si fost ! :*

20:55, scena incepe sa se anime, publicul incepe sa vuiasca, reflectoarele isi incep dansul lor bine coordonat, aplauzele sunt la loc de cinste, publicul emotionat, nerabdator, pielea incepe sa ne joace feste, ba se face de gaina, ba de gascan, aproape ca nu-mi vine sa cred ca sunt in primele randuri la acest concert, o rog pe Roxana sa ma ciupeasca sa ma asigur ca nu visez ! Ouch ! E minunat de real, sunt la nici 5 metri de scena, la un concert The Cranberries, avand-o pe Roxana alaturi in dreapta ! Iar sunt foarte fericit !

21:00, public frumos, public numeros, public cunoscator, cu bun-gust, Publicul, Noi, frenetic incepem sa aplaudam si sa cantam. A inceput Concertul ! Dolores O’Riordan, geniala solista, autoarea versurilor si a melodiilor formatiei ne lasa pe toti gura casca. Fascinanta ! Voce si chip angelic, cu greu ne putem desprinde okii de la ea, este fara cusur, precum o papusa din rusia, canta si se misca miraculos, vocea ei atinge miile de inimi prezente la concert, le invaluie, le transforma, le vindeca ! Roxana este incantata, pot sa jur ca vad sclipiri de bucurie in ochii ei! Eu asisderea, si in plus imi spun ca tot asa, in al 9-lea cer ma face si Roxana sa ma simt atunci cand sunt cu ea. Nici pt toate Dolores din lume n-as renunta la Ea, la Roxana ! Gata, mi-am reinnoit juramantul asta in gand, o mangai (cum altfel decat prieteneste ) usor pe spate, fericit ca-mi este alaturi, si revin la atmosfera electrizanta de concert, urlu (a se citi “cant cu voce tare”), aplaud incontinuu, astfel ca palmele-mi sunt mai rosii decat nasul lui Rudolf si mai calde decat painea proaspat scoasa din cuptor, glasul mi se mai pierde, mai simt ca ma innec, dar nu ma las, cant iar si iar, melodie dupa melodie. Deci astept concertul asta de 15 ani , da ?! :D O reala placere sa-i asculti si sa-i vezi in concert, un concert de nota 10 , va zic ! Ne-au incantat cu toate hiturile lor, publicul a cantat alaturi de ei, a fost o simpatie reciproca vadita, publicul romanesc a fost inca o data la inaltime ! Prima melodie din concert – Analyze , ultima melodie, in cadrul bis-ului -  Dreams . Mi-a placut gestul de la final cand Dolores si-a scos colierul pe care l-a avut la gat in timpul concertului si i l-a inmanat unei micutze fetite aflata in primele randuri pe umerii tatalui ei, foarte frumos gestul, m-a impresionat ! :X dehhh si Dolores are, pe langa un baiat,  2 fetite tot asa de micutze , de cativa anisori.  

Pe langa premiera concertului in sine, s-a mai produs inca una : pt prima oara Roxana m-a tinut de mana  ;;), desigur, din motive organizatorice, pt ca nu ar fi fost placut sa ne pierdem unul de celalalt la finalul concertului, dar oricum a fost un sentiment tare placut, eu unu nu i-as mai fi dat drumul la mana niciodata.  Poate se mai gandeste totusi la propunerea mea si ma lasa s-o rapesc intr-o zi, sa fugim amandoi in lumea larga. 

Roxana este cea  mai minunata fata din lume, asa sa stiti ! 

joi, 1 iulie 2010

Pariez pe-o...portocala !

Mare meci mare, maine  : Portocala Mecanica impotriva Tarii Cafelei. Evident, sunt pt consumul excesiv de portocale, imi plac aceste sfere dulci de soare zemos, imi sunt simpatici olandezii, dupa australieni, mi se par cei mai de treaba  dintre toate triburile ce populeaza planeta .

Poate ca au fost dintre voi care s-au intrebat de unde pana unde Nijk in conditiile in care la scoala profesorii imi ziceau “Vintila, lectia e la tabla , nu in ceafa Monei !”, la munca colegii : “Nicusor, esti cu bicicleta ? Nu esti sanatos, tu n-ai vazut ce ploaie apocaliptica e afara ?” , familia si prietenii : ”Miki, grow up!” . Ei da , n-ati ghicit, Nijk(nijc) vrea sa  reprezinte  traducerea mea personala a prenumelui in olandeza, ce, n-am voie sa ma prostesc si eu ?! :P Asadar, la cat de mult urasc eu culoarea rosie(cu o exceptie, foarte importanta , masina sora-mii !! :)) )  … pe atat de mult iubesc culoarea orange(asta nu e o declaratie de dragoste catre un anume operator de telefonie mobile), dupa alb-albastru(Argentina), portocaliul(Olanda) e a doua mea culoare favorita la bzzzzzz mondialele astea bzzzzzzz. Bzzzzz ! (scuze nu m-am putut abtine ! :)) ) e haios , incercati si voi :P 

