vineri, 23 decembrie 2011

Hamburg 2.0

In mod neasteptat si nedorit, iata-ma pentru a doua oara in mai putin de o luna de zile in frumosul port german Hamburg. Daca in urma cu o luna, eram tot numai zambet si speranta, radios precum un soare de primavara, acum ca ma repatriam, eram personificarea unui sac burdusit de ganduri, de nori negri si grei. Plecasem val-vartej din Waabs-ul plin de neimpliniri, asta dupa ce dimineata mai avusesem o ultima tentativa in incercarea de a-mi gasi ceva de lucru prin Eckernforde. Esec total. Deja ma impacasem cu ideea ca Germania e un capitol inchis si d-abia asteptam sa ma vad in tren cu destinatia "anywhere else but here". Ma interesasem de pretul unui bilet Eckernforde-Bucuresti, iar acum asteptam nerabdator sa-mi inchei conturile definitiv cu Angelo(patronul pizzeriei), ca mai apoi s-o iau efectiv la goana din locul ala posedat si plin de ghinion. Sicilianul nu m-a dezamagit nici de data asta, mi-a dat mai putini banuti decat ar fi trebuit sa-mi dea, dar mi-a dat totusi atatia incat sa-mi zic ca nu se merita sa merg la politie sa-l reclam. Eu vroiam sa scap din locul acela cat mai degraba, sa pun o cat mai mare distanta intre mine si Waabs, si asta in cel mai scurt timp. Numai asa puteam sa incep sa respir din nou. De multe ori am avut strania senzatie ca o punga de plastic imginara, strategic plasata, ma impiedica sa respir in voie, ma sufoca. Atmosfera era apasatoare, iar in cazurile fericite, doar cinica.

In ultima clipa, si dupa o conversatie in tara cu sora-mea, am hotarat sa iau autocarul, la intoarcerea in Romania. Atata doar ca trebuia sa ma grabesc sa ajung la Hamburg in timp util, sa-mi cumpar bilet. Era si mai ieftin astfel, cam cu 100 de euro. Asa ca i-am aruncat un bye-bye scarbit lui Angelo, si, preocupat, m-am grabit sa prind autobuzul spre Eckernforde, de acolo trenul spre Kiel, si in continuare un altul pana la Hamburg. Deja mersul cu trenul prin Germania nu mai avea niciun secret pentru mine, nimeni nu stia mai bine ca mine cum ii spune la peron in limba germana..

Germania e un taram frumos. In nordul extrem, unde am stat eu, la doar cateva ore de granita cu Danemarca, pe malul Marii Baltice, cerul era mereu brazdat de nori pufosi, campiile pline de lanuri de rapita, ce te ademeneau cu galbenul lor sfios, iar racoarea si briza marii isi faceau acut simtita prezenta in aerul sarat si rece ce te izbea cu sete, patrunzandu-ti adanc in nari, rostogolindu-se violent pe piele. Vantul adia vrajit si aduna intr-o simfonie magica nelinistea valurilor marii, unduirea gratioasa a lanurilor nesfarsite de galben si incremenirea placuta a acestui colt frumos de lume. Toate acestea transpuse magistral pe fundalul unui cer de un albastru ireal. Era doar calmul dinaintea inceputului de sezon estival.
Ce mi-a atras atentia, in afara frumusetii locurilor, a fost si frumusetea copiilor germani. Ii intalneai la tot pasul, in autobuz sau pe strada, mergand sau venind de la scoala. Frumosi, dezinvolti, sanatosi, blonduti aproape cu totii, rumeni la fata, plini de viata si destul de cuvinciosi. Pentru un moment am avut sentimentul ca ma aflu in prezenta unei rase superioare, arieni pur-sange. Toate bolile si grijile din lume pareau sa-i ocoleasca pe acesti copii, mai mult decat pe altii, italieni sau romani. M-a frapat tineretea si frumusetea lor. I-am admirat precum admiri un tablou deosebit, cu ochii unui exeget in arta frumosului, cu o curiozitate indreptatita, cu o inima curata si un zambet perceptibil. Am banuit ca la mijloc trebuie sa fie vorba de aerul curat de mare, de un regim alimentar sanatos, bazat mult pe peste proaspat, dar si de filonul lor genetic. Pareau rude ale vikingilor de altadata acesti copii frumosi ai Marii Baltice.

marți, 6 decembrie 2011

6 decembrie

Am o stare ciudata cu ocazia acestei zile. Toata lumea sarbatoreste Sfantul Nicolae, toata lumea in afara de mine. Sunt ateu convins, declarat si practicant(ca sa zic asa), si nu am un motiv special sa consider aceasta zi ca fiind cu nimic mai deosebita decat altele, asta cu toate ca intr-adevar ma cheama Nicolae. Ce imi place la ziua asta e partea cu primitul si oferitul de cadouri. Personal nu-mi place sa primesc cadouri cu aceasta ocazie(stiu, suna cam ipocrit), pentru ca nu mai sunt copil, si pentru ca nu stiu cat de cuminte am fost cu adevarat in decursul anului, dar cred ca toti copiii din lume viseaza la momentul in care Mosul le va umple ghetutele cu o multime de cadouri. Ce sa zic, o sarbatoare care promoveaza consumatorismul. Bine, bine, este mult mai mult decat atat, iar eu care am un suflet de copil pot sa-mi dau seama cel mai bine de treaba asta.

Si in acest an am preferat sa am un low profile cu ocazia acestei zile. Dar in mod neobisnuit, am primit destul de multe telefoane si mesaje de felicitare, desigur ca celor mai multe dintre ele nu le-am raspuns. Probabil ca i-am suparat pe multi cu stilul asta al meu mai anxios de a privi lucrurile. Cum decurge o conversatie de 6 decembrie? Pai mi se ureaza la multi ani, iar eu le multumesc frumos, dar le fac marturisirea ca eu nu prea am la suflet aceasta zi din pricina ca sunt ateu. Si ca ziua mea de nastere este vara, pe 21 iunie. Apoi mi se mai ureaza inca o data la multi ani si dupa ce se termina conversatia isi promit, probabil, sa nu ma mai sune niciodata de 6 decembrie. Dar celor mai multi insa nu le raspund la telefon si astfel "am rezolvat"{ problema!

Cu toate ca nu percep aceasta zi ca avand o insemnatate aparte pentru mine, deci nici pe departe ca fiind ziua mea. Totusi din dorinta de a nu fi catalogat drept un tip zgarcit, chitros si asa mai departe, incerc sa duc prajiturele si suc la munca. Dar o fac asa mai mult de gura si ochii lumii, nicidecum pentru ca as avea vreun motiv de sarbatoare. Asa si anul acesta. Loc de munca nou, colectiv nou, n-am sa stau sa-mi racesc gura cu ei, explicandu-le ca eu sunt ateu si nu tin nicio sarbatoare religioasa. Prefer sa le umplu gurile cu pateuri, astfel incat clevetirile sa nu mai aiba loc pe unde sa iasa! Sunt persoane carora imi face placere sa le vorbesc si sa le explic, pentru ca ma gandesc ca ar intelege poate rezerva mea vizavi de ziua asta, dar si alte persoane asupra carora am dubii serioase ca ar merita sa-mi bat capul oferindu-le explicatii. Din categoria asta a doua sunt o buna parte din colegii de serviciu.

Eu aveam in minte sa cumpar niste suc si niste pateuri. Dar am ales sa merg pe mana maica-mii, care mi-a cumparat un platou cu specialitati: pricomigdale, fursecuri cu stafide, fursecuri din ciocolata, bomboane umplute cu visine, o chestie mult prea rafinata pentru niste colegi de munca pe care nu-i plac in mod deosebit(sa-mi fie iertata sinceritatea debordanta!). Ca sa intelegeti cat de stilat era platoul asta cu minunatii, trebuie sa va spun ca ar fi mers sa-l fac cadou, eventual, ipoteticei mele iubite, nicidecum unei maini de muncitori. In fine, am zis ca nu-l iau la munca, ca-i ceva mult prea pretentios pentru statutul nostru de muncitori intr-o fabrica. Dar l-am luat pana la urma. Am zis ca am sa-l scot la iveala in cazul in care si celalalt Nicolae de pe tura mea o sa vina cu prajiturele. Asa ca la munca m-am dus cu un ghiozdan plin cu suc si prajiturele delicioase, dar ce sa vezi, SURPRIZA(si nu prea), la fel de plin m-am intors cu el acasa. Celalalt Nicolae n-a schitat niciun gest, asa ca eu cu atat mai putin! N-am vrut sa-l pun intr-o situatie delicata, sau poate ca si el este ateu? Asadar prajiturelele au ramas in familie, bottom line!

Dimineata cand am venit de la munca am gasit o punga intreaga de dulciuri, un set deodorant-apa de toaleta, precum si 50 de euro, cadouri de la familie. Grozav m-am bucurat de cadouri. M-am simtit ca de ziua mea, dar fara sa fie ziua mea! Am o familie minunata!

Rainbow & Moin/Tchüss(2)

Buna! M-am gandit sa-ti fac o surpriza si sa-ti scriu cateva randuri. Nu stiu daca-i de bun augur. Dar cum nothing can beat the original, tot asa am simtit si eu, ca fiind cel mai nimerit sa afli tot de la mine cum o mai duc. O surpriza a fost si pentru mine sa aflu ca nu m-ai uitat. Esti prea buna. Eu, in schimb, am facut eforturi considerabile sa te uit. La inceput mi-a fost mai greu, dar apoi, banuiesc ca stii si tu cum e .. Timpul le rezolva pe toate. Astfel incat ajungem sa mai uitam din clocotul ce-a fost odata in sufletele nostre. Am stat mult sa ma gandesc daca sa-ti scriu, iar daca am ales sa-ti scriu, asta se datoreaza unor motive care nu-mi sunt inca foarte clare la momentul acesta, dar pe care sper sa mi le clarific pana la sfarsitul acestei epistole. Adevarul e ca nu ne-am despartit in termenii cei mai amiabili cu putinta. A fost o zi cu adevarat trista pentru mine, dar am considerat ca asa e cel mai bine, o apucasem pe un drum care parea sa duca catre nicaieri. Gandindu-ma la momentul despartirii noastre iminente, ma podideau lacrimile, nu imi dadeam seama cum de am lasat sa ni se intample asta, mi-era necaz pe mine, pe tine, pe toata lumea! Mi-as fi dorit sa ma arunc la picioarele tale, sa ma prind de tine si sa plang, sa nu-ti mai dau drumul niciodata, iar tu sa ma mangai si sa ma dojenesti cu dragoste. Cat de patetic ar fi fost? N-am avut puterea sa fac asta, n-am putut sa vars nicio lacrima in preajma ta pentru ca in sinea mea am stiut ca in momentul acela, sa ne despartim era singurul lucru bun pe care puteam sa-l facem pentru noi. Eu eram nefericit, iar tu le aveai pe ale tale, doar de tine stiute. Imi dau acum seama ca traiam in doua lumi paralele, si singurul nostru punct comun era dragostea pentru tine. Cu toate astea n-o sa-mi para rau niciodata ca m-am indragostit de tine. Au fost si clipe fericite. E asa minunat sa iubesti pe cineva, iar pe tine te-am iubit din toata inima. Uffff! Ce-ar fi sa trecem la ceva mai vesel!

In vara asta am crezut ca ma imbogatesc! Am primit un telefon din Germania, de la italianul ala care mi-a dat teapa data trecuta. Ma chema la el sa lucrez 5-6 luni si sa iau o caruta de bani! Am stat putin si m-am gandit, mi-am dat seama ca sunt nefericit, si ca o vreme departe de Romania mi-ar prinde bine. Asa ca am acceptat oferta italianului dupa vreo 2 zile de gandire. Mi-am dat demisia de la Xerox si pe 1 mai eram in Germania, gata de marea aventura nemteasca. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, si cum romanii “de bine” sunt peste tot … Sa stii ca e adevarata vorba aia “in afara tarii fereste-te de romani ca de draqu!” Iata ca am dat si eu de frat-su lui Aghiutza pe acolo, un moldovean care m-a antipatizat, el stie din ce motive, din prima zi. Un fel de mana dreapta a patronului, si personaj important in economia pizzeriei, nahhh, el facea pizza. Din prima zi m-a luat la rost ca nu-mi fac treaba, ca sunt puturos, ca fac misto de ei … Am ramas inmarmurit! Nu intelegeam de unde atata rautate! Eu ma speteam sa fiu cat mai rapid, cat mai harnic, incercam sa prind cat mai repede “arta spalatului de vase” (ca nahh, pe un astfel de post m-am dus)si asta nu pierdea nicio clipa sa se planga patronului ca nu-mi fac treaba, ca-s puturos, ca ma misc incet ... Puii mei, cand mai spalasem eu vase in ritmul ala, ca sa ma misc precum masina de spalat vase?! Niciodata! Mi-a facut viata un calvar moldoveanul asta imputit. Erau momente cand imi venea sa-l omor cu bataia. Dar evident ca n-am facut-o, am tinut totul in mine, si cand gaseam un moment liber, de nervi si frustrari adunate, pe furis dadeam apa la soricei. Pana la urma am inceput sa ma misc cu talent si moldoveanu n-a mai avut o vreme de zis nika. A mai avut el cateva incercari, dar o data mi-a luat partea si patronul. Dar cred ca era deja prea tarziu, soarta mea pe acolo fusese hotarata. Patronul a decis sa renunte la mine, se temea ca n-am sa fac fata in plin sezon , sau ca am sa clachez. Te rog sa ma crezi ca era aproape imposibil pt o persoana normala sa spele asa de multe vase in cateva ore, dealtfel am inteles ca asa fusese si in celelelta sezoane, nebunie curata cu spalatul vaselor. In fine, hai sa mai scurtez. Mi-a zis ca nu ma mai vrea acolo. Mi-am zis .. ce „surpriza“, a doua teapa pe care mi-o da! N-am disperat! M-am gandit sa-mi caut in alta parte de munca, intr-un orasel la vreo 10 km departare de satul in care locuiam. Asa ca am pornit-o de vreo doua-trei ori cu foarte mare curaj si optimism sa-mi caut de munca. Intram in restaurante, in hoteluri, si intrebam in engleza daca au vreun loc de munca si pentru mine. Exact cum vezi prin filme, doar ca nu era deloc o productie cinematografica, era pur si simplu incercarea disperata de a-mi gasi ceva de lucru pe acolo. Sa ma intorc in Romania dupa doar o luna de munca mi se parea groaznic, de-a dreptul ultragios. Mi-am zis ca trebuie cu orice pret sa-mi gasesc ceva. Multi nu prea vorbeau engleza, altii nu aveau nevoie de personal, daca mai aflau ca sunt si roman isi luau repede gandul de la mine. M-am cam posomorat, asteptam o minune si ea nu venea! La naiba mi-am zis, trebuie sa mai castig cateva zile, trebuie sa apara ceva si pentru mine. Patronul ma presa sa o iau din loc cat mai degraba, asa ca mi-a venit o idée. Aveam campingul aproape, m-am gandit sa-mi cumpar un cort, sa ma mut in camping, pe malul Marii Baltice, si sa-mi continui cautarile. Nu stiam cati bani o sa-mi dea italianul(pana la urma mi-a dat mai putin decat trebuia sa-mi dea), iar cand am fost sa ma uit dupa cort, n-am gasit. Imi venea si mie sa rad de ideea mea nastrusnica. Imi spuneam ca acasa nu ma intorc orice ar fi, nu in conditiile astea, mai degraba ma pierd in abisurile Marii Baltice decat sa ma intorc cu coada intre picioare in Romania. Dar pana la urma am cantarit foarte atent toate variantele si am ales-o pe cea mai comoda, am ales sa fiu Looser(ce surpriza?!), n-am vrut sa risc sa raman fara bani pe acolo, nu stiam cand sau daca mi-as fi gasit de lucru. Am ales sa vin acasa. Asa ca dupa exact o luna eram iar in Bucuresti. Am fost destul de vrednic acolo la pizzerie. Dimineata maturam si spalam inauntru, stergeam mesele inauntru si afara, curatam toaletele. Asta in vreo doua ore. Apoi ma mutam in bucatarie, spalam vase, mai ajutam la taiat cartofi, etc. Apoi trei ore pauza, si iar programul de seara unde spalam foarte multe vase(si inca nu incepuse sezonul!) Adevarul e ca patronului i-a fost frica ca n-am sa fac fata, si mie imi era teama ca n-am sa fac fata, dar imi propusesem sa-mi dau sufletul acolo incercand sa fac fata exigentelor. Dupa parerea mea mi-am facut datoria acolo, iar faptul ca n-a dorit sa riste cu mine .. pierderea lui! Eu stiu cat de muncitor si dedicat sunt unei intreprinderi, iar daca altii au o parere proasta despre mine atunci inseamna ca sunt niste prosti care nu stiu sa aprecieze oamenii. In toata luna asta complicata din viata mea m-am gandit rar la tine, aveam si asa destule pe cap.

