Gabriela

Nu v-am povestit niciodata despre ea, dar am sa incerc s-o fac acum, la modul foarte serios si obiectiv(deci o sa iasa taman pe dos). Ne stim de relativ putina vreme, din toamna anului 2008, cand eu m-am repatriat din panicata italie, cuprinsa de spaima raspandirii crizei economice importate din fucking-america; inainte putin de asta, eu incercandu-mi timid norocul si prin germania, unde visul meu - sa spal vase intr-o pizzerie din nordul extrem, aproape de fiordurile marii nordului - a fost prematur spulberat, dupa numai doua saptamani de clabuc, de catre mafiotul sicilian, patronul cosmeliei cu pricina. Asadar, satul de pribegie m-am suit in primul tren cu destinatia acasa(bine, au fost vreo 5 trenuri, vreo 33 de ore de drum, vreo jumatate de europa strabatuta cu trenul, dar intr-un final am ajuns teafar in bucuresti)si, deprimat de experienta europeana, nesatisfacatoare, avuta in campul muncii, mi-am reluat vechiul jobless de internaut.
Cam asa(anxios precum un dalmatian cu pete de exuberanta si voiosie semi-docte, scapat din coltii unor fiare turbate)am intalnit-o pe Gabriela, pe un site de socializare, unde am purtat un dialog extrem de placut despre carti, filme, fotbal, si atatea altele. A fost o conversatie agreabila, naturala, intre doi oameni care tineau sa-si omoare plictiseala astfel. Ea a avut mai apoi, ceea ce cred ca se poate numi un feeling in ceea ce ma priveste si m-a banuit ca as putea fi o persoana cu care se poate discuta in termenii cei mai firesti despre cultura, despre viata in general(unde eu, de la "inaltimea" proaspetei mele experiente dobandite peste hotare imi imaginam ca am foarte multe de spus), si uite asa s-au infiripat discutii pe messenger, care au "degenerat" intr-o prietenie sincera si curata, care dureaza si in zilele noastre, si care are la baza sentimentul de respect reciproc pe care ni-l purtam unul-altuia. Sunt tare mandru de prietenia pe care Gabriela mi-o arata, si-i sunt recunoascator ca am gasit in ea o prietena atat de buna, entuziasmul a fost atat de mare, incat, in mod oficial ea a devenit, de mai multa vreme, confidenta mea! In general am incredere in oameni, eu inca nadajduiesc ca oamenii sunt in esenta buni, iar Gabriela este un bun exemplu de OM. Am incredere in ea!(spre exemplu, i-as incredinta pin-ul cardului sau testamentul spre a-mi duce la buna indeplinire ultima dorinta) Dar cine este Gabriela?

Incercati sa va imaginati o fata aflata intr-o librarie, si, in ceafa careia, suflandu-i indeaproape, Florin Piersic Jr. este bulversat de gratia-nonsalanta cu care ea se misca printre copacii prefacuti in pagini de carte. Acesta ii cauta privirea, ii urmareste gesturile, isi doreste vecinatatea ei, apucandu-se sa rasfoiasca distrat cartile pe care ea le lasa din mana. Ar putea sa fie orice, frumusetea ei, parfumul ei, ochii sau poate parul ei. Florin este visator si incearca sa-si stapaneasca emotiile, dar in acelasi timp vrea sa transmita clar mesajul - e ceva cu acesta faptura, care-l inspira, am fi tentati chiar sa credem ca e un inceput de dragoste la prima vedere. Dar trebuia sa fie si un dar ... Cand si cand ii mai raspunde monosilabic, fara niciun chef domnisoarei blonde care-l insotea, trimitand-o cand dupa una, cand dupa alta, doar sa-l scuteasca de prezenta-i inoportuna inca o vreme.
Si-a amintit! Inima i-a saltat navalnic in piept cand privirea ei a intalnit privirea lui, si pret de cateva secunde si-au sustinut privirea unul-altuia, de parca au derulat in memorie amintiri stiute doar de ei.

Da, ea este Gabriela. O fata foarte frumoasa, pasionata de lectura si sport, o fata desteapta si altruista(i-am propus sa-mi ofere si mie o facultate, din cele doua pe care le-a absolvit ea la stat, sa am si eu una, si, bucuroasa a acceptat numaidecat), o fata de-o naturalete nemaipomenita, un simt al umorului contagios, o fata cu un job extrem de important, o fata care conduce masini nemtesti cu multi cai putere, si, care a ramas totusi cu picioarele pe pamant si se indruma in viata dupa principii si seturi de valori foarte sanatoase. Cu toate astea ea nu este perfecta, nu nu, nicio sansa! Vorbeste cu mine, deci de aici tragem concluzia ca este doar aproape perfecta!
Stiu exact la ce va ganditi, daca exista o astfel de fata, cum se face ca de ea nu m-am indragostit inca?
Ei bine, cand eram pe punctul de a ma indragosti de ea, deci la doar cinci minute dupa ce am inceput sa vorbim pentru prima oara(glumesc, desigur, trecusera zece minute), ei bine, fara sa apuc eu s-o intreb mi-a spus clar, fara echivoc ca are un iubit si ca este foarte fericita. Pe undeva am simtit ca a spus-o si cu o oarecare teama, pentru ca exista si varianta ca eu sa ma ridic de la masa virtuala de dialog si sa plec(tocmai cand se obisnuise cu mine), dar n-am facut-o, si ma felicit pentru asta! Am inteles asta, intotdeauna inteleg asta si niciodata nu mi-am propus vreodata sa fiu eu vreun casanova care destrama iubiri, casnicii sau mai stiu eu ce! Iata deci ca sinceritatea ei de la inceput a fost un bun liant pentru inchegarea unei frumoase prietenii. Mi-ar placea sa existe mai multe fete precum Gabriela in lumea asta, ar fi o lume mult mai buna, mai sincera, mai frumoasa.

Ps. Gabriela si cu mine incercam "un experiment" zilele acestea, amandoi citim aceeasi carte(cella serghi - panza de paianjen)iar apoi o vom comenta, fiecare din perspectiva sa. Ma amuza si intriga acest demers, sper sa ma descurc.
V-am vorbit despre Gabriela in termeni dulci, admirativi, dar cei care ma cunosc stiu ca nu am obiceiul sa fac complimente gratuite, eu fiind mai degraba un tip taciturn decat unul prietenos. Asadar tot ce am spus mai sus despre Gabi izvoraste din convingerea mea intrinseca legata de ea, si nu-i nicidecum un simplu exercitiu literar.