Sa revenim totusi ! Maine sunt trup si suflet fanul Olandei , kiar daca nu mai am tricoul de batav (l-am lasat in italy, multe am lasat in italy , inclusiv :)) , dar asta e o alta poveste , ok ?!) sa ma falesc cu el, maine ma voi imbraca intr-o aura portocalie, nu-i exclus ca lumea sa ma opreasca pe strada si sa exclame : “Uimitor ?! Esti cea mai omeneasca portocala pe care am vazut-o mergand pe strada , pot sa fac o poza cu tine ?” Maine, leutzul de pe tricoul olandezilor mei zburatori va rage din nou , maine voi fi foarte fericit , maine voi fi castigat un pariu cu Roxana ! Ei da , doamnelor si domnilor (sa nu prind picior de cochil p-acilea !! , continutul postarilor mele dauneaza grav sanatatii si dezvoltarii armonioase a micutzilor) m-am prins intr-un nou pariu cu EA. Am sa mentionez in treacat ca precedentul pariu incheiat cu R. l-am pierdut categoric, l-am pierdut la scor , pfff , nici nu vreau sa-mi mai amintesc ce am pierdut ! ;)) , ehhh , pana la urma amandoi am avut de castigat , ea s-a ales cu un bun prieten(EU !) care n-a avut incotro si a trebuit sa danseze toata noaptea, fara pik de odihna, intr-un club, si care s-a indragostit (desi nu-si propusese asta)in cele din urma de ea, pt toate motivele mai jos mentionate in toate celelalte postari , si eu m-am ales cu o foarte buna prietena, cea mai buna ! A fost senzationala de ziua mea , n-am apucat sa va povestesc ! Mi-a facut cadou , desi i-am spus ca ea e cel mai frumos cadou si ca nu-mi doresc nika altceva decat sa fie alaturi de mine, de ziua mea , nu s-a putut abtine si mi-a luat o minunata paleta de tenis de masa , cu husa , cum altfel , alb-albastra ! Multumesc inca o data Roxy ! :*  M-a scos si la film ;;) … acum stiu cum se simt barbatii intretinuti de neveste  :))  . Da mai, eu incerc sa transform aceasta minunata prietenie ce ne leaga, intr-o si mai minunata poveste de iubire, deocamdata, din pacate, lucrurile nu merg pe fagashul dorit, sperat, visat de mine :( , gata cu lamentarile , am de castigat un pariu maine ! Avem ! Suntem cu totii olandezi maine, da ?! :*

 Pariul : Olanda - Brazilia , eu am ales Olanda , ea, Brazilia . Si  pe buna dreptate! Are dansul in sange, dehhh , sange latin, ar dansa non-stop !

 Conditiile mele (fiecare are dreptul la 2) : 1. sa vina sa ma ajute cu un puzzle reprezentand un leutz (cadou de la oana si mihai :*) 2. sa mergem in club doar noi doi !  A spus ca-s rezonabile ! 

 Conditiile ei : 1. sa-mi iau licentza cat mai curand , in februarie kiar ! 2. sa incep sa cunosc si alte fete, sa fiu mai open minded, pt ca ele imi vor oferi experientze dintre cele mai diverse ce-mi vor imbogati viatza sentimentala 

Comentariul meu : Am un pariu de castigat ! Forza Portocalele Mecanice!  

 Ps: Iubesc prima ei conditie , cu a doua insa nu prea pot sa fiu de acord ! Ce sa mai caut sa intalnesc alte fete cand deja am intalnit fata care-mi face lumea sa  tresalte de fericire doar cand o privesc ! Eu asta nu inteleg !     

marți, 29 iunie 2010

Resemnare ?!

Nimic nou sub soare, aceeasi tacere apasatoare, oricat si orice as incerca, tot esuez lamentabil. Daca la inceput a fost patima, exaltarea specifica unei stari vii, incontrolabile, de agitatie sufleteasca, emotiile puternice de pe tot taramul inimii mele, multiplicate si transmise catre fiecare celula din corp, care parea sa inteleaga ca merita sa fie pusa sub esafodul starii de necesitate ce s-a instituit odata cu marea pasiune pe care am dezvoltat-o pt adorabila ardeleanca, fata de la munte cu spirit, neinduplecat de prietenoasa si agila. Daca la inceput au fost toate acestea, in aceeasi cheie au urmat cuvintele, purtatoare de mesaje de dragoste, de lamentare, cuvintele, precum nishte adieri fine de vant incercau sa dea de veste ca intreg universul meu cauta sa se puna in armonie cu universul tau, Roxana !

Sa fi trecut jumatate de an de cand incerc sa te conving, prin fapte si cuvinte ca, intr-adevar, Tu esti cea mai importanta fata din viata mea, ca esti mai presus decat orice alt lucru din lumea asta ! Intr-o oarecare masura cred ca am reusit sa te fac sa intelegi asta. Stii acum ca te iubesc, stii ca n-as face niciodata nimik care sa te raneasca, stii ca-ti admir inteligentza si bunatatea, stii ca n-as schimba nimik la tine, eu te gasesc perfecta asa cum esti Tu : copilaroasa, prietenoasa, deschisa, sportiva, inteligenta, iubitoare de ciocolata si de muzica dance. Esti adorabila cand razi atunci cand te dai in leaganele pt copii, neverosimil de incantatoare cand mananci dude pe nealese cu o frecventza demna de cartea recordurilor iar apoi, victorioasa, cu o lucire de ambra in oki si degetele patate de dude mergem sa mancam cate o inghetzata. Imi place la nebunie cand mergem in club, nu te plangi aproape niciodata ca iar am dansat toata noaptea, mai nou am inceput sa-mi doresc numa’ blues-uri sa dansez cu tine.(Eu: Rammstein, blues , nu ?! dansam ?! ;;) )  Admir la tine talentul si spiritul de luptatoare, la toate sporturile pe care le mai practic si eu  reusesti sa-mi dai replica , esti foarte buna la tenis de camp, extraordinara la tenis de masa , miraculoasa de-a dreptul la bowling (wii style).

E foarte greu pt oricine sa nu se indragosteasca de tine, eu unul cu atat mai mult n-am avut nicio sansa ! Incep sa-mi dau seama ca nu este suficient ca doar eu sa simt toate aceste lucruri pt tine. Am tot incercat sa-l angajez pe Cupidon lunile astea, am vorbit cu impresarul lui, mi-a promis ca vom vorbi despre framantarile mele sentimentale, cica e foarte prins acum, dar ca o sa ma aibe in vedere 

Incet, incet ajung la concluzia ta : cred ca as putea sa-ti fiu mult mai util ca prieten decat ca iubit ! Nu-i putin lucru nici macar asa, eu unul sunt multumit cand tu esti multumita ! Nu ma dau in vant dupa concluzia asta , dar cand nu am de ales …  :(

Ps. : O sa ma lasi  sa-ti mai cant melodia asta : http://www.youtube.com/watch?v=LMkgU4fBA7Y&playnext_from=TL&videos=Xd1dyrWF_Fg  ? , in fond am invatat-o pe kitara special pt tine ! Si mel asta la fel : http://www.youtube.com/watch?v=zkftyHSf6sQ  .