Apoi am ajuns in Bucuresti si am zis ca am nevoie de un concediu sa ma refac dupa chinul din Germania, asadar toata vara n-am cautat sa ma angajez. Am iesit foarte des cu bicicleta, de foarte multe ori in Parcul Tineretului. Speram sa te intalnesc. Deja aveam in minte filmul mut al reintalnirii cu tine: nu ti-as fi aruncat nici macar o privire, te uram, erai o straina oarecare, nu mai insemnai nimic pentru mine! Nu stiu de ce, dar in aceeasi masura in care imi doream sa te intalnesc, imi doream si sa te evit. Pentru ca te iubisem si mi se parea urat sa intorc spatele atator amintiri cu tine. Unele frumoase, cele mai multe! Altele mai complicate. Un lucru ciudat, acum nu mai pot sa ascult piesele formatiei Vank, o formatie draga mie candva. Cand ascult Vank mi-e imposibil sa nu ma gandesc la tine, la faptul ca am fost impreuna la concertul lor si ca te-am tinut atat de aproape de mine, la faptul ca una dintre melodiile lor mi-ar fi placut sa fie melodia noastra. Ce copilarii, zii si tu! Melodia noastra … In dese randuri mi-am imaginat cum ar fi sa am o relatie cu tine. Cand tu ai spus ca o sa fim...[Text Cenzurat de catre autor. For R. purpose only] Ufff! Deci toata vara am cautat sa te intalnesc si sa-ti arat ca sunt foarte bine si fara tine. M-am gandit destul de des la tine in vara asta. Ba te iubeam, ba te uram! Ba nu, gresesc, te uram doar, dar cu intensitati diferite. Mi-ai complicat viata intr-un asa fel! Dar de fapt eu singur am ales sa mi-o complic.

Pe vremuri adoram sa fiu indragostit de tine. Tu sa fii primul lucru la care ma gandesc dimineata cand deschid ochii, dar si ultimul lucru la care ma gandesc cand ii inchid seara, inainte de culcare. Iar in timpul zilei mintea mea sa fie ocupata sa nascoceasca modalitati prin care sa reusesc sa-ti aduc un zambet, si sa incerc sa te fac fericita. Au fost zile frumoase! Uite, un intelept a zis asta: "Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta." - Emanuel Swdenborg. Frumos, nu? Deci iubire este ceea ce am simtit pentru tine. Bine, eu am stiut dintotdeauna lucrul acesta!

Mai nou m-am angajat la niste italieni care produc folie industriala de impachetat, sunt operator pe una dintre masinariile lor. Poate ca nu-i cel mai grozav job din lume, dar e ok deocamdata. Doar programul de lucru e cam tampit. Imi place aici ca e destul de solicitant din punct de vedere fizic, aveam nevoie de un “sport” care sa-mi dezvolte partea superioara a corpului. Pentru gambe si picioare am bicla! Asa ca aici imi imaginez ca merg la sala si ca sunt platit pentru lucrul acesta. Am descoperit ca-mi place mai mult sa lucrez cu masinile decat cu oamenii. Dar imi plac si oamenii! Bine, Oamenii! Odata cu mine au mai angajat un baiat, Adrian. Am descoperit ca impartasim pasiunea pentru biciclete. Intr-o zi vine la mine si ma intreaba: Auzi, tu ai mai fost cu lumea de pe facebook prin ciclo-drumetii d-astea prin afara Bucurestiului? Da .. ii raspund eu, nestiind prea bine unde bate si nici la ce eveniment facea cu exactitate referire. Apoi mi-a explicat ca pe facebook i-a dat add unei fete care-i aparea in lista cu persoane pe care e posibil sa le cunoasca, si, ca uitandu-se prin pozele ei …a dat si de mine! Dar ca nu era sigur ca eu eram, si d-asta ma intreaba acum … Mi-am dat seama la ce poza se referea si ca era vorba de tine. Asa ca a doua zi, aparea pe facebook : Adi is now friend with .. si eram amandoi acolo, doar noi doi, unul langa celalat, de parca am fi fost un cuplu. Mi s-a parut simpatica coincidenta, atat de nostima incat ti-o povestesc si tie acum.

O sa razi, dar nu te mai urasc acum, sau poate doar putin, foarte putin, si nu stiu exact din ce pricina, de fapt ma urasc pe mine ca am dat-o in bara cu tine. M-am gandit adesea cu nostalgie cat de mult imi placea sa ies in club, la dans cu tine si cu Oana, cat de fericit eram in preajma ta de fiecare data. Mi-as fi dorit ca zilele acelea sa nu se sfarseasca vreodata. Dar cum toate lucrurile frumoase mai devreme sau mai tarziu se ispravesc, tot asa s-a intamplat si cu noi.
Acum sunt bine, respir, mananc, dorm, muncesc, toate lucrurile pe care le faci si tu, dar fara sa se cheme ca traiesc cu adevarat. Sau asa mi se pare mie. Nu mai iubesc pe nimeni. Mi-am impus sa nu ma mai indragostesc(de parca poti sa-i impui inimii o asa regula stupida!), prea am fost eu sacrificatul(indragostitul) de serviciu in anii astia din urma. Sa se mai indragosteasca si altii de mine!

O sa ti se para amuzant, dar in vremea din urma m-am gandit mai des la Oana decat la tine. Mi-e dor de ea. Dar bine, poate ca inconstient tot la tine ma gandeam, dar cum incerc sa-mi refulez orice gand cu privire la tine, iaca se produce acest transfer si ma gandesc la Oana. Dar nu e doar asta, imi este cu adevarat dor de Oana. Ohhhhh daaaa-ul ei, fermecatorul ei clipit teatral, copilariile ei, toate imi lipsesc. Ea nu este ca tine! (bine, asta poate parea o afirmatie hazardata, pentru ca eu nu (mai) stiu cum esti tu cu adevarat). Ea stie, poate la fel de bine ca si tine, ca te-am iubit. Imi este draga si-mi lipseste! M-am gandit sa-i scriu de cateva ori, dar n-am stiut exact ce sa-i spun. Amandoua mi-ati fost si imi sunteti dragi! Sper sa va intalnesc intr-o zi. N-am sa-mi mai feresc privirea de tine, si am sa te intreb cu drag: ”Tu, Roxana, cum o mai duci?” „Cu placere iti mai aduci aminte de mine, oare?”

Sor-mea mai rade de mine cateodata: “Mai stii cat de in limba erai dupa Roxana? Roxana-dragostea mea, Roxana-iubirea vietii mele, doar atata aveai in cap!” Ma deprima putin gandul ca doar eu am crezut in noi doi.

Pentru sfarsitul anului am planuri marete. Am inchiriat pentru 5 zile o vila de 10 camere la Rucar si am sa-mi petrec acolo Revelionul, impreuna cu o multime de prieteni. Vine Sor-mea, Florin, Mircea, Cristi, si multi multi altii. O sa fie fain, sper!

Am promis sa mai reflectez asupra motivelor pentru care am decis sa-ti scriu, uite la ce concluzie am ajuns: Ti-am scris pentru ca intre noi doi a existat o legatura puternica. Ti-am scris pentru ca te-am iubit, si oricat as incerca eu sa fac pe insensibilul acum, in strafundul inimii mele eu tot mai tin la tine. Ai tot dreptul sa intrebi, si sa afli cum o mai duc, pentru ca stiu ca in felul tau, si tu m-ai iubit. Si ti-am mai scris, pentru ca poate eu inca te mai iubesc.

Ps. Nu astept raspuns de la tine.

Ps2. In momentul in care am terminat de scris cele de mai sus, computerul meu a inghetat si n-am avut o alta cale sa-l readuc la viata decat cu restart, ceea ce presupunea sa pierd toata informatia cuprinsa in aceasta epistola, pentru ca nu apucasem s-o salvez. Am luat-o ca pe un semn. Poate ca n-ar fi trebuit sa-ti scriu. Cu inima indoita am dat restart si m-am impacat cu ideea ca muncisem cateva ore fara vreun folos. Apoi am vazut cu surprindere ca Word-ul meu are functia auto-save si ca documentul era la locul lui. Mare mi-a fost mirarea! Poate si asta e tot un semn?

Ps3. Si cand credeam ca nu se mai poate intampla nimic straniu ... calculatorul a inghetat pentru a doua oara, iar apoi a refuzat cu obstinatie sa se mai aprinda. Intrase in Moarte Clinica. Data trecuta(acum cateva luni)l-am lasat o zi si apoi si-a revenit el singur. Tot la fel si de data asta. E a doua oara cand se joaca de-a decedatul cu mine. Calculatorul asta al meu este inzestrat cu suflet si inteligenta proprie, sau de ce naiba s-a dat peste cap pentru ca aceasta epistola sa nu prinda viata? Sau stai, cu cine ai vrea sa semene si calculatorul asta ciudat.. ?

Si pentru ca e posibil sa-mi fi scapat o multime de elemente esentiale, am s-o rog pe Elisa Toffoli sa ma ajute cu o melodie care exprima cel mai bine sentimentele mele petru tine. Melodia se cheama Rainbow. Te rog sa fii atenta la genialul text din cadrul melodiei: http://www.youtube.com/watch?v=Qh4QzGKdJ98

Iti multumesc pentru intrebarea indirecta! Sper ca si tu esti bine! Sa fii sanatoasa si fericita!

marți, 20 septembrie 2011

The ZEROX Company Romania

Iata ca a sosit momentul sa le dedicam o postare si prietenilor nostri corporatisti. Aceasta initiativa fireasca, predictibila si necesara, se impune, asta in conditiile in care fosti colegi de munca m-au rugat in dese randuri sa postez pe blog o prezentare nemachiata a adevarului despre conditiile de munca, despre felul in care o importanta multinationala se raporteaza la o parte dintre angajatii sai. Dupa mai bine de doi ani de zile petrecuti in cadrul acestei firme, iata ca-mi ofer, singur, sansa unui exit-interviu, poate tardiv, dar imperios necesar din punctul meu de vedere, pentru ca este totodata si o promisiune de care reusesc sa ma achit.

Intotdeauna am avut o toleranta scazuta la prostie si nedreptate. De vina pentru acest lucru ar putea sa fie urmatoarele: o buna putere de empatie, o sensibilitate aparte, poate putin bun-simt, poate si putina scoala, si la toate acestea mai adaugati si o foarte puternica alergie la prostie si rautate. Asadar receptivele mele antenute si-au facut un obicei din a identifica cu precizie elvetiana persoanele scarboase. Iar de la un timp, mi se pare un gest de minima responsabilitate civica sa prezint public uratenia, nocivitatea, micimea unor astfel de personaje. Asemeni unor daunatori, astfel de personaje trebuie semnalate si semnalizate, astfel incat publicul larg sa afle in legatura cu potentialul lor vatamator. Iata deci, in continuare, am sa incerc sa va prezint pe scurt, portretul unor astfel de personaje-capusa din cadrul The Zerox Company.

