6 decembrie

Am o stare ciudata cu ocazia acestei zile. Toata lumea sarbatoreste Sfantul Nicolae, toata lumea in afara de mine. Sunt ateu convins, declarat si practicant(ca sa zic asa), si nu am un motiv special sa consider aceasta zi ca fiind cu nimic mai deosebita decat altele, asta cu toate ca intr-adevar ma cheama Nicolae. Ce imi place la ziua asta e partea cu primitul si oferitul de cadouri. Personal nu-mi place sa primesc cadouri cu aceasta ocazie(stiu, suna cam ipocrit), pentru ca nu mai sunt copil, si pentru ca nu stiu cat de cuminte am fost cu adevarat in decursul anului, dar cred ca toti copiii din lume viseaza la momentul in care Mosul le va umple ghetutele cu o multime de cadouri. Ce sa zic, o sarbatoare care promoveaza consumatorismul. Bine, bine, este mult mai mult decat atat, iar eu care am un suflet de copil pot sa-mi dau seama cel mai bine de treaba asta.

Si in acest an am preferat sa am un low profile cu ocazia acestei zile. Dar in mod neobisnuit, am primit destul de multe telefoane si mesaje de felicitare, desigur ca celor mai multe dintre ele nu le-am raspuns. Probabil ca i-am suparat pe multi cu stilul asta al meu mai anxios de a privi lucrurile. Cum decurge o conversatie de 6 decembrie? Pai mi se ureaza la multi ani, iar eu le multumesc frumos, dar le fac marturisirea ca eu nu prea am la suflet aceasta zi din pricina ca sunt ateu. Si ca ziua mea de nastere este vara, pe 21 iunie. Apoi mi se mai ureaza inca o data la multi ani si dupa ce se termina conversatia isi promit, probabil, sa nu ma mai sune niciodata de 6 decembrie. Dar celor mai multi insa nu le raspund la telefon si astfel "am rezolvat"{ problema!

Cu toate ca nu percep aceasta zi ca avand o insemnatate aparte pentru mine, deci nici pe departe ca fiind ziua mea. Totusi din dorinta de a nu fi catalogat drept un tip zgarcit, chitros si asa mai departe, incerc sa duc prajiturele si suc la munca. Dar o fac asa mai mult de gura si ochii lumii, nicidecum pentru ca as avea vreun motiv de sarbatoare. Asa si anul acesta. Loc de munca nou, colectiv nou, n-am sa stau sa-mi racesc gura cu ei, explicandu-le ca eu sunt ateu si nu tin nicio sarbatoare religioasa. Prefer sa le umplu gurile cu pateuri, astfel incat clevetirile sa nu mai aiba loc pe unde sa iasa! Sunt persoane carora imi face placere sa le vorbesc si sa le explic, pentru ca ma gandesc ca ar intelege poate rezerva mea vizavi de ziua asta, dar si alte persoane asupra carora am dubii serioase ca ar merita sa-mi bat capul oferindu-le explicatii. Din categoria asta a doua sunt o buna parte din colegii de serviciu.

Eu aveam in minte sa cumpar niste suc si niste pateuri. Dar am ales sa merg pe mana maica-mii, care mi-a cumparat un platou cu specialitati: pricomigdale, fursecuri cu stafide, fursecuri din ciocolata, bomboane umplute cu visine, o chestie mult prea rafinata pentru niste colegi de munca pe care nu-i plac in mod deosebit(sa-mi fie iertata sinceritatea debordanta!). Ca sa intelegeti cat de stilat era platoul asta cu minunatii, trebuie sa va spun ca ar fi mers sa-l fac cadou, eventual, ipoteticei mele iubite, nicidecum unei maini de muncitori. In fine, am zis ca nu-l iau la munca, ca-i ceva mult prea pretentios pentru statutul nostru de muncitori intr-o fabrica. Dar l-am luat pana la urma. Am zis ca am sa-l scot la iveala in cazul in care si celalalt Nicolae de pe tura mea o sa vina cu prajiturele. Asa ca la munca m-am dus cu un ghiozdan plin cu suc si prajiturele delicioase, dar ce sa vezi, SURPRIZA(si nu prea), la fel de plin m-am intors cu el acasa. Celalalt Nicolae n-a schitat niciun gest, asa ca eu cu atat mai putin! N-am vrut sa-l pun intr-o situatie delicata, sau poate ca si el este ateu? Asadar prajiturelele au ramas in familie, bottom line!

Dimineata cand am venit de la munca am gasit o punga intreaga de dulciuri, un set deodorant-apa de toaleta, precum si 50 de euro, cadouri de la familie. Grozav m-am bucurat de cadouri. M-am simtit ca de ziua mea, dar fara sa fie ziua mea! Am o familie minunata!