             

joi, 24 iunie 2010

Eu: un sac de ganduri ! Tu ?

astrul meu calauzitor n-a iesit nici in seara asta sa-mi lumineze cerul, cine-l tine sechestrat ?! :(  si astfel mii de ganduri imi trec prin minte , ma simt ca un naufragiat pe o insula pustie ce are cu el doar poza iubitei de acasa  :* 

ce-o face acum , o fi bine , oare se gandeste la mine , oare cauta sa ma uite , oare ma mai iubeste ? oare i-am spus indeajuns de mult c-o iubesc , poate nu ma crede , poate e indragostita de altcineva , si atunci eu ?  :( ce pot sa mai fac ? deja poza am transformat-o in icoana si ma rog zilnic la ea , ma rog sa-mi arate un semn de bunavointza , ma rog sa-mi trimita un colac de salvare si sa ma scape din ghearele deziluziilor . de ce ar face ea asta pt mine ? ea stie ca eu o iubesc ? i-am spus-o vreodata in fata ? e un cosmar sau un vis ce mi se intampla ?  curioase sentimentele mele , zilnic trec de la o extrema la alta , de la furie , dezamagire, gelozie , la iubire , adoratie 

daca o mai tin asa mult e posibil s-o iau razna ? 

invatza , mananca , e la o intalnire , mananca dude , e in parc , face dragoste , isi schimba iar culoarea la unghii ...vreau si eu(numai eu !) sa iau parte la toate acestea !!!  daca m-ar iubi tot la fel de mult cat o iubesc eu pe ea , ce bine ar fi ! as fi tare fericit , si as incerca din rasputeri s-o fac si pe ea fericita ! oare ce face la ora asta ? oare doarme ? oare ma viseaza ? am sa incerc sa ma furisez in visul ei si sa-i spun ca o iubesc !  :*

miercuri, 16 iunie 2010

De luni "ma mut la etajul 3"

Luni , de ziua mea , mi-ar placea sa primesc in dar asa :

1.      sa-mi petrec intreaga zi cu Roxana. (am merge sa jucam tenis de masa si de camp , am merge la strand , am merge sa mancam ceva inedit (chinezesc poate), am intra la un film , apoi am merge la mine acasa si … , si … ,ati ghicit, si ea mi-ar da o mana de ajutor la  organizarea unei minipetreceri la care ar urma sa invit o seama de buni prieteni , si …  in continuare sunt deschis si altor “am-uri” :P)

Ar fi cu sigurantza cel mai frumos cadou de ziua mea. Asadar, dragilor, n-ati putea sa m-ajutati cumva sa pot striga asa , ca Tudor Chirila , daaaa (?!). Uite-o e EA ! E Roxanaaa ! Vrea ea cumva , macar de ziua asta sa fie doar a mea ? :*  

Daca v-am convins ca merit sa primesc asa Cadou in dar, singurul pe care mi-l doresc si poate si cel mai greu de obtinut , am sa va rog deci , celor care citesc  sa aibe imaginatia si inima deschise pentru ca urmatorul fragment sa prinda viatza :

“ –Ha! E Miki , nu ?! N-arata asa rau (de departe! N.r) Nu-i singur vad , e cu o fata , zicea el de o fata, nu-mi mai amintesc … ceva cu R.. Ramona !?  

–Rrrrroxana , draga !(devine rr-it atunci cand este ori prea emotionat , ori prea nervos, asa a ajuns sa frecventeze o logopeda. iar acum logopeda a ajuns sa-l “trateze” si de altceva … sarmana Anca , sotia !) Nu stii ca ne-a innebunit cu ea !?  La 2 vorbe, iar Roxana in sus , Roxana in jos, ca e cea mai minunata , cea mai frumoasa , cea mai deshteapta , cea mai cea , ce sa mai ! Sincer , kiar si pe mine m-a facut curios, il cunosc de atata amar de vreme si niciodata nu l-am vazut mai indragostit de o fata cum e de aceasta Roxana ! Mergem sa-i salutam, nu ma ashteptam sa-i vad la strand, mergem musai sa-i salutam. Ia aminte fara aluzii la burticica lui , e cam sensibil la subiectul asta, ultima oara si-a iesit din pepeni si l-a provocat pe director la un skandenberg pe 50 de flotari cine pierde ! Stii ce, mai bine ma lashi pe mine sa vorbesc!”   

ps: al unui bloc cu, nush , 8 etaje sa zic ?! :-s :) :*      

joi, 10 iunie 2010

interogatii

 ce-ai avut cu mine aseara ?   .. tu incerci sa-mi transmiti un mesaj pt care eu n-am aparatura necesara sa-l decodific  , pana acum am prins "roxy tv",  de aseara insa am ramas cu okii in soare (ma rog, la luna ) , e cumva o invitatie sa fac rost de acel decodor ce-mi lipseste ?

are legatura cu faptul ca mai acum 1 luna , pe 28 februarie mai precis, era o duminica frumoasa afara , numa' buna de plimbare in parc   , am primit o instintzare verbala de la postul dvstra de televiziune in care zicea negru pe galben ca postul "roxy tv" nu poate sa emita exclusiv doar pt mine ... 

un mesaj cu mesaj

datorita unoR complicatii sentimentale de ultima Ora, cauXate de sindromul indragostelii Acute , se recomaNda posesorului inimii frante cu numar de inmAtriculare b-29-nik sa evite pT o vreme spatiile virtuale aflate in vecinatatea stadionului echipei fc nijk1980. acEasta masura preventiva se mai inscrie si in Incercarea atenuarii efectelor colaterale ale unei furtUni de nisip (galben) si a norilor (nu kiar atat de negri) ce au pus stapanire pe Bucata-i de cEr, poate nu kiar atat de Senin (alb-albastru)  sorry for mass ! C

mail catre R

mereu te pun in cele mai mai jenante situatii :(

de exemplu acum ... incerc sa-ti smulg o fagaduintza de dragoste ...ok , dar eu nu-ti acord prezumtia de nevinovatie ? de ce ma rog ar trebui sa ma iubesti tu pe mine ? de mila ? .. nu merci, asta nu ! sau ai vreo obligatie fatza de mine si eu nu stiu, ai tai le-au promis alor mei cumva ca vei fi iubita mea cand vei fi mare ? nu , nici asta n-are cum sa  fie !  tu nu ai un astfel de sentiment pt mine.. , de ce sa te banuiesc pe tine ca m-ai iubi? ai avea prea putine motive s-o faci , sunt doar un model de serie obisnuit , nika spectaculos , o rabla de baiat acolo , yac ! de ce sa te banuiesc ca m-ai putea iubi ? iar, sunt 1000 de motive pt care mai bine n-ai face-o ! de ce sa te multumesti cu o dacie cand iti poti permite orice masina din lume ? iubirea mea pt tine pare impotriva sortii , nu si impotriva naturii sper ! :P