"Omul negru", un fel de directoras a carui conditie profesionala depaseste cu mult conditia sa rudimentar-intelectuala, personaj sinistru, ajuns dintr-o intamplare(viata ne mai ofera si glume proaste) intr-un post caldut si care are aerul si gesturile unui stapan de plantatie sud-american. Armele acestuia? Minciuna, nesimtirea, aroganta, tupeul, razbunarea. Omului astuia nu-i pasa decat de el, sa-si vada el sacii in caruta cu orice pret, indiferent de costuri. Iar pentru aceast lucru, mintea lui bolnava a conceput mica lui lume paralela, ce se reduce la El si noi restul, sclavii lui, care avem datoria si obligatia sa-l privim si sa-l cinstim ca pe un mic Buddha. Si cred ca pe undeva are dreptate, merita sa fie privit si tratat ca o mica buda. Ca o paranteza, si fara absolut nicio legatura cu personajul in cauza, eu daca as avea un bou la tara, l-as boteza gavrilescu, si-mi cer scuze de pe acum daca am jignit cumva bietul animal!

"Domnisoara", un baietel ce impartaseste sistemul abject de valori al "omului negru", dealtfel acesta este si singurul lui merit, dar si conditia sine qua-non de a face parte din echipa de trepadusi nesimtiti. "Domnisoara" se invarte in cercuri inalte si de aceea a imprumutat obiceiul de a fi ingamfat, si, probabil simtindu-se superior si-a pierdut exercitiul de a raspunde pana si la un banal salut. Si acest lucru, pe langa multe altele, ne-a determinat pe cei mai multi dintre noi, sa-l privim exact asa cum este, adica un zero barat, sau un etalon al prostiei, l-am numit eu. Stiati? A fost o vreme cand unitatea de masura a prostiei in cadrul acestei fimei era pop-ul. In dese randuri am avut senzatia ca ura, rautatea, prostia acestuia sunt similare cu acelea ale unui frustrat reprezentant al unei anumite minoritati sexuale, a carei imagine in Romania nu este una tocmai pozitiva, iar acest lucru reuseste cumva sa il afecteze in exercitarea indatoririlor de serviciu. A nu se intelege ca am ceva impotriva comunitatii gay! Sunt liberal, deci tolerant, in cele mai multe cazuri!

"Ambitiosul nestavilit" Recunosc, pentru acest personaj am o simpatie aparte. Nu este el intotdeauna cu toata tigla pe casa, dar mi se pare de departe cel mai putin nociv dintre cei trei. Stiu, cativa ma vor combate aici, dar acesta este punctul meu de vedere. Ce pot sa-i reprosez e ca a uitat prea repede de unde a plecat si ca s-a pus in cardasie fara prea mare greata cu niste personaje pe care pana mai ieri pana si el le dezavua. Un foarte bun actor, un foarte bun comunicator in relatia cu oamenii, as indrazni sa spun chiar si un om bun, el si-a facut repede mai multi prieteni decat dusmani. Desi, acum de cand a schimbat taberele, raportul pare sa se fi inversat. Eu ii mai reprosez si faptul ca desi are o functie importanta inca se poarta destul de umil si neputincios, de parca, acum ca a fost acceptat la "masa bogatilor", le este mai mult recunoscator acestora, decat acelora care l-au ajutat sa ajunga pana acolo. "Ambitiosul" prezinta aceleasi simptome ca cele ale pilosului timorat, care n-ar fi putut ajunge acolo sus, "la bucate", decat printr-un act de mare bunavointa din partea mai marilor companiei. Sau haideti sa luam un exemplu scurt, edificator si la intamplare: E ca atunci cand te insori/mariti si primesti drept cadou de nunta o avansare! Eu personal consider ca a ajuns acolo pe meritul sau, Dar poate ca stie el ceva ce noi nu stim! Acum e drept ca nu te apuci sa musti mana care iti da de mancare, dar mi-ar placea sa stiu ca face mai mult pentru oamenii sai decat sa le vanture mesaje de prost-gust, "Bucurati-va ca aveti de munca!" sau "Cui nu-i convine, sa plece!" Sfatul meu pentru el este ca trebuie sa-si revizuiasca atitudinea asta sfidatoare si aroganta, sa se intoarca spre problemele reale, sa admita evidenta faptului ca relatiile de munca s-au deteriorat considerabil si ca este o relatie conflictuala mocninda intre operatorii siteului de productie si unii nesimtiti de pe la birouri/de pe la sediu. Si sa caute solutii, pentru ca oricum ai da-o politica pasilor marunti nu merge cu oameni genetic nesimtiti, precum "omul negru" si "domnisoara".

Pentru The Zerox Company Romania:

Cum isi face HR-ul treaba, daca personaje atat de pitoresti ajung in functii importante de conducere, starnind atata agitatie, neplacere, frustrare, incat restul angajatilor incep sa-si urasca propria firma, iar multi aleg sa plece din cadrul ei? Pentru ca au plecat catre firme concurente multi dintre angajati, oameni cu state vechi in firma, care n-au mai suportat nivelul prostiei impus de o mana de persoane inrudite intelectual cu Marean Vanghelie, si care s-a trezit peste noapte, pe persoana fizica, stapana peste o bucata din firma, reconfirmand inca o data adevarul valoros al proverbului "Cine se aseamana, se aduna". Dragii mei, am o informatie proaspata pentru voi: Prostia, in corelatie cu Incompetenta, poate fi de-a dreptul ucigatoare, asta daca va intrebati vreodata cum s-a ajuns sa pierdeti zeci de angajati experimentati intr-o perioada de doar cateva luni de zile.

Ce politica salariala este aceasta in care cineva cu o experienta importanta de 2-3 ani de zile, si care duce greul productiei, are un salariu mai mic decat oricare alta persoana care ar veni maine de pe strada sa se angajaze pe acelasi post, sau chiar pe un post inferior? Mai este cineva cu capul pe umeri in firma asta? Oricine! Mai este? Macar unul!

Cum este posibil sa-ti schimbi intreaga flota auto, cu masini nemtesti de ultima generatie, dar tu "firma serioasa" sa bati campii ca nu sunt bani pentru salarii si sa mai faci si restructurari de personal? Acum nu mai este criza? Aveti un mod original, foarte particular si partinitor de a defini criza asta. Voi vreti sa fiti credibili in fata partenerilor de afaceri cand nu reusiti sa fiti credibili in fata propriilor vostrii angajati? Nu stiu daca americanii au vorba asta in folclor, dar romanii au o vorba de spirit exceptionala: "Ulciorul nu merge de multe ori la apa!"

Cum este posibil sa zbori oamenii din firma cu o asa mare lejeritate, sa dai vina pe ei pentru incompetenta ta, doar ca sa-ti salvezi tu pielea? Acest lucru s-a intamplat si se intampla in continuare, pentru ca fuga de responsabilitate si aruncarea vinei in spatele celor fara "spate" este un sport national in The Zerox Company Romania. Aici, daca nu ai pe cineva sus pus, sa-ti asigure spatele, atunci esti doar carne de tun, esti o consumabila, de care se pot dispensa fara nicio remuscare in secunda doi.

Cum este posibil ca intr-o firma cu pretentii, o multinationala de renume, Abuzurile datorate prostiei, rautatii si incompetentei, sa fie tolerate? Ba chiar mai mult, sa fie ridicate la rangul de "asta e politica firmei!" JENANT!

N-am sa incep sa fac acum referire la situatii punctuale: neplata orelor suplimentare pentru ca, chipurile, n-ar fi bani, sau inselatorii la nivelul orelor lucrate, astfel incat sa nu-ti plateasca cateva zeci de ore, tot asa, din "greseala", sau faptul ca ai concediu, dar doar asa pe hartie, si multe, foarte multe alte abuzuri. Ar insemna sa scriu o carte intreaga!

Daca mai aveti vreo urma de indoiala, dati-mi voie sa v-o spulber tot eu! TOTI angajatii site-ului de productie stiu ca acesta este ultra-mega-profitabil, si ca din banii pe care acestia ii produc cu multa truda, cu pretul sudorii fruntii lor, cu pretul noptilor nedormite, cu pretul deteriorarii sanatatii lor, vi se platesc voua, celor de la birouri, salariile, masinile, primele, si tot huzurul de care aveti parte. Asadar, buna dimineata! Bine ati venit cu picioarele pe Pamant!

The Zerox Company Romania nu s-a numit intotdeauna asa, a fost o vreme cand se scria altfel, dar la acea data pozitiile cheie ale companiei nu fusesera penetrate intr-o asa mare masura de oameni de o asa joasa speta. Voi nu aveti nevoie sa vina concurenta cu ceva nou, voi singuri deveniti mici si neinsemnati, avand o pronuntata apetenta pentru autodistrugere. Faptul ca sunteti sabotati de prostia si incompetenta unor oameni pe care-i numiti in functii de conducere, si ca acest lucru nu va revolta, spune totul! Chin placut in continuare, The Zerox Company Romania, tragico-comica companie multinationala!

Ps. Acest demers se vrea a fi o critica constructiva la adresa The Zerox Company Romania, dar si a altor companii care impartasesc valorile universale ale nesimtirii. Dragi companii multinationale, nationale, etc, care doriti sa pozati in firme serioase, cu pedigree, luati-va mai in serios angajatii si aratati-le respectul cuvenit atat la nivelul relatiilor inter-umane cat si la nivelul motivatiei materiale.
Si ca sa nu existe niciun dubiu, eu personal mi-am dat demisia de la aceasta firma din cauza salariului si a prostiei generalizate de la nivelul conducerii site-ului de productie. Nu pot fi compatibil cu persoane atat de josnice, dar poate ca aici este si vina mea!

marți, 6 septembrie 2011

Melodie pentru Eurovision(etapa pe sectorul 5)

If you see me passing by,
Would you stop me,
Would you kill me,
Would you go blind

And there's an angel,
In the sky,
That is falling, that is aiming,
Solid ground

Most of us are good,
Some of us are bad,
Rest of us are cool,
One of us is mad.
Some of us are clowns,
Rest of us are sounds.

Then i looked into your eyes,
There's just winter,
There's just freezing
Soulless ice

I've never been your enemy,
I'm a stranger,
I'm a teardrop,
In the sea.
A fading memory.

Most of us are good,
Some of us are bad,
Rest of us are cool,
One of us is mad.
Some of us are clowns,
Rest of us are sounds.

So, if you see me walking by,
Would you stop me?

Compozitie personala, interpretare "memorabila", ma gasiti pe youtube, cautati "nijk's first composition".

marți, 30 august 2011

Iulia mea, Alba!

Cum mi-a venit ideea acestei postari? Simplu, in particular sunt si ...voyeur, amator ce-i drept! :)) Am spionat peretele(wall-ul) unei fete, si am vazut, ca prin gaura cheii, niste treburi la care am zis ca m-as califica! Nu stiu exact la ce v-ati fi asteptat sa gasiti in continuare, intre si printre randurile acestei postari, dar eu zic ca pe unii dintre voi am sa-i cam dezamagesc.
Cum am mai declarat-o si in alte randuri, nu premiul, cat competitia in sine este cea care ma atrage, dar eu sunt cel mai bucuros doar chiar si atunci cand pot sa-mi ofer o scuza buna ca sa ofer posteritatii o noua postare! :)) "Glumesc!" Este o provocare pentru mine sa ma pun in pielea unui primar de urbe importanta! Asa incat o sa raspund si eu provocarii lui Andrei "Makavelis" Dobra: "Astazi dau drumul unui concurs ce are ca premiu un weekend reusit intr-unul dintre cele mai frumoasa orase din Romania – Alba Iulia, cealalta capitala, orasul in care poti respira aerul istoriei. Ce trebuie sa faci? Sa scrii un post pe blog in care sa-mi dai cel putin trei idei de promovare a orasului Alba Iulia, cum crezi tu ca urbea din care va scriu poate ajunge in top 3 cele mai vizitate orase din Romania."

Asadar, cum intotdeauna am considerat ca sunt mult mai capabil decat majoritatea primarilor astora "onorifici" sau "stiintifico-fantastici"(cazul celui din urbea mea), a venit iata vremea sa-mi demonstrez, macar in cadrul unui exercitiu teoretico-imaginativ, capabilitatile mele de Prim Gospodar al Urbei. Sa zicem Alba Iulia, de asta data. Cum sunt o persoana decenta, democratica, deschisa dialogului si nu sufar de frustrari intelectualo-egoisto-obtuze, prea grave, primul meu pas, asta inca din perioada precandidaturii, ar fi sa-i rog pe locuitorii urbei, interesati de viitorul acesteia, sa ia parte la o serie de intalniri cu tema "Alba Iulia, orasul de maine al copiilor nostri", si in care sa purtam discutii si sa elaboram planuri de dezvoltare durabila si armonioasa a urbei noastre. Bun, in mod sigur o astfel de prima initiativa de bun-simt ne-ar ajuta sa ne diversificam, fundamentam si consolidam si mai puternic propriile noastre pareri.

