Le Touche

Mi-e inima adanc impovarata de dulcea-ti amintire
Si amarnic tot picura dintr-insa suspine grele si un dor curat.
Sagalnic gand hulpav sa-ncerc abrupt sa mi te mai alung din minte
De acum, nevolnicia-mi este soata, vointa-mi muribund corp decantat de viata
Ma simt neputincios, orbit de-a fulgilor solida consistenta.

Nu-s fulgi obisnuiti, nici magici nu-s, nimic n-au sfant in ei,
Nici nu coboara alene, ca-ntr-un tango, pornit de sus, din stele,
Nu-s albi, imaculati, sunt impregnati cu obida, minciuna, rusine si noroi;
Dospiti de-o minte prea necoapta, sarmanii fulgi, nu poarta o vina anume;
Crescut-au nefiresc de asprii, precum nisipul pe-obrazul unei lucide simtiri.

Cernuti sunt ei de mana ta, ce poarta inca pecetea culpei de-a te fi iubit,
Si imi asum esecul dovedit al dorului ce-a fost sadit, dar n-a rodit;
Tagaduiam ca in desert e cu putinta s-aduc solemne rugi acelui soare
Sa am puterea sa iubesc petale negre imbracate-n diafane zale,
Mirajul tau ma-ndeamna, odata-n plus, sa uit pe unde-am ratacit cararea.

Solemna ti-e tacerea, si-n modul cel mai sincer incerc sa-ti dau dreptate,
Nu am pretentia c-am insemnat ceva mai mult decat un palid semn de carte,
Uitat, intr-un final, "din intamplare" in cosul de gunoi a unei zi de sarbatoare,
Oricum, gasesc si acum ca magistrala interpretarea ta de odinioara,
Nimic nu a lasat sa se-ntrevada, ca voi primi cadou, in inima ... o spada.

Si culmea, cu toate astea,
Nu-i chip de impacare,
N-o vrei nici tu, nici eu,
Nici soarta, dupa cum se pare ...