mereu te pun in situatii delicate .. uneori am senzatia ca nu tin deloc la tine ! :( altfel te-as scuti de marcajul asta permanent pe care ti-l fac , mai ceva ca un ultras, parca as cauta sa-ti fur steagul si astfel sa caut ca toata fiintza ta sa se dizolve in mine , sa mi se abandoneze mie . nu-i corect ! nu vreau sa-ti fur nika , poate doar dragostea , dar nahhh .. asta poate fi si un plan mai de lunga durata :) nu tre sa dau "lovitura" musai acum,  acum doar am batut la portile inca ferecate ale inimii tale . mi s-a parut ca ar fi cineva acasa , te-am vaz pret de cateva secunde ,dar mai apoi ai fugit in castel si ai tras cu putere usa dupa tine  :) cred ca am nimerit intr-un moment inoportun , cu voia ta insa , am sa mai incerc la oaresce rastimpuri sa bat la portile inimii tale , cine stie cum vreodata am sa aflu cheia in usa :) . e de datoria mea sa sper ! :)

daca kiar vrei poti sa-mi raspunzi la mailul dinaintea astuia , nu prea cred ca o sa am mari surprize insa , bine , nush daca o sa mai ai kef de diplomatie sau o sa treci direct la raspunsuri categorice , o rabdare ai si tu , iar eu ti-o cam pun la incercare  :-s
te rog nu ceda psihic in "confruntarea" pe "viatza si moarte" cu mine  :*
pana acum brasovul conduce pe craiova , ai avantaj net ! nu sper nici macar la golul de onoare  :)) nu mai jucam nika , ma pierd in okii tai si astfel reusesti sa-mi furi balonul , inainte de asta mi-ai furat inima (fara sa vrei ce-i drept !) , nici de jumatatea terenului nu mai trecem , dominati copios jocul , daca am fi la un meci de box as arunca prosopul , dar asa  ...  sunteti buni dom'ne, asta e adevarul ! esti cea mai minunata fata din lume ! :*

data trecuta mi-ai raspuns cu un daaaaaaaaaaaaa cam asa de lung la intrebarea mea daca vrei ca totul sa fie iar ca asta vara intre noi  :) , mi-ai zis ca e similar cu un goooooooooollllllllllllllll marcat de craiova :) dar vezi bine ca noi jucam cu brasovul :P, iar tu esti pretutindeni , pana si in cabina de comentator  ;)) got u ! :*

am plecat la munca ! pup dulce !

ps . in functie de raspunsul tau am sa mai iau o decizie  :) , uite ca ne razboim si in problematici "fotbalistice" , fac orice numai sa-ti fiu pe plac ! :*

nu esti macar curioasa sa vezi cum arata o inima in forma de R ?

Nu Roxana , nu e in regula, eu sa te iubesc atat de mult iar tu sa ma tratezi cu atata raceala sau sa-ti fie mila de mine . Eu am nevoie de dragostea ta , nu de mila ta ! E drept ca-ti cersesc dragostea , pt ca te iubesc , te iubesc din toata inima ! Numai si cand ma gandesc la tine inima incepe sa-mi bata asurzitor de tare , imi esti infinit de draga si as face orice ca sa te fac sa intelegi ca te iubesc cu adevarat. 

 

Trebuie insa sa intelegi ca inima mea nu-i de piatra si ca fiecare gest al tau se rasfrange asupra ei. Cateodata se zvarcoleste de durere, de durerea unei iubiri neimpartasite:(, alteori tresalta plina de sperantza :) ! Oare am pierdut orice speranta ca intr-o zi intreaga inima a ta sa-mi apartina ? Nush ce sa mai fac , stiu doar ca ma doare sufletul incontinuu , as vrea sa plec departe, sa te uit :(, sau as vrea sa mor si gata !(prima varianta inca nu-i posibila , iar pt a doua varianta sunt prea lash ...dar recunosc ca e si putin exagerata , in stilul meu :P ) 

 

Deja de multa vreme inima mea nu mai are forma ei consacrata , pun pariu cu tine pe orice ca de acum are forma initialei numelui tau ! Nu esti macar curioasa sa vezi cum arata o inima in forma de R ? Nu vrei nici macar sa incerci sa fii iubita mea ? Ti-e atat de indiferenta dragostea mea ? 

 

ps : ce melodie crezi ca ar fi mai potrivita ca fond sonor pt raspunsul tau(in sperantza ca el va veni) la mailul asta ?

 

1. Vank - Balada pentru o minune   

http://www.youtube.com/watch?v=HCgW5UGBKjI&feature=related

 

2 TAXI - "Dragostea ca o pereche de pantofi"

http://www.youtube.com/watch?v=wUmkqn2jaQs

 

TE IUBESC ! :*

hey !

Roxy !  :* 

 

M-am gandit adesea la tine in tot rastimpul asta de “silenzio stampa”, am facut chiar progrese in incercarea mea de a te privi cu alti oki : acum nu ma mai gandesc decat zilnic la tine, spre deosebire de acum 2 saptamani cand ma gandeam in fiecare clipa , la fiecare minutzel ! ziua ma trezeam foarte devreme si noaptea ma culcam tarziu doar ca sa pot lungi astfel, inconstient cred , ziua , si astfel sa pot sa am si mai multa vreme la dispozitie sa te venerez , sa ma gandesc la tine, sa-ti scriu mesaje , sa te anuntz ca te iubesc ! momente frumoase !