1. Alba Iulia, oras istoric, oras-leagan al unitatii si independentei Poporului Roman. Orasul care respira istorie prin toti porii sai, acest oras trebuie perceput ca o Mecca a Romanilor, orice roman trebuind sa simta obligatia morala sa vina cel putin o data in vizita in acest oras maret, si sa paseasca prin locurile in care au pasit cu atata barbatie si onoare marii nostrii eroi ai neamului. Sa simta in suflet prezenta staruitoare si impozanta a lui Mihai Viteazul, fauritor de neam si tara, cutezanta lui Alexandru Ioan Cuza, maretia regilor Romaniei, si a atator altor figuri impresionante ale istoriei noastre, care si-au legat numele de acest maret oras. Acest oras trebuie sa fie vesnic in sarbatoare, acest oras trebuie sa fie o sarbatoare! Alba Iulia, oras bastion al genezei neamului, culturii si spiritualitatii poporului roman. Acest lucru ar trebui inoculat mai des in mintea tulbure a noilor generatii, dar aceasta este o discutie mai lunga!
2. Alba Iulia, orasul organizator al celui mai mare si important festival de dans si muzica populara din Europa. Un oras atat de frumos, si care ofera atatea exemple despre cum se poate conserva in modul cel mai fericit patrimoniul si traditia straveche, ar trebui sa fie promotorul unui astfel de eveniment cultural important de reverberatie europeana.
3. Alba Iulia, punct de referinta, alaturi de alte orase, al unor programe turistice oferite romanilor, dar si turistilor straini, sub denumirea "Descopera frumusetea istoriei romanilor", un program itinerar de 5-7 zile prin locurile pline de istorie ale Romaniei.
4. Alba Iulia, reper important pe harta taberelor de lucru ale artistilor. Sprijinirea artistilor din Romania sa vina in numar mare in Alba Iulia, si sa fructifice in cadrul operelor de arta, ceea ce orasul si imprejurimile acestuia au de oferit: insemnatatea istorica a locurilor, complexitatea si frumusetea naturii, puritatea filonului de roman mandru, si multe altele.
5. Alba Iulia, culturala. Locul primului Muzeu al figurilor de ceara din Romania, al vernisajelor, expozitiilor nationale si internationale, al spectacolelor de teatru, al muzeelor si galeriilor de arta.
6. Alba Iulia, avand deja acest pronuntat specific national-patriotic, as cauta sa-l leg si de altceva, complementar poate, dar nu kitchos. N-as cauta sa vopsesc bancile si pubelele in culorile drapelului. In schimb as incepe un program ambitios "Alba Iulia, orasul luminos al vitraliilor". As ruga cetatenii si i-as sprijini sa monteze vitralii la geamurile caselor lor, dar nu numai, in locurile cele mai vizibile, astfel incat tot trecatorul sa-si bucure privirea la vederea acelei palete de curcubeu magice. As avea ambitia ca Alba Iulia sa devina orasul cu cele mai multe vitralii din lume.
7. Alba Iulia, orasul romanticilor, orasul indragostitilor, orasul cu cea mai frumoasa fantana a dorintelor din Romania, pe care as construi-o intr-un parc, in centrul acestuia. Orasul cu cele mai multe artere pietonale din Romania, orasul cu cele mai multe cafenele si ceainarii, orasul sarbatoare al Romaniei. Orasul in care te intorci de fiecare data cu placere. Dupa modelul podului indragostitilor, din Verona, le-as propune tinerilor indragostiti sa-si faca juraminte de dragoste, pe care apoi sa le incatuseze simbolic, sub forma unui lacat, pe care sa-l prinda de "Balustrada Iubirii", asta ar fi un alt punct de atractie, alaturi de frumoasa fantana a dorintelor, in parcul orasului. Sa aiba si Romania, Orasul Indragostitilor! Chiar daca este vorba de o simbolistica, ea este una foarte puternica. Alba Iulia, Orasul de vis, de care auzi vorbindu-se intotdeauna cu admiratie si pasiune.
8. Alba Iulia, orasul bicicletelor. As incuraja prin toate mijloacele, folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare in oras, asta prin forta exemplului personal, prin crearea de piste fezabile pentru biciclisti, prin popularizarea ciclismului in randul tinerilor, organizand competitii de country-cross.
9. Alba Iulia, primul oras din Romania unde sistemul de reciclarea a deseurilor este complet, cel mai ecologic oras din Romania.
10. Alba Iulia, orasul verde, vesnic indragostit, scaldat in razele filtrante ale soarelui cazute printre vitralii, orasul artistilor, orasul turistilor romani si straini pasionati de istorie, orasul cultural, dar mai ales orasul-simbol, unde romanii se simt binecuvantati de istorie si de Dumnezeu.

Ps. Acum poate ca as fi avut o sansa cu acest concurs, daca as fi dat un search pe google dupa metode "geniale" de promovare a unui oras, dar eu capos, cum ma stiti, m-am incapatanat sa scriu doar ce mi-a trecut mie prin minte, fara alte surse de inspiratie externa. Dar nu-i bai, eu sunt multumit de cat m-a dus capul! Simt ca ar mai fi trebuit spusa, macar o chestie geniala, dar cred ca nu-mi sunt proprii genialitatile, altfel nu inteleg de ce nu-mi trece prin minte!

duminică, 28 august 2011

Força Cumetrele 2.0!

Initial, ma hotarasem sa sustin echipa castigatoare, la acest Triathlon Challenge Mamaia 2011-sectiunea dedicata Bloggerilor, dar asta dintr-o intamplare. S-a nimerit sa aflu de acest concurs, de pe Facebook, de la unul dintre membrii echipei pe care o vad eu printre cele castigatoare, si atunci am empatizat cu echipa sa, prin simplul fapt ca eram membrii aceluiasi grup de biciclisti, dar si pentru ca aveam cateva hobby-uri in comun: bicicleta, muzica, chitara, blogosfera. Nu ma incanta atat premiul pus in joc, cat faptul ca atunci cand public o postare pe blog, sunt mereu in competitie cu mine insumi, cu celelalte postari ale mele de pe blog, iar intr-un final chiar cu obiectul muncii: cuvintele, carora incerc sa le gasesc alchimia potrivita in laboratorul mintii, astfel incat sa le castig o data in plus de partea mea, iar ele sa mi se predea neconditionat si recunoscatoare, sub forma unor propozitii, fraze, idei potrivit de seducatoare. Asadar, zis si facut, declick-ul producandu-se, a pornit valvataia de idei, un mic incendiu care s-a propagat cu repeziciune si care a mistuit totul in calea sa, pana chiar si efervescentul meu entuziasm initial. Delasarea si uitarea s-au asezat peste dorinta mea, de-a intra in galeria bloggerilor pentru acest concurs, mai abitir decat cenusa vulcanica a unui munte care erupe fara incetare. M-am culcat pe-o ureche, atat de tipic mie!
Dar toate astea pana azi! Ce s-a intamplat azi? Azi mi s-a aratat un semn. Azi am dat, ca din intamplare, pe Facebook, de o bloggerita, iar la o privire mai atenta am bagat de seama ca si ea este concurent la Triathlon Challenge Mamaia 2011. Pfoa, ca sa vezi ce mica e lumea, mi-am zis! Si asa m-am hotarat numaidecat sa-i fac o aroganta maxima si sa-i sustin echipa! Asadar, eu, Nicu Fermecatu' din Rahova alias Nijk, puradelu lu' Mercedesa si a lu' Orlando, sunt fanu' numaru' 1 la echipa Cumetrele 2.0 la Triathlon Challenge Mamaia 2011-sectiunea dedicata Bloggerilor, deoarece si pentru ca Elena Cîrîc este intransigenta si nu vrea sa ma primeste in grupul ei de bloggeri! Va dati seama ca ar muri dusmanii de oftica, deoarece as fi si Unicat, pentru ca aicea este vorba de un grup mai esclusivist, mai etilist, mai sukar, aici intri, manca-t-as intransigenta lu' matale, doar daca ai Blog si .. Sani! Blog am, si sani ... ce daca n-am ... suplinesc cu altceva! Mama Natura a fost darnica cu mine, manca-i-as ochisorii ei!! Deci este voe sa intru pentru o perioada limitata de timp, pentru ca intrunesc jumatate sau 1/2 dintre conditii, asta e punctul meu de vedere! Daca ar fi vorba de un abonament pe 1 an de zile, si ar fi sa fim corecti, ar trebui sa ma lase macar 6 luni sa stau acolo, laolalta cu toate bunaciunile acelea blogosferice...inchis...singur...deja-mi plang de mila... Pfoa, fratica ... m-a palit relevatia in moalele capului! Pai eu ma leg la cap fara ca sa ma doara?! M-am razgandit, NU MAI VREAU!! 182 de zile, 4368 de ore, 262080 de minute de Barfa, discutii despre zdrente, pms, cure de slabit, retete de prajiturit, etc. no way, Argentino! Pai si Superman, fraticu meu, cu nervii lui de otel, care e, si tot ar ajunge la balamuc. Daramite eu, un simplu puradeu'!

Ps. Bafta, fetelor! Si nu uitati, important e sa participi! Oricum sunteti niste invingatoare! :* Echipa Cumetrele 2.0: Liliana Mercan (inot) – Elena Ciric (bicicleta) – Claudia Sofron (alergare)

Ps2. Nenea, nenea, tanti Elena nu vrea sa-mi dea Accept la un banal friend request! :(( :P (later edit: gata, mi-a dat accept! :X nu-si mai are rost acest pasaj, rog adminul sa stearga Ps2, multumesc!)

luni, 22 august 2011

Eu mor intr-o zi cat altii muri-v-or in zece,
Ma topesc si m-afund in pamantul lemnos,
Curg rauri de ploaie, hotarate sa-nnece,
Amintirile negre din sufletu-mi ciung.

Blanda natura ma strange in brate,
Musafir nepoftit nu am fost chiar nicicand,
Susura raul in vale, dar aici intre nori este pace,
Si ploua marunt cu lacrimi de bronz si de lut.

Psihedelica ploaie, tu-mi aduci ogoire!
Imi alungi chiar si ultimul gand tulburat,
Ma-nvalui in sunet lacustric, de soapte,
Viata mi-o porti spre-nceputul curat.

Tot la fel a plouat si in ceasul in care,
Far's-o cer, far'de vina, nascutu-m-am eu,
Zana ploii cea buna ma prinse de mana,
Si imi dete in dar o penita cu har.

Imi mai prinse de mana si o sfoara de aur,
C-un mic inger duios sa ma aiba in paza,
Un sarut de smarald isi topi pe-a mea frunte,
Si-mi sopti descantecul de blestem si de dor.

Mai apoi ziua se schimba in scrum. Zana mea,
Disparand ca un blitz, intr-un nor alb de fum.
Bezna si frigul cuprinzand laolalta mica-ncapere,
Transforma totul in Umbre. Nelinisti. Tacere.

Mi-e frica! Un fum negru se insinueaza demonic,
Ma tulbur si tip, dar toti dorm, parca vrajiti,
Sunt morti oare toti, sau poate ca doar viseaza?!
O Intrebare care si astazi ma urmareste in timp.

"Dar vai, ce dulceata de prunc avem noi aici!"
Declama, mai mult pentru ea, volubila ursitoare cea rea,
Aparand, insotita de-un tamp, din dosul ungherului stramt.
"Noteaza, Taciune, intocmai dupa cum iti voi spune!"

"Copilul frumos cauta-v-om sa-l Sss.. ssul...ssslu..",
"Ahhhhh, blestemata Regina a Ploii, ai fost pe aici!",
Urla si lua foc, inciudata, pe loc cutremurandu-se toata,
Sagetand cu privirea pizmasa ingerasul bun, pazitor.

"TACIUNE... cutitul din os de vipera, ACUM!
Mai iute, mai iute, vezi bine, sunt tare grabita!
Descantecul trebui-acum ocolit, nu-i vreme de saga,
Limbajul codat al ploii mereu ma inneaca!"

"Asa..., bun! Si acum sa pornim la drum!
Sapte inimi spurcate impietrite in lapte,
Patru limbi buhaite strivite de dinte,
Doua pene de curca si un fir de naparca"

"O sira de capra, o blana de urs,
O mistrie de var aruncata sub jar,
Si-o piatra pretioasa, luciferic aleasa,
Toate cate am zis, la un loc sa imi fiti"

"Pasul sa-l potriviti, dansul sa mi-l gasiti"
Blestemul sa se porneasca, descantecul sa il topeasca!"
... Cam asa incanta, Hidosenia sa, Vrajitoarea,
Inmuindu-si cutitul de os in sange de sfinx gaunos.


....... (va spun, e dusa cu pluta vrajitoarea asta rea, pacat ca nu pot s-o omor, sunt prea mic! :))) deja prea multe strofe, simt cum incep sa va plictisesc!:P )

Masa Critica(intre Utilitate si Futilitate)

Iata cateva motive pentru care eu NU pot participa la Masa Critica:

1. Nu-mi place spiritul de turma. Nu sunt dispus, pentru niste motive rizibile, sa renunt nici macar pentru o ora la independenta, la spiritul meu liber, si sa ma las contopit intr-o pasta amorfa. Inteleg perfect rostul revolutiilor, grevelor, miscarilor de protest si sensibilizare. Dar aici nu este vorba decat de un eveniment ieftin si inutil, un atentat pe doua roti la adresa Institutiei generice a Bunului-Simt Comun(careia unora dintre noi ne vine foarte greu sa-i trecem pragul, daramite s-o mai si absolvim!), un atentat la Siguranta si Fluiditatea Traficului, o aroganta cat un deficit impardonabil de educatie, ce se vrea, constient sau inconstient, facuta soferilor si pietonilor, dar in cele din urma o batjocura chiar la adresa lor, a participantilor la Masa Critica, pentru ca atunci cand nu ai respect pentru ceilalti, inseamna sa nu ai respect nici pentru tine. Avem de-a face, asadar, cu niste Robin Hood pe biciclete, un amalgam de iresponsabilitate, tupeism, teribilism, boemie frumoasa, imitatie, naivitate duioasa, care considera ca totul li se cuvine, si carora nu le pasa decat de plapuma lor. Dar totul se explica foarte simplu, daca luam in calcul, frustrarea acestora, a biciclistilor, care vor sa epateze in mod teribilist, sub forma unui grup, gasti, multimi colorate, pornite intr-un fel de mars al potentei, dar din care nu reusesc sa scoata in evidenta decat imaginea unui circ ieftin care-si plimba saltimbancii pe strada. Sa ne intelegem bine, eu nu ma opun acestui circ! Ca orice om, si eu am o slabiciune pentru grupurile umoristice de buna calitate. Acum nu spun ca Masa Critica nu poate deveni unul dintre ele intr-o buna zi, eu am toata increderea, intelegerea, si toleranta din lume pentru ei.

2. Nu-mi place ca prin rezultatul actiunilor mele, ceilalti sa aiba de suferit. Nu doresc sa aduc atingere libertatilor si drepturilor celorlalti, doar ca sa-mi ofer mie un moment de refulare a frustrarilor mele de biciclist, claxonat de masini, injurat de tampiti, muscat de caini, etc. Mi se pare abuziv, mitocanesc, marlanesc, o culme a egoismului si a prostiei sa-ti insusesti o intreaga banda de mers pe strada, sa tii blocate intersectiile, sa ingradesti libertatea de deplasare a pietonilor si soferilor, sa te joci cu nervii acestora! Cat de lipsit de bun-simt, cat de inconstient, cat de pervers, cat de iresponsabil trebuie sa fii sa ranjesti, constient sau nu, la gandul ca in felul acesta pedepsesti pe toata lumea pentru tot raul care ti s-a intamplat tie in viata! Poate sunt eu prea empatic cu soferii si pietonii, dar mi se pare prostesc sa incurci cu buna-stiinta, si intr-o zi de munca, traficul si asa infernal. Sau poate credeti ca veti primi aplauze si simpatie in schimb? Nu, nu va mai pacaliti singuri. Aduceti un foarte grav prejudiciu de imagine biciclistilor, nicidecum nu-i ajutati! Dragi Mowgli, Copii dezinhibati ai junglei, poate ca n-ati realizat pana in acest moment, dar va gasiti intr-un oras, cu niste reguli care sa ne tina putin mai departe de anarhie! Prin marsurile voastre ilegale, imorale, iresponsabile, nu realizati nimic altceva decat sa atrageti antipatia tuturor(soferi, pietoni, politisti, etc) invrajbind lumea impotriva biciclistilor, asadar din toate motivele voastre frumoase se alege exact praful. Cautati metode mai de bun-simt sa promovati mersul pe bicicleta, iar daca nu le gasiti, dati copy/paste de afara, precum ati facut cu Masa Critica! Ahhh, de 2-3 ori pe an, de ziua mondiala a bicicletei, de ziua lantului de la bicicleta, de ziua internationala a spitei, asa mai merge sa blocam toata Romania cu bicicletele! Dar nu toata-ziua buna-ziua!

3. Nu simt nevoia sa fiu popular, nu tin sa ma vada cineva anume, nu tin sa-mi arat noua bicicleta, noul costum de biciclist, noul parfum, nu vreau sa agat, nu vreau sa fiu agatat, nu vreau sa flirtez printre biciclete, nu vreau sa fiu spiritual, nu vreau sa epatez, nu vreau sa fiu etichetat drept teribilist, nu vreau sa fiu buricul pamantului, etc.

Nu, Masa Critica nu e pentru mine! Bine, asta nu e nicio pierdere, nici pentru mine, nici pentru Masa Critica! Apoi mai Pot sa Banuiesc doar, ca o buna parte dintre participantii la Masa Critica sunt de buna credinta, fiinte copilaroase carora li se pare seducatoare ideea de gasca, spiritul de turma fiind pana la urma ceva firesc oamenilor, iata deci, circumstante atenuante! :)


Si pentru ca nu-mi place sa fiu ipocrit, as avea totusi si un motiv, unul singur si destul de nerealist, pentru care mi-as calca pe inima sa vin la genul asta de manifestare, dar este un motiv cu adevarat personal, imposibil, pueril, si inutil, si care vizeaza o persoana care nu merita, si pentru care flirtul este o filosofie de viata, si deja am spus totul, nu?! Asta e tot, si-mi cer scuze daca s-a simtit cineva ofensat de cele spuse de mine mai sus! Sper sa ramanem prieteni in continuare! :)

Ps. Am cautat zilele acestea sa ma gandesc la o imagine plastica care sa oglindeasca aceasta adunare pestrita, si am ramas cu gandul la o Omida Teribilisto-Colorata. Sa-mi ceri sa particip la Masa Critica e ca si cand m-ai invita la un spectacol de manele, ti-as multumi frumos de invitatie si ti-as raspunde ca as fi venit cu mare drag, atata doar ca nu este tocmai genul meu. :)

vineri, 19 august 2011

Night Bike in Tineretului (Patania cu Mircea)

S-a intamplat si prima editie de Night Bike Training Session, o idee generoasa si suficient de seducatoare, care mi s-a revelat ca fiind atat necesara cat si utila, si pe care am incercat s-o pun in practica impreuna cu prietenul si vecinul de bloc, Andrei. Si cum ideile bune(asta ca sa fiu foarte modest si sa folosesc doar un indulcitor slab caloric:)))izvorate din mintea cuiva care pozeaza in arogant si inabordabil nu sunt intotdeauna o binecuvantare pentru lumea din jur, iata ca am avut parte de un Night Bike Failing Session in toata regula. Glumesc! Nu ma asteptam la o participare masiva, dar ce spun eu masiva .. nu ma asteptam sa vina cineva! Ora tarzie, ziua neinspirat aleasa(in timpul saptamanii), fasia extrem de ingusta a publicului-tinta caruia ne-am adresat, handicapul reprezentat de asocierea putin popularelor noastre nume cu lista organizatorilor, criticile venite din partea Gurului(cu G, sper ca se intelege!)Biciclismului, acest profesor emerit, reper interesant si valoros al urbei noastre, inegalabilul, inexorabilul, incoruptibilul, imprevizibilul, inamovibilul, irecuperabilul, the one and only, Chuck Norris-ul biciclismului bucurestean ..... LEEEEEEEGSTRONG!(un fel de var primar cu Armstrong, dar la o scara 1:5000000), toate astea si inca altele, au avut darul sa tina lumea departe de acest eveniment.(suna cam pretentios eveniment, sa-i zicem chestie) Dar au venit cativa! Si astfel, exact o "mana mutanta" de oameni(deci mai mult decat suficienti)am pornit in aventura noastra nocturna pe aleile luminate(si nu prea), dar extrem de atragatoare prin goliciunea lor, ale parcului. Ritm de pedalare sustinut, vartuos, aer placut-respirabil, parcul-tot numai al nostru, sentimentul ca antrenam cu folos si pricepere grupele de muschi pentru concursurile sau turele viitoare, arderea grasimilor, tonifierea muschilor, respiratia corecta, dorinta de a nu fi cu nimic mai prejos decat coechipierul de antrenament, atmosfera placuta, degajata, toate acestea se desfasurau cu o viteza ametitoare si concreta, sub atenta privire a omului de pe luna care ne incuraja tacut si neparcimonios. Dar Lapidar, iata si cateva Highlight-uri:

1. Andrei, varf de lance si aflat intr-o forma grozava(cred ca ia vitamine, cu pumnul:))), nestiind el prea bine topologia parcului, face cunostinta cu radacinile de copaci care strapung aleea intr-un punct al acesteia, cu o densitate si rautate demne de o cauza mai buna, si care il proiecteaza in inaltul cerului, mai ceva ca la un concurs de rodeo! In mod admirabil reuseste sa nu cada!(cred ca cineva acolo sus il iubeste:) Si ca si cand acest lucru nu ar fi fost suficient, tot Andrei, si tot mare viteaz(in sensul ca el era tot timpul primul), este protagonistul si urmatorului incident. Nefiind pus in tema(mea culpa, dar credeam ca stie parcul!!)de treaba cu scarile de la pod, cu acele gratare pe care se poate urca cu bicicleta, fiind si o zona cam deloc iluminata .. intra in plin in acele scari .. de Beton, si care nu aflasera ca lui Andrei i se mai spune si "Harry Potter"(glumesc, nu cred ca are vreo porecla, dar ar putea sa aiba de acum incolo :D). Imediat dupa lantul asta de ghinioane s-a linistit si Andrei al nostru. Dar nu Andrei a fost protagonistul noptii, titlul de ghinionistul absolut a revenit in mod destul de dureros altcuiva.

2. Event-ul asta ne-a prilejuit si intalnirea cu un tip de toata isprava, care ne-a fermecat pe loc cu accentul sau de ardelean, cu plasticitatea si siguranta discursului sau, cu naturaletea si calmul specifice motilor, si de ce nu, cu eruditia sa(si acum, spre deosebire de alte dati, nu sunt ironic)in ceea ce priveste cel putin doua dintre hobby-urile sale: bicicleta si fotografia. Un corporatist(cum singur se auto-defineste)care cauta sa fie prezent la cat mai multe concursuri de MTB, asta si daca timpul i-o permite, si care are cele mai noi gadgeturi pt bicicleta, un claxon care te surzeste pe loc, masca pt fata cu filtru hepa, etc, de ramai interzis de calitatea si diversitatea echipamentelor de care dispune, precum si de notiunile de psihologie canina si umana, pe care le joaca pe degete precum un prestidigitator de zile mari. Titel, ne-a facut o reala placere intalnirea cu tine!

3. Man down! Man down!! Saracu' Mircea, face el ce face si iar se ia la tranta, in modul cel mai absurd cu putinta, cu solul. Data trecuta, acum 2 ani, a intrat in plin intr-o rolleritza, in parc. Tipa s-a ridicat si si-a vazut de drum, prin parc, Mircea s-a ridicat si si-a vazut de drum .. spre spital! Fractura de cot, operatie, sarme, metal, durere! De atunci expresia "ma doare in cot" are cu totul o alta insemnatate pentru el, dupa cum lesne va puteti da seama. Iar noi faceam glume pe seama lui ca nu asta e cea mai buna modalitate sa faci rost de numarul de telefon al unei fete .. Intr-un final s-a reparat, dar dupa 1 an de exercitii de recuperare, si s-a mai ales si cu o nu prea sexy cicatrice la cot, ca amintire.
De data asta a reusit sa cada pe strada, linia de tramvai venindu-i de hac. L-am vazut cum a cazut. A cazut rau, am vazut cum a incercat sa faca tot posibilul sa nu cada pe cotul cu problema. Din fericire nu s-a lovit la cot, si nici la cap, dar a dat serios de pamant cu umarul, cu genunchiul si cu degetele. Concluziile doctorului: repaus pentru o vreme, mana in fasa pentru 6 zile, luxatie la deget, contuzie la umar si la genunchi. Destul de sifonat a iesit din toata povestea asta, din pacate! Acum, adio Geiger, n-o sa mai poata lua startul! Si el care astepta cu atata nerabdare concursul asta... M-am antrenat cu el in ultima saptamana, si aproape sigur ar fi reusit sa-si depaseasca performanta de anul trecut, dar ... cand e sa ai ghinion ... Eu l-am numit blestemul producatorilor de bere ... pentru ca eu si cu Andrei "am influlecat" cate o bere la final de antrenament, iar Mircea s-a abtinut! Lasand gluma la o parte, imi pare tare rau ca s-a accidentat, si intr-un mod atat de stupid, si-mi reprosez ca am tras de el sa vina la event. Acum imi dau seama ca ar fi fost cu mult mai castigat daca statea acasa. Asta e acum, mergem inainte! Insanatosire grabnica, Mircea!(sper sa nu-mi poarte pica, prea tare)

Una peste alta, lasand la o parte incidentul cu Mircea, datorat sinei de tramvai si neatentiei lui, consider ca a fost un eveniment interesant, util, un prim-test, un Bike night pilot. Stim ca nu e o idee rea in esenta si vom cauta sa mai venim cu astfel de propuneri de antrenamente nocturne in parcuri. Multumim tuturor celor care ne-au sustinut! Pe curand! :)

(Mircea, Mircea .. :( ..)

Ps. Interpretarea "stiintifica" a NBTS-ului pilot(cu multumiri speciale lui Andrei) : http://maps.google.com/maps/ms?msa=0&msid=208038950411301844156.0004aad4f050153e7c0da

duminică, 7 august 2011

Reflectii la ceas tarziu de noapte

In clipa asta, cred ca singura persoana din lume pentru care as renunta la ateism este Laura Szasz. Dar nu in urma vreunui santaj, sau mai stiu eu ce. Din cu totul alte motive...

Atunci cand esti foarte sigur de un lucru, cand esti convins de adevarul sau intrinsec, tot atunci se nasc si cele mai adanci indoieli cu privire la acel adevar. Incep sa cred ca adevarul absolut nu este la indemana muritorilor, nimeni n-ar reusi sa-l priveasca in fata, lumina lui ne-ar orbi pe loc.

Gandurile si actiunile noastre sunt calauzite de nevoile, trebuintele, aspiratiile si visele noastre. Omul Este un circuit complex cu multe variabile si necunoscute, uitati de sabloane si teorii, e posibil sa va dea cu virgula!

For all the times, When you're running out of answers, the only reasonable one left is Love!

When you're in doubt and full of sorrow, i think probably the best way to get through is to see yourself as a fallen angel that is falling in love.(it may look that i'm trying to do this, but it might not be realistic, or how Ane Brun would say:"it's hard to be safe, it's difficult to be happy" on "Changing the seasons" song)

Poate ca as fi bun de filosof, daca as reusi sa inlatur din minte certitudinea ca as fi fost cu mult mai potrivit sa fiu fotbalist. Pe bune! :)) Lasa, fac eu o postare pe blog! :) Nb!

vineri, 5 august 2011

Macabru de Sapantza

"Inimioara zbuciumata" a iubit si el o fata.
Fata, fiinta complicata cu mansarda mobilata,
Nu-l iubea, nici nu-l ura, ii era mila cumva.
Azi asa, maine la fel, Nicu-al nostru nu-i de fier,
Sucomba in chip ciudat, intr-o miercuri pe-nserat.

Azi au dat cu substante halucinogene in parc, pt tantari! Azi am fost in parc cu bicicleta. Niciun tantar, dar o groaza de Yetii

Aroganta maxima de care as fi in stare, in cadrul unui concurs de mountain bike, ar fi asta .. (dar mai bine ii las pe comentatorii de la fata locului sa va prezinte evenimentele, nu vreau sa fiu acuzat de subiectivism!) : "Iata doamnelor si domnilor, dupa mai bine de 4 ore de la startul cursei, se zareste si primul concurent care se apropie de linia de sosire! Castigatorul nostru poarta numarul de concurs 2(doi), si se numeste %&$%&(neinteligibil), ... mai verifica o data(soptesc agitati comentatorii intre ei) .. Lasati-ne sa mai verificam inca o data ... DA, va reconfirmam .. este vorba de o MARE SURPRIZA, concurentul se afla la PRIMA sa participare la acest maraton!!! Incredibil !!! Ne intrebam cu totii ce s-a intamplat cu favoritii cursei, dar mai ales cine este acest "@#ntila" ?!?! Concurentul se afla la mai putin de 20 metri de finish, nimeni in spatele lui! DAR .. acesta incetineste inexplicabil, acesta OPRESTE(?!??!), ne intrebam cu totii ce s-a intamplat, ne rugam sa nu fie vb de o problema medicala, va reamintim ca la editia de anul trecut un concurent a suferit un infarct si a decedat, murind! Dar nu este cazul si anul acesta, concurentul pare vesel si increzator, coboara de pe bicicleta si .. ASTA-I CULMEA !!!! O ia pe langa bicicleta catre linia de sosire, saluta publicul, glumeste cu el, bea apa, face poze!!!(sa va mai zic ca se opreste si sa dea un autograf, ar fi prea mult , nu ? :))) INCREDIBIL, ce maniera obraznica, sfidatoare, cat de arogant poti sa fii sa faci una ca asta! Ma intreb ce prevad regulamentele pt o astfel de batjocura la adresa adversarilor de concurs! Rusinos! Doar un bucurestean putea sa faca asta, RUSINOS!! Huoooo! HUOOO!!" :)))) (da, ce sa zic, cam dusi cu capul comentatorii astia ai mei! Si rasisti pe deasupra!! :))))

Ce bine era pe vremea Inchizitiei! Toata lumea dona, bancile de sange erau toate pline!