 

E tare placut sa fii indragostit de cineva, iar eu am uneori impresia ca sunt “indragostitul de serviciu” , numai pe mine cade “pacostea” asta . fara indoiala sunt expresia unei imaturitati sentimentale cronice , e suficient ca fata(care trebuie) sa-mi acorde un pik de atentie .. si uite cum sentimentele mele o iau razna ! eu insumi o iau razna ! fata mult iubita devine o zeitza , ajung sa ador totul in legatura cu ea , in jurul ei construiesc planuri, gandurile mele , aidoma unor sfere plutitoare inconjoara fiintza iubita , cea mai importanta fiintza din univers pentru mine, cu mult mai importanta decat propria-mi viatza!  imi fac sperantze ca si ea poate ma iubeste …

 

Uite , acum ma gandesc, ca o parte a “vinei” de a fi eu, cel de acum – “un pik mai special”- o pot atribui si lecturilor mele, unele dintre ele romantzioase, povesti de dragoste nemuritoare (cred ca ai dreptate, si eu zic ca mi-ar placea romeo si julieta !), apoi mai sunt si comediile romantice ! nu-i vorba , nu am carentze sentimentale majore, familia si prietenii ma inconjoara cu dragoste si eu ii iubesc la randul meu cu multa afectuozitate. Dar pe un cu totul alt plan pun iubirea pt fata pe care o iubesc si de la care imi doresc inainte de toate sa realizez o comuniune sufleteasca, stii tu , gen suflete pereche :P.

La oaresce rastimuri de timp gasesc o astfel de persoana pe care fiintza mea o percepe ca fiind, nu fata din vis ci fata de vis ! continuarea o sa-ti sune cunoscuta , ma indragostesc nebuneste, uit de orice “plasa de sigurantza” in zborul meu , poate “sinucigas”, plutesc o vreme in inaltul hranit de iluziile mele copilaresti , ca poate si ea ma iubeste … apoi verdictul si astfel izgonirea mea de pe harta sentimentala a persoanei pe care o iubesc ! mereu imi doresc sa am greutatea unui fulg cand pik din starea de indragostit in cea de nenorocit din pricina dragostei neimpartasite  … niciodata nu reusesc aceasta transformare ! un pui de masochist oi fi si eu acolo !

 

…. mai urmeaza !

 

Si mie mi-e dor de tine, si inca foarte tare !

In continuare sentimentele mele pt tine sunt foarte puternice, cred ca e suficient sa te vad ca mai apoi sa ma tarasc iar cu toata fiintza mea si sa-ti sarut urma pasilor (asta-i din Adela, ti-am zis , nu citesc ce trebuie ! :) )    

Nush ce sa fac, mai am nevoie de nitzel timp sa-mi dau seama cum trebuie sa manageriez toata aceasta dragoste pe care ti-o port . complicata dragostea asta !

In fine , cred ca am reusit sa ajung la momentul in care nu mai plang in mine ori de cate ori ma gandesc la tine .. ai pus clar piciorul in prag, mi-ai zis ca ti se rupe sufletul cand vorbesti cu mine .. e duios intr-un fel ca te gandesti cu atata afectiune si compasiune la mine, kiar daca eu altfel de sentimente as fi vrut sa vad oglindindu-se in lumina okilor tai. Pentru mine ramai cea mai frumoasa fata din univers ! Eu raman in continuare gravitand in jurul tau, raman in sfera ta de influentza ! Tu regina, iar eu un paj amarat  care te adora  :*

scrisoare de la Laura Szasz

Incep prin a-ti spune ca apreciez scrisoarea ta, prin simplul fapt ca pluteste in ea sinceritatea.  Si, continui prin a-ti expune niste randuri. Nu vreau sa le numesc nici idei, nici convingeri, nici constatari. Asta pt k nu vreau sa te simti constrans in vre-un fel, si in acelasi timp, pt k acei termeni ar fi pur si simplu o jignire, prin nota personala pe care o emana, adusa marelui adevar. Si, am si o rugaminte. Daca vei simti ceva pozitiv, doar atunci sa imi raspunzi. Ar fi o blasfemie sa incerci sa contraataci ceva. Iar daca asta nu te sensibilizeaza, ii putem spune .. daca vrei .. o lipsa de respect adusa timpului pe care l-am alocat acestui act.

 

Da, ai dreptate! Tu nu esti perfect. Dumnezeu in schimb, inseamna perfectiunea desavarsita, chiar daca risc sa fac un pleonasm, dar cuvintele nu pot imbraca o asemenea entitate. Nici macar "entitate" nu e potrivit pt ca asa ceva nu se poate delimita. El este prin definitie TOT, este dragoste, adevar si lumina. El este calea. Prin aceasta, fac trecerea la asa numitele de tine "grozavii de la televizor". Totul, dar totul pe lumea asta se intampla pentru ca asa a dat El sa fie. Orice nenorocire are scopul sau intrinsec, dar ochii nostri, atomi ai acestui univers material, nu au cum sa distinga culorile divinitatii decat prin intermediul sufletului, si a deschiderii mentalitatii si inimii fiecarui individ spre divinitate. Insa, pentru a atinge acest nivel, este nevoie de munca si dorinta, de sete de iubire suprema.

 

Tu, tu nu ma cunosti pe mine. Tu, tu nu m-ai vazut niciodata in carne si oase. Dar totusi tu, tu stii ca exist. Asa este si cu Dumnezeu. Este atat de simplu, dar mecanismul sceptic al gandirii complica tot.

Vei incerca sa contracarezi premisele puse de mine prin a dovedi existenta mea, spunand ca pe retina ta s-au reflectat multe randuri scrise de mine. Dar asa este si cu Dumnezeu, el se reflecta in fiecare litera dintr-un cuvant, scris vre-odata pe acest pamant cu scopul ca tu, tu sa il cunosti si sa te intorci la El.

 Vei mai putea spune de asemenea ca exist pentru ca m-ai vazut miscandu-ma in pixeli si culori create de iluzia vazului tau. Dar mult mai frumos, si mult superior, este Dumnezeu. Tu! Priveste in jur. Uita-te la iarba ce se misca la jocul vantului, la valul ce se sparge-n mare! ... Interesant cum iluziile induse de tehnologie sunt mai credibile, in ochii unora, decat opera creatorului in sine.