Offf! Unde sunt zilele alea bune, de altadata, ale bisericii, cand ardeau pe rug pe oricine, asa dupa bunul lor plac? O adevarata "epoca de aur" trebuie sa fi fost, comertul cu lemne de foc era infloritor, minti "luminate" cautau sa inventeze noi instrumente de tortura, totul era arbitrar si simplu! Rosteai ca omori in numele "Domnului", si focul cuprindea lacom pielea "necredinciosului", satarul despica firesc si cu precizie capul ereticului, totul era providential, un serviciu de ecarisaj pus in slujba "Domnului". Era atat de simplu sa fii un mic dumnezeu pe atunci, incat nici nu aveai nevoie de calificare. Aceasta se obtinea la locul de munca ... singurul criteriu: sa-ti placa sa ucizi! Dar daca "necredinciosii" si familiile acestora se mai revoltau cateodata pentru nedreptatea ce li se facea(detaliul asta cu pierderea vietii), ei bine, in schimb Domnul nu se revolta niciodata, el era multumit, mainile lui erau mereu pline de sange clocotit.

In zilele noastre s-a ramolit rau de tot aceasta institutie, a ajuns doar o umbra palida, cadaverica a ceea ce a fost candva. Pacat de ea, parea de viitor .. poate ca mi-ar fi placut sa fiu cioclu! Haine negre, muzica gotica, masca precum a lui Zoro, exact genul meu! :)) Era o asa mare placere, voluptate, lumea chiar era pasionata sa omoare in vremurile alea ... nu ca in ziua de azi, cand oamenii si-au pierdut tot entuziasmul. Nu mai sunt deceleratii de altadata! Cred ca "de vina" pentru asta se cheama ca poate fi Umanizarea(barbar spus, cenzura instinctelor animalice, constientizarea a ceea ce este bun si rau dintr-o perspectiva a bunului-simt universal) si Desteptarea(dezvoltarea inteligentei)

Sau poate ca eram noi mai prostuti pe vremea aia, si am permis unei maini de oameni sa ne incatuseze cu doctrina lor, sa ne tortureze si sa ne omoare cu instrumentele Inchizitiei? Astazi ma simt mai norocos, astazi i-am castigat de partea noastra, ii mituim : le finantam catedrale megalomanice, bisericile cata frunza-cata iarba, un intreg aparat propagandistic(care intre noi fie vb, nu-si prea face treaba bine!), ce sa mai, le dam si pielea de pe noi, numa' sa fie bine, sa puna si ei o vorba buna acolo in cer pentru noi, cand se trag ei de sireturi cu Al-Mare, la adapostul unui pahar de vin. Acesta-i spiritul vremurilor in care traim, Toleranta! Nu conteaza ca nu-s spitale, scoli, bani de medicamente, bani de mancare, etc, important e ca avem biserici. Sa aud vreodata vreun fanatic d-asta religios ca se plange ca nu are de niciunele, pai o sa iau o caramida din biserica de la coltul strazii, si inainte sa-i dau in cap cu ea(metaforic vorbind! desi...) o sa-l indemn sa ia o gura din caramida asta sfiintita, pt ca ea se va transforma in peste si vin la contactul cu papilele sale gustativo-bigotiste.

Bine, inca 1000 de ani si ne vom destepta si noi, sper! Zic 1000 dar ma gandesc ca sunt suficienti si 100 de ani, biserica si religia sunt in picaj liber! Minciunile lor nu mai starnesc interesul nici macar copiilor de tata! Nu mai reusesc sa induioseze pe nimeni. Vine din urma arhetipul inteligentei colective a lumii, cu toate descoperirile stiintei, care deja de ani buni ofera raspunsuri alternative si credibile pentru toata minciuna indrugata de biserica. Voi, habotnici, fanatici religiosi, nu va mai amagiti, acceptati ca religia si biserica sunt puse in sfarsit la locul lor meritat, la umbra stalpului infamiei. Toata lumea o ocoleste, toata lumea se rusineaza cu ea. Este doar o chestiune de clipe(raportandu-ne la gigantul timp cosmic)pana cand aceasta pata neagra din istoria omenirii isi va da ultima suflare.

miercuri, 3 august 2011

Live and let live

Dragii mei, ati iubit vreodata pe cineva intr-atat de mult incat sa declarati razboi propriei voastre persoane, propriului vostru egoism? Sa le dovediti in lupta, si sa puneti astfel, fericirea celuilalt inaintea propriei voastre fericiri? Asta chiar daca ar presupune sa pierdeti pt totdeauna acea persoana de langa voi? Sacrilegiu, sacrificiu, nebunie fara margini, etc. fiecare dintre voi ar putea sa vina cu propria sa definitie cu privire la o astfel de abordare brutala a problematicii fericirii. Eu pot sa banuiesc doar, ca ai nevoie de o doza importanta de altruism si intelepciune ca sa pleci pe drumul asta curajos al implicitei metamorfoze spirituale.
(Auto-suficientza, egocentricitate mascata ori la vedere, tentacula parsiva implantata in propriul-meu-amor, ai fost excomunicata, nu mai esti bine-venita pe meleagurile aflate in posesiunea mintii si vointei mele! Piei materie gelatinoasa care ai supt seva acestui nefericit, hranindu-ti lacomia, lasandu-l singur, prada intunericului. Dispari, si ia-ti si mantaua neagra sa-ti tina de urat. Ridica valul umbrelor de pe ochii lui, reda-i albul ochilor, cruta-i vederea, ai facut si asa destul rau!)
Eu n-am sa inteleg niciodata acele persoane care decreteaza sec, de la inaltimea sufletelor lor minuscule, ca ele nu au iubit pe nimeni, niciodata ... In mod normal as incerca sa fug de genul asta de oameni, pe care mi-i inchipui ori prea nebuni, ori prea mincinosi. Persoana mea nu debordeaza nici de prea mult altruism, nici de prea multa inteligenta, sunt mai banal chiar decat acoperisul de paie al unui zgarie nor din Manhattan, sau poate tot la fel de folositor ca un robot de bucatarie in mainile oamenilor epocii de piatra(putina auto-ironie, ca sa raman in echilibru fragil), dar cu toate astea, am momentele mele rare de clar-viziune a lucrurilor, dupa cum NU se poate deduce din cele ce urmeaza :

Stii, desi te-am iubit, ma vad acum prins intr-o hora muta, absurda, desfasurata intr-o atmosfera rece de continuu priveghi. Ma tin de mana cu Neputinta, Regretul, Incertitudinea, si alti cativa carora le lipsesc tag-name-urile, dar care-mi zambesc generos, precum niste varcolaci, cu caninii la vedere. Ma macina o intrebare: Si daca n-am luptat niciodata suficient de mult pentru tine? Mereu m-am imbufnat, mi-am luat jucariile si am dat bir cu fugitii inca de la primele obstacole, pt ca mai apoi sa te rog sa ma ierti, sa ma primesti inapoi sub aripa prieteniei tale. Iar lucrul acesta l-am repetat de cateva ori, mi te-am rupt de la suflet pt ca nu ma iubeai, iar apoi din cale afara de nefericit cautam intelegerea, iertarea si iubirea ta. Si baietii pot fi suparaciosi! Stiu ca nu-s demn sa fiu iubitul tau, iar un simplu prieten nu ma pricep sa fiu, am incercat, dar fara succes! Sunt un Miki care ti-a adus numai batai de cap, si din cand in cand(atunci cand supararea mi-a intunecat mintea) niste jigniri nemeritate. I'm a bad looser, now i know that! As mai fi avut atatea sa iti spun, lucruri frumoase pe care doar tu sa le auzi, pt ca doar tu le meriti, pt ca doar tu esti importanta, pt ca orice as face gandul meu bun se intoarce la tine, precum un porumbel voiajor pe care candva amandoi l-am adoptat, dar pe care doar eu il mai hranesc astazi, cu franturi de amintire vie si speranta desarta. Mi-ar placea sa realizezi intr-o zi cat de mult ai insemnat pt mine, si inca mai insemni! Nu stiu la cine ar trebui sa ma rog sa ne dea mai multa minte. Si nici cui, tie sau mie ?! Imi pare rau pt ca n-am stiut sa fiu mai intelegator, mai rezonabil, e drept, nu ma pricep deloc la fete! Imi este dor de tine, intotdeauna mi-a fost! Si de Oana imi este foarte dor!

N-ai sa-mi raspunzi, dar banuiesc ca merit asta! Esti fata pe care am iubit-o cel mai mult de pana acum in viata mea, si mi se pare corect sa platesc pt acest lucru. Fericirea imi este refuzata in mod constant, fuge de mine de parca ar concura la proba de 100 de metri garduri de la Olimpida, fuge de rupe pamantul. De cateva ori m-a palmuit, dar a avut grija sa nu dea prea tare, iar dulceata caldurii de pe chipul meu s-a evaporat cu o viteza mult prea mare. Vreau sa stii ca nu sunt suparat pe tine, te pot intelege, e viata ta, fericirea ta. Mi-ai oferit sansa sa te fac sa te indragostesti de mine, iar eu am dat-o in bara. Am ratat cu poarta goala, ca sa fac o analogie cu un sport tare drag tie. Asa e in viata, ca si in fotbal! Spun mereu ca eu nu regret nimic in viata, dar uite ca nu-i chiar asa! Regret ca s-a sfarsit astfel prietenia noastra, mi-as fi dorit sa reusesc sa te fac sa intelegi ca dragostea mea pt tine era mai puternica decat orice pe lumea asta. M-ai fi iubit poate si tu, mi-e greu sa cred ca cineva care m-ar cunoaste cu adevarat, nu ar reusi sa ma iubeasca(dar poate ca sunt prea vanitos cand spun asta). Ce ma fac daca o sa te intalnesc vreodata pe strada? Care dintre noi isi va feri primul privirea? Ai sa poti auzi tropotul inimii mele, sfarseala din corpul meu, dezintegrarea fiintei mele, valul de regrete dureroase? Nu-ti cer nimic, pt mine a fost o placere sa te cunosc si sa fiu indragostit de tine si daca as putea s-o iau de la inceput, as face-o fara pic de tagada! Stiu ca nu ai sa-mi mai vb niciodata, si asta doare! Sper sa-mi gasesc linistea sufleteasca intr-o buna zi, vorba unor comentarii de pe blog! Amin !

Imi dau pana si eu seama ca n-am niciun drept sa reapar asa cand mi se nazare mie, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Eu singur, cu manuta mea m-am trecut pe lista naufragiatilor, a disparutilor, iar acum ma intorc, precum o fantoma, sa bantui lumea .... nu prea se cade! Cred ca te cunosc suficient de bine incat sa-mi dau seama ca m-ai iertat pt toate lucrurile urate pe care, pe nedrept, ti le-am spus. Dar pe de alta parte, simt ca nu-ti doresti ca eu sa mai am in vreun fel de-a face cu viata ta. Sunt un capitol inchis, ciudat, dar chiar asa ma simt, un capitol inchis intr-o carte veche, legata si zavorata intr-un cufar. As putea incerca sa strig(cred ca asta e noima mesajelor astea), dar stiu ca nu vei dori sa ma auzi, si e firesc! Cine vrea sa reinvie mereu si mereu o fantoma? Nu pari genul care sa iubeasca fantomele, asa ca te inteleg daca o sa alegi sa-ti vezi de prezent si de viitorul tau stralucit, si sa lasi in seama unor cosmaruri anumite fantome. Am ales sa te cred, cand mi-ai zis ca nu ai vrut niciodata sa ma faci sa sufar. Eu singur am ales sa ma las sa sufar, pt ca nu stiu o alta cale si poate pt ca merit asta. E oarecum dulce-acrisor, purificator si inaltator sentimentul ca suferi din dragoste. Mi se pare cel mai bun mod de autopedepsire, cel mai potrivit, cel mai desavarsit. Daca merit vreo pedeapsa pt vreun pacat, atunci aleg sa sufar din dragoste, iar daca asta n-o sa ma omoare ... restul de suferinte vor fi joaca de copil.

Rabdarea ta are si ea o limita, iar eu am incalcat-o in cateva randuri; ultima oara mi-a fost fatala. Ai dreptate sa nu mai apleci urechea la vorbele mele, cu cat sunt mai sincere cu atat par mai goale si fara sens. Te-am pierdut pt totdeauna de asta data, sau poate ca nu te-am meritat niciodata! Am sa pastrez toate amintirile placute in legatura cu tine, doar ele merita pastrate. Esti o fata deosebita, am stiut-o intotdeauna, dar n-am avut inteligenta necesara sa ma ridic la nivelul asteptarilor tale. Drama vietii mele : gramada de neuroni lenesi din capul meu a reusit sa-i corupa si pe ceilalti 2-3, mai sprinteni, ca e superfluu sa faca pe eroii. Te-am iubit, si voi continua sa ma gandesc la tine, pt ca oricum, tu ai devenit parte din mine. Poate intr-o buna zi vom vorbi din nou, cand imi vei fi iertat toate derapajele mele, toata gelozia si prostia care m-au impins catre un suicid emotional. T UV-esc! Mi-e dor de voi!