 

Nu este "d-zeul meu". Este un singur Dumnezeu asupra tuturor si intru toate. Si sa stii ca El te iubeste chiar si pe tine, si ii iarta pe toti cei care se caiesc. Aceasta este calea spre mantuire si spre fericirea deplina. Din momentul in care te vei imbraca in haina Sa, va incepe o noua viata pentru tine. Dar trebuie sa ti-o doresti, si sa o cauti cu lumanarea, asta la figurativ :)

 

Dumnezeu este singurul care este mereu acolo, singurul care nu iti va intoarce spatele niciodata, unicul care te iubeste neconditionat. Dar trebuie sa ai capacitatea de a intrevedea voia Sa minunata.

 Dumnezeu nu inseamna sa ai tot ceea ce ti-ai dorit vre-odata pe lumea asta, nu inseamna absenta nenorocirilor din viata ta. El te iubeste neconditionat si asta e si lectia pe care trebuie sa o inveti tu, sa il iubesti chiar daca ti se ia totul in viata. Perfectiunea vietii pamantesti nu ne-a fost fagaduita niciodata. Dar prin iubirea pentru El poti ajunge la o fericire deplina si nimic nu te mai poate lovi si distruge. Pentru ca stii ca totul s-a intamplat pt ca tu sa inveti ceva, sau sa ii inveti pe altii. Eu imi iubesc fiecare nenorocire in parte pentru ca in lipsa lor nu as fi fost niciodata omul care sunt azi. Tot ceea ce mi-a fost dat m-a sculptat spiritual.

 

Ai spus ca imi oferi prietenia ta si nu-mi ceri absolut nimic in schimb. Ei bine, ar fi incantator sa faci acelasi lucru cu Cel de sus. Imprieteneste-te cu Dumnezeu dragul meu! Fara a avea absolut nici o pretentie de la El. Doreste-ti asta din inima. Cauta-l. Pentru ca este acolo, crede-ma. Ofera-te intru totul si vei simti ceea ce va urma. Iubeste-L pe Dumnezeu intru duh si adevar, fara fatarnicie, pentru ca este si mai mare pacat.

 Daca imi permiti, ti-as indruma pasii spre biblie. Acolo vei putea gasi raspunsurile la toate nelamurile tale, si chiar bombe ce vor face sa iti explodeze anumite convingeri. Asta atata timp cat vei citi cu inima, si nu cu ochii sau mintea, desi cea din urma, te poate ajuta, secundar, sa creezi anumite conexiuni. Daca te vei apuca intr-adevar de citit este bine sa incepi prin a-L privi pe Dumnezeu nu ca pe o pictura sau o teorie ce ti-a fost indoctrinata de-a lungul anilor, ca pe un mare zeu, ci incearca sa-L vezi prin ideea iubirii desavarsite, a adevarului, luminii, a caii, pacii, linistii si simplitatii.

 

Iti multumesc pentru urarile tale de sanatate. Sa fie ascultate! Si in privinta "fericirii absolute" pe care mi-ai dorit-o, in urma acestei scrisori, cu siguranta am elucidat odata pentru totdeauna ceea ce inseamna pentru mine aceasta alaturare de termeni. Cu siguranta ca si eu am momente de ratacire, pentru ca nu doar tu esti imperfect. Sunt si eu :) Suntem cu totii. Dar asta si inseamna de fapt gloria adevarului, a iubirii, sa treci peste obstacole si sa incerci sa urmezi zi de zi exemplul lui Iisus. Sa VREI.

 

Tot ceea ce am scris aici este din inima si Dumnezeu a pus aceste sentimente pe corzile harpei divine ce a vrut sa iti cante in aceasta seara ceva divin prin fiecare cuvant.

 

Inchei prin a-ti aduce aminte chiar de titlul scrisorii tale. Speranta! Sa nu ti-o pierzi niciodata. Pentru ca Domnul este bun si indelung rabdator.

 

"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara" (Matei 11, 28-30)

re: ce mai faci ?

acum-acum ma incerca un sentiment placut, de multumire . azi(ieri de fapt deja) a fost ziua de nastere a bunului meu prieten mircea, colegutzul meu de banca din liceu, amici de o viatza , dehh ... ne-a scos azi la un restaurant italian sa ne faca cinste(de la o vreme am inceput sa sarbatorim cu fast si clasa zilele de nastere ..), am fost vreo 10 persoane, nu cunosteam decat 4 dintre ele , cu mircea si vara-mea in frunte .a fost o seara reusita :) m-am bucurat ca i-a placut cadoul pe care am ales sa i-l fac, eu , impreuna cu un alt tip i-am luat o apa de toaleta issey mijaky(l'eau d'issey), parfumul meu favorit :X . cred, sper ca o sa i se potriveasca de minune si o sa aibe un succes formidabil la fete :D (cu un parfum ca asta nu dai aproape niciodata gresh !) . amaratul de mircea era cu bratul drept bandajat si sustinut de o fasha care se lega de gat(eram in parcul tineret cu biclele, eu , el si inca un prieten de-al nostru si a intrat intr-o tipa pe role si a cazut rau de tot , in cot , si a ajuns la spital cu ruptura de cot ... asta mai acum o saptamana , intre timp a fost operat la cot , s-ar fi trezit cica in timpul operatiei ..o intreaga epopee)a reusit insa sa-si duca formidabil de bine rolul de amfitrion pana la capat :), era tare amarat de posibilitatea de a nu mai ajunge iarna asta sa se dea cu placa pe culmile muntilor inzapeziti ... tocmai el un impatimit al sporturilor de iarna, dehhh , cine stie ce pacate o fi avut ... :), cred ca si le-a rascumparat acum cu varf si indesat  :) . l-a mai invatat doamne-doamne o lectie  ...