Iarta-ma ca te-am deranjat, n-am crezut vreodata ca am s-o mai fac, dar ... nu e niciodata usor sau suficient sa pui o bariera cu semnul "Uit-o, nu-i de nasul tau!" si sa te astepti ca asta sa rezolve totul, ca am sa uit ca mi-ai fost candva draga. Iti multumesc pt clipele minunate petrecute impreuna(cred ca ti-am mai spus asta), cred ca am stiut inca de atunci ca intre noi totul s-a terminat, cu toate astea nu-s surprins ca eu inca tin la tine, si nici tu nu ar trebui sa fii. Desigur, asa am consimtit amandoi, ca asa este mai bine sa nu ne mai vorbim niciodata ... Mi-as fi dorit sa fiu si eu la fel de puternic ca tine, in materie de gestionat sentimentele, dar nu-s! Pt mine era ceva firesc sa fiu indragostit de tine, chiar si atunci cand credeam ca te urasc, de fapt eu tot te iubeam. Singura alinare pe care o gasesc, ar fi aceea ca-mi dau seama ca meriti pe cineva mult mai bun decat mine. Iti doresc tot binele din lume si-mi doresc sa fii fericita! (stiu ca lucrurile astea mi le doresti si tu) Ma simt mult mai bine acum dupa "spovedania asta", intotdeauna m-am simtit foarte atasat de tine, iti multumesc ca ai fost atat de buna cu mine!

"Durerea isi schimbase culoarea, se mutase in spectrul tamaduirii" (John Updike - Centaurul)

Ps. Ati urmarit o abordare masochista a unei etape din viata mea. Dati-mi fericirea pe mana, si am s-o fardez in chip de clovn care rade cu un ochi si plange cu celalalt. Dar daca, vorba unui geniu al literaturii universale, Marin Preda, in Delirul ... (cu aproximatie, citez..) .. "daca am lasat fericirea sa treaca pe langa noi, si nu am schitat nici cel mai marunt gest pentru a o retine?" (sigur nu era asa citatul, dar sper ca se intelege macar ideea care transpare din el)
Sa ne intelegem, Oana este cea mai buna prietena a Roxanei. Iar ca tabloul sa fie de un absurd absolut, tin sa reafirm ca Roxana n-a fost niciodata iubita mea, doar cel mult o prietena.

luni, 30 mai 2011

Moin/Tchüss (1)

In goana mea (in)voluntara dupa experiente de viata cat mai diverse si mai pline de invataminte, soarta mi-a calauzit pasii, de asta data, in Germania. A fost suficient un telefon, o voce mieroasa, niste promisiuni, o stare general-prosta a mea, determinata de niste neplaceri pe plan sentimental, dar si "profesional", si, iata-ma in pragul usii cu bagajele facute, pregatit pentru un drum de 40 de ore cu autocarul, pana la Hamburg. Aveam nevoie sa plec pentru o vreme, iar oferta asta de munca a venit cum nu se putea mai bine, remuneratia era si ea, una corecta, multumitoare. Asadar n-am mai stat prea mult pe ganduri si imediat dupa Paste m-am prezentat la noul loc de munca, o pizzerie din nordul germaniei, pe malul marii baltice, intr-un satuc foarte cochet. Era pentru a doua oara, cand, patronul, un sicilian la 40 si ceva de ani, stabilit de multi ani in Germania, ma chema sa lucrez la el. Prima oara, acum 3 ani, am strabatut jumatate de europa cu trenul, din nordul italiei pana-n nordul germaniei, pentru ca dupa doua saptamani sa strabat o alta jumatate de europa(si tot cu trenul), din germania in romania. Chipurile, nu putea sa-mi faca acte, iar eu credul, l-am crezut, in afara de asta mi s-a parut ca a existat si o antipatie reciproca, desi eu nu am obiceiul sa antipatizez persoanele decat dupa modul lor de a se comporta, deci putem presupune ca nu s-a purtat intocmai frumos cu mine, dar cine mai tinea minte acum toate aspectele astea, trecusera 3 ani de zile, iar eu incerc sa retin doar partile pozitive (si foarte rau fac, pentru ca astfel nu reusesc sa trag niciodata nicio invatatura ..) Amintirea oarecum neplacuta a primei mele descalecari in Germania nu m-a impiedicat sa revin asadar in aceasta frumoasa tara, plecand din romania cu o atitudine pozitiva, cu pofta de munca si de adaptare, cu mici atentii pt noua mea "familie adoptiva"! Urma sa-mi petrec urmatoarele 4-5 luni departe de casa, de familie, de prieteni, dar nu si de limba romana, deoarece italianul mi-a zis ca mai sunt romani acolo care lucreaza la el, deci premize bune sa ma adaptez mai usor la noul loc de munca, ce poate fi mai perfect! Really, what could get wrong ?!

sâmbătă, 5 martie 2011

Senectute

Reprezinti apusul unei zile, dar si a unei vieti,
Conglomerat de viscere, livid si fantomatic.
Prin ochii-ti lipsa sondez pana-n strafundul negurilor tale,
Sunt ganduri glaciare ce-ti misca aproape neinsufletita-ti frunte,
Iscoditori, serpii vicleni, doar ei iti mai aluneca prin vene,
Veninul lor te-a mistuit deja, clepsidra ta e aproape goala
Sunt ultimele fire de nisip, un ultim recital, un ultim rol
Pe scena vietii tale, o piesa in care joci, doar actul final.
Mai ai o ora, si apoi, vei fi cuprins de un fior de gheata,
O alergie stranie la viata, c-un categoric cinic rezultat.

marți, 1 martie 2011

Norvispinbeu


Priviti-va 'dar sufletul in zare,
Gonind printre petalele de soare
Cuibarit intre vis si placere,
Bucuros c-a scapat de durere.

Mi-ar fi placut sa fiu un nor,
Sirag de perle calator,
Sa-ndemn tot omul la visare,
Sa-l smulg din carapacea care,
Incet dar sigur il sufoca,
Concret si cinic il disloca,
Din misticismul lumii sacre,
Limbaj prolific, plin de soapte.

Mi-ar fi placut sa fiu un vis,
Un coltisor de paradis,
Nimic eclectic, totul clar,
O oaza, un munte autumnal,
Chiar si-un ocean dezinhibat,
Cu pesti, meduze si corali,
Ondine capricioase gri,
Pe insule portocalii.

Mi-ar fi placut sa fiu un spin,
Armura verde a unui trandafir,
Conditie 'ntr-un fel ingrata:
O arma alba-ntunecata.
Din inertie apoi as fi pornit razboi,
Cu degetele lumii vechi si noi,
Si inerent s-ar fi iscat un lac,
De-un rosu viu ne-nduplecat.

Mi-ar fi placut sa fiu un curcubeu,
Agrafa prinsa pe tampla cerului tau,
Spectacol magic de lumina si culoare,
Aflat sub spectrul ploii trecatoare.

"I'd love to be one of those colorful early summer days
When everybody is happy that you came
Everybody smiles back at you as soon as your eyes cross their eyes" (Elisa Toffoli)

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Le Touche

Mi-e inima adanc impovarata de dulcea-ti amintire
Si amarnic tot picura dintr-insa suspine grele si un dor curat.
Sagalnic gand hulpav sa-ncerc abrupt sa mi te mai alung din minte
De acum, nevolnicia-mi este soata, vointa-mi muribund corp decantat de viata
Ma simt neputincios, orbit de-a fulgilor solida consistenta.

Nu-s fulgi obisnuiti, nici magici nu-s, nimic n-au sfant in ei,
Nici nu coboara alene, ca-ntr-un tango, pornit de sus, din stele,
Nu-s albi, imaculati, sunt impregnati cu obida, minciuna, rusine si noroi;
Dospiti de-o minte prea necoapta, sarmanii fulgi, nu poarta o vina anume;
Crescut-au nefiresc de asprii, precum nisipul pe-obrazul unei lucide simtiri.

Cernuti sunt ei de mana ta, ce poarta inca pecetea culpei de-a te fi iubit,
Si imi asum esecul dovedit al dorului ce-a fost sadit, dar n-a rodit;
Tagaduiam ca in desert e cu putinta s-aduc solemne rugi acelui soare
Sa am puterea sa iubesc petale negre imbracate-n diafane zale,
Mirajul tau ma-ndeamna, odata-n plus, sa uit pe unde-am ratacit cararea.

Solemna ti-e tacerea, si-n modul cel mai sincer incerc sa-ti dau dreptate,
Nu am pretentia c-am insemnat ceva mai mult decat un palid semn de carte,
Uitat, intr-un final, "din intamplare" in cosul de gunoi a unei zi de sarbatoare,
Oricum, gasesc si acum ca magistrala interpretarea ta de odinioara,
Nimic nu a lasat sa se-ntrevada, ca voi primi cadou, in inima ... o spada.

Si culmea, cu toate astea,
Nu-i chip de impacare,
N-o vrei nici tu, nici eu,
Nici soarta, dupa cum se pare ...

marți, 4 ianuarie 2011

Gabriela

Nu v-am povestit niciodata despre ea, dar am sa incerc s-o fac acum, la modul foarte serios si obiectiv(deci o sa iasa taman pe dos). Ne stim de relativ putina vreme, din toamna anului 2008, cand eu m-am repatriat din panicata italie, cuprinsa de spaima raspandirii crizei economice importate din fucking-america; inainte putin de asta, eu incercandu-mi timid norocul si prin germania, unde visul meu - sa spal vase intr-o pizzerie din nordul extrem, aproape de fiordurile marii nordului - a fost prematur spulberat, dupa numai doua saptamani de clabuc, de catre mafiotul sicilian, patronul cosmeliei cu pricina. Asadar, satul de pribegie m-am suit in primul tren cu destinatia acasa(bine, au fost vreo 5 trenuri, vreo 33 de ore de drum, vreo jumatate de europa strabatuta cu trenul, dar intr-un final am ajuns teafar in bucuresti)si, deprimat de experienta europeana, nesatisfacatoare, avuta in campul muncii, mi-am reluat vechiul jobless de internaut.
Cam asa(anxios precum un dalmatian cu pete de exuberanta si voiosie semi-docte, scapat din coltii unor fiare turbate)am intalnit-o pe Gabriela, pe un site de socializare, unde am purtat un dialog extrem de placut despre carti, filme, fotbal, si atatea altele. A fost o conversatie agreabila, naturala, intre doi oameni care tineau sa-si omoare plictiseala astfel. Ea a avut mai apoi, ceea ce cred ca se poate numi un feeling in ceea ce ma priveste si m-a banuit ca as putea fi o persoana cu care se poate discuta in termenii cei mai firesti despre cultura, despre viata in general(unde eu, de la "inaltimea" proaspetei mele experiente dobandite peste hotare imi imaginam ca am foarte multe de spus), si uite asa s-au infiripat discutii pe messenger, care au "degenerat" intr-o prietenie sincera si curata, care dureaza si in zilele noastre, si care are la baza sentimentul de respect reciproc pe care ni-l purtam unul-altuia. Sunt tare mandru de prietenia pe care Gabriela mi-o arata, si-i sunt recunoascator ca am gasit in ea o prietena atat de buna, entuziasmul a fost atat de mare, incat, in mod oficial ea a devenit, de mai multa vreme, confidenta mea! In general am incredere in oameni, eu inca nadajduiesc ca oamenii sunt in esenta buni, iar Gabriela este un bun exemplu de OM. Am incredere in ea!(spre exemplu, i-as incredinta pin-ul cardului sau testamentul spre a-mi duce la buna indeplinire ultima dorinta) Dar cine este Gabriela?

Incercati sa va imaginati o fata aflata intr-o librarie, si, in ceafa careia, suflandu-i indeaproape, Florin Piersic Jr. este bulversat de gratia-nonsalanta cu care ea se misca printre copacii prefacuti in pagini de carte. Acesta ii cauta privirea, ii urmareste gesturile, isi doreste vecinatatea ei, apucandu-se sa rasfoiasca distrat cartile pe care ea le lasa din mana. Ar putea sa fie orice, frumusetea ei, parfumul ei, ochii sau poate parul ei. Florin este visator si incearca sa-si stapaneasca emotiile, dar in acelasi timp vrea sa transmita clar mesajul - e ceva cu acesta faptura, care-l inspira, am fi tentati chiar sa credem ca e un inceput de dragoste la prima vedere. Dar trebuia sa fie si un dar ... Cand si cand ii mai raspunde monosilabic, fara niciun chef domnisoarei blonde care-l insotea, trimitand-o cand dupa una, cand dupa alta, doar sa-l scuteasca de prezenta-i inoportuna inca o vreme.
Si-a amintit! Inima i-a saltat navalnic in piept cand privirea ei a intalnit privirea lui, si pret de cateva secunde si-au sustinut privirea unul-altuia, de parca au derulat in memorie amintiri stiute doar de ei.

Da, ea este Gabriela. O fata foarte frumoasa, pasionata de lectura si sport, o fata desteapta si altruista(i-am propus sa-mi ofere si mie o facultate, din cele doua pe care le-a absolvit ea la stat, sa am si eu una, si, bucuroasa a acceptat numaidecat), o fata de-o naturalete nemaipomenita, un simt al umorului contagios, o fata cu un job extrem de important, o fata care conduce masini nemtesti cu multi cai putere, si, care a ramas totusi cu picioarele pe pamant si se indruma in viata dupa principii si seturi de valori foarte sanatoase. Cu toate astea ea nu este perfecta, nu nu, nicio sansa! Vorbeste cu mine, deci de aici tragem concluzia ca este doar aproape perfecta!
Stiu exact la ce va ganditi, daca exista o astfel de fata, cum se face ca de ea nu m-am indragostit inca?
Ei bine, cand eram pe punctul de a ma indragosti de ea, deci la doar cinci minute dupa ce am inceput sa vorbim pentru prima oara(glumesc, desigur, trecusera zece minute), ei bine, fara sa apuc eu s-o intreb mi-a spus clar, fara echivoc ca are un iubit si ca este foarte fericita. Pe undeva am simtit ca a spus-o si cu o oarecare teama, pentru ca exista si varianta ca eu sa ma ridic de la masa virtuala de dialog si sa plec(tocmai cand se obisnuise cu mine), dar n-am facut-o, si ma felicit pentru asta! Am inteles asta, intotdeauna inteleg asta si niciodata nu mi-am propus vreodata sa fiu eu vreun casanova care destrama iubiri, casnicii sau mai stiu eu ce! Iata deci ca sinceritatea ei de la inceput a fost un bun liant pentru inchegarea unei frumoase prietenii. Mi-ar placea sa existe mai multe fete precum Gabriela in lumea asta, ar fi o lume mult mai buna, mai sincera, mai frumoasa.