mail-ul tau , acea superba scrisoare,am ramas mut de uimire citind-o,d-abia iesisem din tura de noapte si eram destul de epuizat fizic si psihic , l-am citit pe nerasuflate , l-am mai recitit inca o data sa-l inteleg si mai bine. mi-a trecut somnul si oboseala instantaneu si nu pastrunsesem decat foarte putin din intelesul adanc al vorbelor tale ... nu reuseam decat sa-mi spun ca esti geniala si ca nicicand n-as fi reusit sa vin cu vorbe atat de frumoase cum ai venit tu in mail-ul ala . nu-ti exagerez cu nimik cand iti spun ca este cel mai frumos mail pe care l-am primit vreodata , nimeni n-a facut un astfel de efort intelectual sa redacteze o asa frumoasa epistola catre mine , crede-ma ca am fost f miscat de mail-ul tau . nu pot sa cred ca la 21 de ani ai o gandire atat de analitica, profunda, sanatoasa . primul meu imbold a fost sa-ti scriu cat mai repede un raspuns prin care sa te indemn sa pui cat mai des pe hartie astfel de ganduri izvorate dintr-un suflet pur si neintinat , m-am convins o data in plus ca esti o fata foarte inteligenta pe langa faptul ca esti si foarte frumoasa iar eu sunt un tip foarte norocos ca am okazia sa vb cu tine. fete ca tine mai rar sa stii ca se gasesc . :)

m-am pierdut insa in variante de raspuns posibil si pana la urma am ajuns la concluzia ca orice raspuns al meu nu s-ar ridica nici macar la gleznele frumoasei tale scrisori si as intina amintirea placutei scrisori , repet , cea mai frumoasa pe care am primit-o eu vreodata
de la cineva .

nu incerc sa neg nika din ce ai expus tu , eu cred in liberul arbitru al fiecaruia , eu sunt doctrinar un liberal , respect drepturile si libertatile cetatenesti ale tuturora, indiferent de sex, religie sau mai stiu eu ce ..
esti libera sa crezi in orice,incepand cu d-zeu si terminand cu extraterestrii , crede in ceea ce simti ca iti aduce bucurie in suflet , nicio iluzie nu e de atacat daca aceasta iti face inima sa-ti tresalte de bucurie si astfel curcubeul fericirii sa se coboare peste bucata de cer sub care te afli.   tu esti ceea ce dan puric numeste un om frumos [ca o paranteza, am citit cartea lui(despre omul frumos) in vara asta, sunt cateva aspecte interesante pe akolo , dar parca prea impinge lucrurile catre o directie ... prea mult fanatism religios de sorginte intelectuala, prea mult reductionisim, prea incercam sa le explicam pe toate prin prisma religiei ..iar acum eu te intreb rautacios, asa ca un soldat al imparatului uratului cum imi zice acelasi dan puric ... care religie ?! ..aceeasi in numele careia erau omoratzi , torturatzi , arsi pe rug , supusi la cele mai grele cazne in iadul de pe pamant care s-a numit evul mediu , toti cei care aveau curajul sa spuna despre pamant ca nu e chiar centrul universului , sau ca pamantul nu e plat , sau alte lucruri adevarate si astfel acestora le era bagat pumnul in gura brutal si definitiv ... e aceeasi religie , nu ?! doar ca acum a mai evoluat ... lumea era barbara pe vremea aia , tre-ia sa fie si biserica la fel , acum lumea e mai la locul ei iar biserica /religia incepe sa palpaie precum o lumanare care a ars mult prea mult ... toate lucrurile lumesti au un sfarsit mai devreme sau mai tarziu , au fost in decursul omenirii religii mult mai puternice si mai indelungate decat religia actuala si s-au mistuit in negura vremurilor  ... totul e efemer in lumea asta , poti alege sa visezi, trebuie sa incerci sa faci asta, pt ca altfel lume ar trai intr-o angoasa mult prea mare , cu totii simtim nevoia unui frate mai mare care sa ne supravegheze , suntem nauciti , speriatzi, angoasatzi de ideea ca suntem singuri in lume , ca nimeni nu are grija de noi , ca suntem ai nimanui  , nishte vietatzi lipsite de aparare pe o planeta intre miliardele de planete  .. mdea ..infricosator gand  ... reflecteaza te rog de unde vine nevoia asta pertinenta a unei entitati superioare ...

nu zic ca poate nu ai tu dreptate , e f posibil ca tu sa ai dreptate si eu sa ma insel, mi-ar placea sa ma insel , mi-ar placea sa existe d-zeu ..offf sunt multe de zis  ... si uite , vinul meu din cana s-a terminat ! :P

sunt ateu de prin anul 2000 .. asa simt eu ca tre sa fiu , am citit povesti, basme pana la varsta de 17 ani ..sa continui toata viatza sa fiu ghidat si manipulat de o mana de oameni care imi predica dintr-o carte cu coperti NEGRE ?!  ..nu , nu sunt genul , n-o sa devin credul doar de dragul de a fi credul ... daca acum mancam cu tacamuri si avem internet si nu mai stam in copaci ..crede-ma ca e rodul ratiunii ,a dezvoltarii tehnice, lucruri care se afla intr-o grava antiteza cu religia si biserica ..eu asa vad lucrurile ...

desi ..vezi tu ...ma gandeam acum sa te invit sa mi-l arati tu pe d-zeu , sa ma iei de mana si sa ma duci unde crezi tu ca s-ar afla el  .. am inteles filosofia ta, ca tu il vezi pretutindeni , si, probabil ca si eu tinandu-te de mana l-as regasi pretutindeni , sau poate ca ar fi doar o stare de beatitudine pe care eu as percepe-o prin intermediul tuturor simturilor mele pt ca in imediata mea apropiere s-ar afla o fiintza pe care eu as stima-o(altul era cuvantul  :)  foarte tare . fa aceeasi analogie cu inceputurile , cu temelia crezului tau in religie , ai sa descoperi negresit o persoana f draga tie care te-a facut sa vezi lucrurile intr-un anumit fel ... :)

ps : cred ca am fost cam incoerent in unele dintre reflectiile de mai sus , dar asta se datoreaza si orei inaintate la care am redactat mail-ul  :-s . iarta-ma daca te-am dezamagit o data in plus  :( .. asa or fi gemenii , mai catari  :P  

adio .. dar raman cu tine !

hey ! sorry ca nu ti-am raspuns mai devreme, recunosc ca m-a luat putin pe nepregatite mail-ul tau, nu e vb ca n-as fi gasit un mod diplomat de a-ti raspunde mai degraba, dar am stat putin in cumpana cu privire la oportunitatea raspunsului . eram mai de multisor chitit sa-ti scriu cateva cuvinte , in mare parte de multumire (cam 99.9%), dar nu am vrut sa-ti tulbur tihnita vacantza cu amintiri(poate ca eu) din trecutul tau recent .