Ps. Gabriela si cu mine incercam "un experiment" zilele acestea, amandoi citim aceeasi carte(cella serghi - panza de paianjen)iar apoi o vom comenta, fiecare din perspectiva sa. Ma amuza si intriga acest demers, sper sa ma descurc.
V-am vorbit despre Gabriela in termeni dulci, admirativi, dar cei care ma cunosc stiu ca nu am obiceiul sa fac complimente gratuite, eu fiind mai degraba un tip taciturn decat unul prietenos. Asadar tot ce am spus mai sus despre Gabi izvoraste din convingerea mea intrinseca legata de ea, si nu-i nicidecum un simplu exercitiu literar.

vineri, 31 decembrie 2010

La multi ani!

2010, dragul de el! Un an cat o poveste imposibila de dragoste dintre un "copil prostut"(cum ar spune ea) si o fata insensibila la incercarile celui dintai de a-i cuceri inima. Un inger(credeam pe atunci, acum nu mai sunt chiar asa de sigur)cu numele de ...,iar acum, spre finalul anului, redus doar la o simpla initiala, dar chiar si asa, dureroasa. Mi-a placut anul asta, in primul rand pentru ca am fost extrem de indragostit de R. O fata obisnuita, normala, fara pretentii de fotomodel sau aere de diva de dorobanti. O sumedenie de emotii irepetabile traite la cea mai mare intensitate, pe care le consider cel mai minunat si valoros lucru din lume. Asadar pot sa spun ca sunt tare norocos ca am avut sansa sa traiesc toate momentele astea minunate, carora le-am consacrat, cand m-am simtit inspirat, ici-colo cate o postare reprezentativa. Nu-i deloc complicat sa te indragostesti. Daca nu stiti cum se procedeaza va pot lamuri eu intr-o clipa, deja cred ca pot sa-mi iau doctoratul in astfel de problematici. Iata : se ia una bucata fata, se pune in centrul preocuparilor tale zilnice, i se atribuie apriori calitatea de cea mai minunata fiinta din lume, la vederea careia simti cum ti se umple inima de bucurie si in preajma careia te porti, involuntar, extrem de incurcat si aiurit. Ajungi astfel sa te gandesti zilnic, in fiecare secunda, la ea, si reusesti sa zambesti singur, spre mirarea indiferenta a oamenilor din jur, care totusi, preventiv, te ocolesc la cel putin doi pasi distanta. Uneori se intampla sa ne aruncam cu capul inainte, sa uitam sa ne lasam o marja de eroare, sa plonjam fara nicio masura de siguranta in mijlocul unei furtuni starnite de o emotie uriasa, deci sa reusim sa ne indragostim pana peste cap. Poate, de cine nu trebuie, si astfel, incetul cu incetul alte sentimente, mai putin nobile pot pune stapanire pe sufletul nostru, metamorfozandu-ne, schimbandu-ne bunele obiceiuri, devenind mai paranoici, mai atenti cu astfel de investitii de nobile sentimente pe viitor. Romanticii, naivi irecuperabili cu tendinte idealisto-masochiste, printre care poate ca ma numar si eu, nu ne invatam minte niciodata, si, plini de incredere si surazatori o luam iar si iar de la capat, convinsi fiind ca oricate greutati "ar binevoi" soarta sa ne puna-n carca, noi nu avem dreptul sa modificam din temelii tot ceea ce este bun si frumos in noi, altii pot s-o faca, e problema lor! Cel mai important, dupa parerea mea, este sa nu regreti niciodata nimic! Si daca n-a fost sa fie ... asta e! Poate o sa fie mai cu noroc data viitoare! Fac eu pe grozavul acum, dar niciodata nu e asa usor sa nu pui pasiune in tot ceea ce faci si sa nu ti se para ca traiesti o adevarata drama, atunci cand lucrurile o iau razna, poate din cauza ta, poate a celuilalt... Dar destul despre mine, nu vreau sa monopolizez discutia ! :)) 

Printre celelalte "mari realizari" ale mele pe anul asta mi se pare demn de amintit ca am reusit sa-mi iau carnetul de sofer, in conditiile in care nu ma vedeam vreodata sofand, nu intelegeam cum fac masinile de nu intra una in alta pe strada. Unde mai pui ca l-am luat din prima, atat sala, unde m-am dus cu gandul ca o sa pic, si uite ca n-a fost asa, cat si traseul. Apoi ar mai fi si blogul asta, tare ma bucur ca am avut initiativa sa-l deschid, imi mai spun si eu gandurile, si, incet incet poate o sa ajung la o filosofie de viata pornind de la blogul asta, ar fi o chestie! Pana una-alta mi-a fost destul de folositor pe plan personal, am reusit sa-mi concentrez energiile creatoare in cadrul unor postari, unele mai nervoase, altele, dimpotriva, pline de dragoste, dar intotdeauna sincere, poate si asta sa fie unul dintre motivele pentru care blogul a suscitat un oarecare interes din partea sexului frumos. Lucru care nu poate decat sa ma bucure, pentru ca in fond mi-am dorit sa bucur si ochii altor privitori, poate ca intr-o mica masura am reusit asta, si sper sa-mi iasa si in continuare, dar totul depinde de inspiratie. Deocamdata, sincer, inca n-am regasit-o, dar poate ca nu o caut eu unde trebuie ! :P

Tin sa va multumesc din suflet tuturor acelora care ati urmarit postarile mele pana la acest moment, sper ca aveti deja un pic sentimentul familiar ca ne cunoastem, chiar daca poate ca nu ne-am vazut niciodata. Va multumesc pentru criticile, aprecierile si comentariile voastre care au insotit postarile mele de-a lungul anului. Sincer, n-as fi crezut vreodata ca in afara de mine vor fi si altii care vor citi pe aici.(sau poate ca nici nu sunt .. rubrica de comentarii spune totul :))) Deci, pentru un elev de media 6-7 la limba si literatura romana eu zic ca m-am descurcat onorabil. Va multumesc asadar pentru ragazul de a fi poposit un pic si pe acest blog, si-mi exprim speranta ca am fost o gazda buna.

Va doresc sa aveti parte de sanatate de fier, dragoste sincera si-ndestulatoare, lumina in suflete, noroc din plin si toata fericirea din lume sa va bata la usa. Zambiti mai des, viata e prea frumoasa sa va ramana indiferenta, fiti mai buni, mai altruisti, daruiti iubire si cadouri fara sa asteptati ceva in schimb. Un chip luminos este un chip frumos, iar lumina porneste din sufletul vostru, cu cat este mai curat cu atat este mai bine.

La multi ani! Sa va mearga toate din plin in Noul An!

marți, 28 decembrie 2010

(Ne)lamuriri necesare

Cum adica ati apelat la serviciul "lost and found" pentru a ma afla?  Sigur nu-mi jucati un renghi? Eu, in tot timpul asta, am fost aici, langa voi!  La fel de umil, fortificat intr-un cocon de tacere vinovata, o masa amorfa de ganduri negre care-si asteapta, non-beligeranta, ploaia purificatoare s-o vindece de pustulele-i scabroase. Intr-o zi as putea incerca sa visez cum ploua cu stropi reci de gheata, lame ascutite care-ti lasa pielea brazdata de caldute siroaie, molcome revarsari de smoala, cu pretentie candva de lava vulcanica. 

Gata, stiu! Masca de sticla de Murano e de vina!(vom incerca si vom reusi, asadar, sa dam vina pe ea!) Am o masca noua, deci nu-i de mirare ca nu m-ati mai putut recunoaste pe strada! Este o minunata creatie a mesterilor sticlari venetieni, iar eu am luat-o de la un arlechin care a parut foarte bucuros sa scape de ea. Este de culoare argintie cu reflexe sidefii si albastre, si(curios lucru!) mi pare ca aud valurile marii spargandu-se de stanci, in momentul cand o apropii de fata. Lucru straniu, cu siguranta! Dar ceva mult mai infricosator in legatura cu aceasta masca nu am apucat inca sa va spun ... 

Dar, inainte de asta, pentru ca cineva m-a intrebat daca o mai iubesc pe R ... Da, inca am sentimente si amintiri puternice ce ma leaga de ea. Cred totusi ca cel mai bun raspuns va poate fi sugerat de playlistul meu, in special de primele trei melodii din el.  Asadar media versurilor primelor trei melodii de pe playlist reprezinta punctul meu de vedere la momentul acesta in legatura cu ... Deci ne-am luat amandoi judecatorul cel mai impartial din lume, vom lasa Timpul sa hotarasca pentru noi! 

Ps1 : Poate ca tu ai dreptate, dar n-am acum forta sa-ti recunosc asta. Poate ca intr-o buna zi ... cand sufletul imi va fi inundat de lumina soarelui de primavara, de cantecul randunelelor neobosite, de mirosul teilor infloriti ... de ce nu !? Pana atunci voi continua sa ma gandesc la tine ca la un miraj indepartat, pana cand profetia se va adeveri ,"and this memory will fade away and die", iar noi doi va parea ca nu ne-am cunoscut niciodata.

Ce chestie! Citatul tau favorit mi se potriveste acum ca o manusa! N-as fi banuit vreodata lucrul asta!


Ps2. Pentru ca pare sa nu se inteleaga niciodata suficient de clar din postarile mele, ma vad nevoit s-o afirm acum, aici, tare si raspicat: Eu si R. n-am fost niciodata iubiti, am fost cel mult amici, poate prieteni! Si pentru ca gusturile(nu doar muzicale)se schimba cu timpul, acestea erau cele trei melodii la vremea acestei postari : James Blunt - Love Love Love; Natalie Imbruglia - Want; Elisa Toffoli - Rainbow.

marți, 19 octombrie 2010

Eu, insolitul

Ieri a plouat mai toata ziua, cand mai tare, cand mai incet, asa ca am luat hotararea sa fiu o data in plus in nerand cu lumea si sa merg la munca ... pe bicicleta ... zis si facut, mi-am tras pantalonii scurti de biciclist pe mine, m-am mai uitat inca o data pe geam .. apa era tot acolo, apa .. adica baltile, ploua marunt .. hai ca am noroc mi-am zis, stai sa vezi ca n-o sa fie chiar asa de rau pe cat imi imaginam eu .. o iau pe trotuar, lipa-lipa, ajung eu intr-un final! Ma vede maica-mea(care tocmai venise de afara) isi face cruce si cu stanga si cu dreapta, imi zice ca-mi desumfla rotile daca nu-mi bag mintile in cap, pana la urma eu accept sa-mi iau o pereche de pantaloni lungi pe mine si ea inchide ochii la noua mea nebunie. Afara acceptabil, ploua nu foarte rau, asa ca am pornit cu zambetul pe buze la drum si am mers asa defiland de fericire cam juma de drum(20 de minute), moment in care a inceput sa se inteteasca ploaia .. ups! Baltile s-au transformat in lacuri, picaturile de ploaie imi siroiau de acum in voie pe fata secandu-mi bucuria de-a merge prin ploaie .. ploaia asta neprietenoasa de s-a pornit n-o mai intelegeam! Ajung eu intr-un final la munca, ud din cap pana-n picioare ... expresiile colegilor .. de nepretuit ! :))  Ochi largi cascati, zambete zeflemitoare, contrariati si uimiti se lanseaza intr-o serie de comentarii : "las-o draqului nicule, si pe vremea asta cu bicicleta ?", "nicule, uite aici 2 lei sa ai de metrou data viitoare!", "nicule,  au functionat stergatoarele?", "nu esti sanatos nicule!", "nicule, ne-ai dezamagit la faza asta" .. N-am mai avut puterea sa ma apar .. adidasii plini cu apa, hainele ude, totul ud de pe mine imi spuneau ca mai bine tac si-nghit glumitele lor! Asta e ... m-am cam riscat cu bicla pe vreme asta, dar nu-i nimic, iau echinaceea .. e momentul sa vad daca e buna de ceva, n-ar trebui sa racesc, zic si eu! Ma schimb in salopeta de munca si uite ca se duce si noaptea asta, iar ziua ce aduce ? ... exact, Ploaie! Acum chiar turna binisor, m-am echipat corespunzator ..mi-am lasat pantalonii scurti pe mine de data asta, colegii mi-au sugerat sa-mi infoliez adidasii, picioarele , eventual sa ma infoliez cu totul  ... (am niste colegi foarte glumeti ...) Si am iesit, asa senin, sa sfidez vantul rece, ploaia caineasca de afara, bunul-simt, care-mi spunea pana si mie ca asta nu e tocmai vreme de mers cu bicla! Deja nu-mi mai imaginam comentariile celor de pe strada, oameni "normali" cu umbrele, pelerine de ploaie, oameni ca la carte, sau a celor din masini, adapostiti la caldurica, deja imi ziceam singur : "frate, ce nebun sunt!","nu, asta nu e sport extrem, e inconstienta extrema", "hai ca nu-mi mai ridic privirea la chipurile oamenilor ca sigur o sa ma descumpaneasca si mai tare", "ce narod sunt, vai cata apa am in adidasi in momentul asta, ma paste o raceala serioasa!","am sa postez aventura asta a mea lacustra pe blog, poate-mi amintesc data viitoare s-o iau cu metroul!", "pfff, parca vad ca din prea mare uimire fata de nebunu pe bicicleta, o tipa aflata in masina o sa uite sa calce frana la timp si tamponeaza masina din fata ei .. " Si uite asa, tinand-o numai intr-un raliu prin ploaia care n-a contenit o secunda, prin uriasele intinderi de apa baltita, prada a dezaprobatoarelor priviri a oamenilor ce se luptau sa-si tina umbrelele cat mai integre(datorita vantului), mai pe trotuar, mai pe strada am reusit sa ajung cu bine din punctul A in punctul B! Desigur, nici ieri si nici azi n-am intalnit picior de biciclist pe strada. Asta ma face pe mine un soi de .. unicat? :)) Propun sa discutam mai multe despre vaditul meu caracter auto-distructiv de-ndata ce voi intelege mai bine cartea de psihanaliza de care m-am apucat. Ud leaorca, cu 2 litri de apa in adidasi, mi-am lepada hainele si m-am bagat la un dus cald, o echinaceea, iar acum la somn ! Vorbim cand ma trezesc ... pariu ca nu racesc ?! 
Loading...