de data asta fara patetisme, fara cuvinte mari, de altfel stii parerea mea despre tine, sa stii ca a ramas la fel de neschimbata, tot ce ti-am spus de-a lungul frumoaselor luni cat am stat de vorba a izvorat din inima si din convingere, n-a fost nika fortzat. cu tine imi era foarte usor sa fiu eu , foarte aproape de tipul ideal de baiat care mi-as dori sa devin one day

nu-s perfect, nimeni nu cred ca e perfect, nici chiar d-zeu tau nu e perfect , altfel n-ar permite sa se intample toate grozaviile pe care le vezi la televizor . dar tre sa recunosc totusi ca ii sunt recunoscator d-zeului tau ca ti-a calauzit pasii inspre mine si dincolo de mine , recunoscator ii sunt ca te-ai oprit pretz de cateva secunde si ne-am privit o vreme oki in oki. ai cei mai frumosi oki din lume iar pentru mine Laura(tu) ramane un nume scris cu litere de aur in cartea devenirii mele.

de ce trebuie sa fie asa ? pt ca nu cred ca am argumentele morale sau materiale sa fac sa fie altfel , in fond unui muritor nu-i este dat sa aspire la Zana sa cea buna, cel mult poate spera sa-i fie un prieten de nadejde

vreau sa-ti multumesc din suflet ca mi-ai deschis okii asupra unei trupe care mi-a devenit foarte draga , am inceput sa-i ascult pt ca-ti placeau tie si am ajuns sa-i plac si eu dar nu doar pt ca-ti plac tie . au versuri extravagante, sunt non-conformisti si avangardisti , am reusit sa trec kiar si peste partea cu orientarea lor sexuala mai aparte :)) ,muzica lor e una, si ce fac la ei acasa e alta treaba , cu sigurantza nu a mea ! :) am descoperit ca fetele care asculta placebo sunt eminamente foarte interesante ! imi plac f multe dintre melodiile lor , dar mai ales "follow the cops back home" si "speak in tongues" imi place sa descopar lucruri noi si-ti sunt foarte recunoscator ca placebo a ajuns pe playlistul mp3-ului meu ;)

deci nu e niciun echivoc , spui Laura - spui Placebo, spui lucruri incantatoare !

gata, hai ca cel mai greu e finalul ...
iti ofer toata prietenia mea, si nu-ti cer absolut nika in schimb. sa stiu despre tine ca esti sanatoasa si fericita(aia absoluta ! ;) ) ar fi pt mine o bucurie esentiala, imensa !
 
take care L !

ps : n-am ce face, raman fanul tau ! :) reperul meu, o oaza de rai (liniste,bunatate si frumusete) pe pamantul asta care sta sa dea in clocot

sunt agramat ...dar ma tratez !

sa va spun un truc ! ori de cate ori aveti emotii ca n-ati fi scris tocmai corect gramatical,riscand astfel sa va atrageti oarece critici de la "binevoitori",asta in caz ca ati da doi bani pe ce mai zice si restul lumii si nu va complaceti intr-o stare de jalnica promiscuitate intelectuala, va indemn sa faceti urmatorul exercitiu :

dilema : oare cum se scrie corect "va fi" sau "va fii","nu sti" sau "nu stii", etc 

rezolvarea dilemei : cauta pe google fiecare varianta in parte,neomitand sa lasi ghilimelele, iar variantei careia ii corespunde numarul cel mai mare de rezultate gasite/pagini gasite ai face bine sa-i dai crezare.

desi nu este o regula,in multe cazuri si-a dovedit eficacitatea aceasta metoda simplista de-a te pune la zi cu ce inseamna sa scrii cat de cat corect. 

spre uimirea altora, mie imi pasa de agramatii ce misuna printre noi.

titlul este si motto-ul meu ;)

ps : iar acum ca va simtiti mai destepti :) rezolvati misterul numarului lipsa din urmatoarea progresie 

1  2  6  42  1806  ?! 

text in lucru inca !

Ma asez ! Un trunchi de copac taiat , candva falnic si plin de seva imi serveste acum drept statie de tranzit. Sunt istovit dupa urcusul asta , de doua ore incontinuu pas cu pas strabat cararea unduita iar varful muntelui nu se arata de niciunde, de la o vreme parca toata lumea are pofta sa se joace de-a v-atza-ascunselea cu mine.

Bunaoara nu mai devreme de ieri,Camil, baietelul Irinei,fata mea din prima casatorie, ma priveste circumspect, analizandu-ma si foindu-se imprejurul meu, intr-un final isi ia inima-n dinti, vine aproape de mine si-mi sopteste serios la ureche : “Bunicule, nu-i asa ca si tu ai sa dispari intr-o zi, la fel ca dinozaurii ?”  Are 4 anisori si o minte brici, stie deja la varsta lui sa citeasca si sa scrie, ba chiar stie si poezioare in limba engleza, anul acesta de Craciun a primit in dar o enciclopedie colorata “Larousse” unde este infatisat tot regnul animal, stie o sumedenie de lucruri despre uliu, veveritza, leu, dinozauri …

 

Imi este mai bine acum ca m-am asezat sa ma odihnesc ! Este inca foarte de dimineata si Soarele mi se pare un calorifer anemic si capricios, imi ridic ochii spre astrul celest , e tot acolo,nu se satura niciodata de noi, zambeste parsiv, parca constient de superioritatea sa absoluta . Imi cobor obosit okii spre maini, stau impreunate simuland o ruga, ma uit mai cu atentie la pielea incretita de ani, nu ma cuprinde nici o emotie, okii imi cad mai apoi pe coaja buturugii pe care m-am asezat sa-mi trag sufletul, curios, are aceeasi textura cu pielea mainilor mele , schitez un zambet trist . Refuz sa cad in capcana nostalgiei din nou, imi scot ochelarii de la ochii sa-i sterg de praf si involuntar doua picaturi ca de ploaie, dar sarate se lovesc de lentilele okelarilor . Offff !       

 

….. va continua !